“Guvernul vizează inclusiv limitarea evaziunii prin cesionare şi insolvenţă. În acest sens, a fost introdusă obligativitatea solicitării avizului organului fiscal în cazul cesionării, astfel încât firmele cu datorii să nu poată fi cesionate până în momentul în care Fiscul este informat în legătură cu această intenţie şi aprobă cesionarea. Referitor la insolvenţă, se introduce o răspundere comună a administratorului”(Biroul de presa al Guvernului – 31.05.2010).
E si nu e OK. Administratorul poate raspunde pentru modul in care a adminstrat societatea si nu este normal ca in caz de insolventa sa fie obligat sa vina cu bani de acasa pentru a plati datoriile firmei. Sunt doua persoane distincte din punct de vedere juridic. Ordonanta de Urgenta se va aplica retroactiv vizand toate datoriile de la infiintarea Societatii cu Raspundere Limitata. Dar daca, avand in vedere starea de necessitate economica, ni se impune o astfel de masura, personal consider ca suntem discriminati fata de administratorii Bugetelor de Stat. Asta inseamna ca ori Ordonanta ce urmeaza a fi publicata in Monitorul Oficial in cateva zile este neconstitutionala, ori Parlamentul trebuie sa dea o lege care sa inlature DISCRIMINAREA: MINISTRII SI PRIMII MINISTRII SA RASPUNDA SOLIDAR CU STATUL IN CAZ DE INSOLVENTA A ACESTUIA, deci cand STATUL nu mai are bani sa plateasca pensile sau sa asigure asistenta sociala. Si asta din 1989 pana azi ca asa se vrea si la Societatile comerciale. Ma gandesc cum vor raspunde Administratorii Statului si persoanele cu responsabilitati in Stat pentru ca au vandut pe nimic si apoi au praduit, fiecare cu gasca lui, sumele incasate la buget din vazarile celor 10.000 de fabrici de stat la care actionari am fost cu totii iar statul un “biet” Administrator. Daca stau bine si ma gandesc chiar se impune o lege care sa introduca raspunderea comuna a tuturor prim ministrilor, ministrilor si persoanelor oficiale cu responsabilitati (de altfel bine platite de noi) in toate guvernele din 1989 pana azi. Smecheria asta ieftina care vrea sa se confunde cu DEMOCRATIA, adica pasarea raspunderii de la un guvern la altul fara ca guvernul anterior sa dea socoteala efectiva la sfarsit de mandat este ESCROCHERIE curata pentru o perioada de TRANZITIE in care administratorii statului ne-au vandut averea CUI si cu CAT au vrut ei fara sa intrebe si fara sa dea socoteala noua celor care eram proprietarii acestei averi. Ba ca sa fie si mai clar ca am fost luati drept Prosti cu P mare ( opozitia smecher si fraier cred ca trebuie inlocuia cu ESCROCI si PROSTI) au introdus CLAUZE SECRETE in contractele cu care ne-au vandut averea incat sa nu poata fi trasi la raspundere pe toata durata vietii. Ce Curte de Conturi, ce Avocatul Poporului ce Drept de Proprietate si alte drepturi ale omului. Si-au pus oamenii lor in justitie si presa si au “garantat Vanghelie” alegerea de parlamentari. Prostii sa scoata castanele din foc ca de aia sunt Prosti si nu voteaza cum trebuie la Referendumuri. Dupa ce ca sunt Prosti se mai si baga in ciorba sa micsoreze numarul de parlamentari, asa de parca oricine isi poate da cu parerea in tara asta. Prostii cu Prostii si smecherii cu smecherii. Asta-I SMECHERIA sau ESCROCHERIA spuneti-I cum vreti ca tot nu conteaza. Considerati prezenta ca o initiativa pentru o initiativa legislativa cu tot ce inseamna strangere de semnaturi si asa mai departe ( pentru ca este clar Prostii nu pot avea initiative!). Asta daca chiar vrem un stat pentru oameni normali si nu unul pentru smecheri si prosti. Chiar vrem asta?!
Situatia este atat de lata incat nu pot sa nu ma mir ca mai exista unii care pot visa la o paruiala victorioasa in Piata Victoriei. Bombele sociale ale pensiilor si asigurarilor de sanatate sunt arme atat de puternice in mana celor care jongleaza cu finantele mondiale incat bomba atomica testata la Hirosima sau bombele virusologice: gripa aviara, gripa porcina sau sindromul vacii nebune sunt simple jucarii. Totusi se impune sa observam ca totul apare artificial, foarte brusc incat este evident interventia diabolica de la un centru de comanda mondial! Mai tineti minte cat de brusc au aparut gripa aviara, gripa porcina si sindromul vacii nebune? Asa din senin, pe spatii foarte extinse cu reguli de actiune impuse de organisme mondiale… Si,,, S-au stins la fel de brusc si inexplicabil cum au aparut. Societatea civila mondiala? Simplii papagali bine hraniti.
Asa cum exista un Dumnezeu in Univers devine tot mai evident ca avem pe Pamant ceva secret, ce actioneza peste umarul guvernelor neputincioase, un fel de Fara de Dumnezeu, care nu stiu clar ce vrea numai binele oamenilor nu.
Mai Gheorghe, Ioane, Marine, mai Fane, e lata rau asa dintr-o data!
Apare tot mai clar ca Tariceanu nu a fost singurul Paradoxa pe plan mondial. El a avut clone in aproape toate cancelariile. Statele lumii sunt incapabile in prezent sa se apere fata de “aslesi” care asculta hipnotizati de comenzi “secrete”, altele decat cele date de popoarele lor sau regulile scrise ale comunitatii mondiale!
Romanii sunt primii care au demonstrat ca nu sunt o adunatura amorfa de imbecili usor de manipulat de unii oameni ai umbrelor secrete. Tavaliti in greutati de neimaginat, romanii au facut de mai multe ori in ultimul timp, dovada ca sunt o masa de oameni care a capatat “constiinta” care poate decide sa nu asculte de manipularile care o indeamna sa iasa si sa impunga in stanga si dreapta in Piata Centrala.
La oameni insa CONSTIINTA NU TINE DE FOAME! Cei care au putut ravasi lumea intreaga intr-un timp atat de scurt ne pot incalta in cizme militare de la o zi la alta , dar nu cred ca de data asta mai au nevoie de un astfel de efort!
Mai Gheorghe, Ioane, Marine, mai Fane, e lata!
E lata Traiane asa dintr-o data!...
END GAME!
0. END GAME pentru “CARITASUL” din finantele mondiale/
1. In Romania, “tara blaturilor”, sistemul politico -economic clientelar, bazat pe coruptie generalizata, a ajuns la momentul END GAME/
2. Romania este tara cea mai corupta din Europa dar avem si cea mai “originala” coruptie- CORUPTIA DE SUBZISTENTA;/
3. Averile din Romania s-au obtinut prin “mijloace politice” si nu prin “mijloace economice” incalcand regula de aur a “competivitatii” si blocand sistemul capitalist pentru care am optat in 1989; /
4. Guvernul NU IA si NU TAIE pentru ca asa vrea el, guvernul NU ARE DE UNDE SA MAI DEA;/
5. “Reforma statului” inseamna STOP JOC pentru statul falimentar bazat pe coruptie generalizata, tragerea la raspundere a celor care au escrocat si despagubirea celor escrocati si inceperea unui joc nou cu reguli noi ( o noua Constitutie) si arbitrii sociali noi (un nou sistem juridic).ALTFEL PIERDEM VREMEA!; /
6. Cine nu respecta fara intarziere vointa electoratului exprimata prin Referendum trebuie eliminat definitiv, din viata politica;/
7. Puterea politicienilor si oamenilor de afaceri din Romania s-a nascut si s-a consolidat folosind violenta. Situatia politico-economica actuala sta sub semnul refuzului Presedintelui Basescu de a face blatul cu aceasta putere. Asistam la o confruntare care pe care;/
8. Televiziunile nationale de stiri care incalca securitatea nationala instigand in forma continuata la violente de strada si paralizarea activitatii statului trebuie sa raspunda in fata legii;/
9. PDL, care a strigat STOP JOC ESCROCHERIE , trebuie sa inceapa un nou joc fara uscaturile proprii.
1. END GAME pentru “CARITASUL” din finantele mondiale
Finantele mondiale, bazate pe USD pe care americanii il pot tiparii necontrolabil, sunt un fel de FNI sau CARITAS ajuns acum la momentul END GAME. In conditiile in care 10% din masa monetara sunt bani reali, restul fiind bani virtuali, ne aflam in fata unei economii mondiale in care supraconsumul duce, in mod ciclic, fortat deci predictibil, la crize economice majore finalizate cu razboaie globale declansate programat de stapanii banilor din toata lumea. Este posibil sa ne aflam la debutul celui de al treilea razboi mondial in care statele lumii, inclusiv Romania, sunt fortate sa se pozitioneze. Este ca si cum cineva din afara speciei umane ne-ar fi planificat autodistrugerea avand complicitatea unor semeni ai nostrii care ne-au tradat pentru puterea obtinuta prin bani. Sa fie lacomia unora atat de mare incat sa depaseasca nivelul de autoconservare?
In Romania, “tara blaturilor”, sistemul politico - economic clientelar, bazat pe coruptie generalizata, a ajuns la momentul END GAME;
La momentul END GAME pentru finantele mondiale, in mod straniu, statul roman este la un pas de faliment. ROMANIA ESTE TARA BLATURILOR: blaturi in fotbal,blaturi in justitie,blaturi in politica, blaturi in administratia de stat. Cel mai mare “blat” este cel pe care l-am facut cu totii cand am acceptat ca “jocul” de societate la care participam se numeste “DEMOCRATIE” si nu am reactionat la timp cand am realizat ca suntem fortati sa participam la o ESCROCHERIE politico economica la nivel de stat. Ne-a fost clar de la inceput ca escrocii au facut blat cu “arbitrii”, adica judecatorii, au facut blat cu cei care au facut regulile jocului, adica parlamentarii si au cumparat “comentatorii”, adica presa si televiziunile nationale de stiri. “Blatul” este o invoiala cu cel care ia o decizie ca in urma primirii de mita sa favorizeze un competitor in dauna celorlalti. Sistemul capitalist, in care am nimerit dupa 1989, este un sistem care se blocheaza la un moment dat daca managerii politici si /sau economici incalca regulile destul de clare si precise de functionare. La noi blatul cvasi total, adica coruptia generalizata a blocat aproape in totalitate SISTEMUL deoarece a distrus competia politica si economica. Problema escrocilor din Romania este ca orice escrocherie are un sfarsit si la momentul END GAME totul iese la iveala, oricata mita ar da si oricate televiziuni ar cumpara..
2. Romania este tara cea mai corupta din Europa dar avem si cea mai “originala” coruptie- CORUPTIA DE SUBZISTENTA
Unii zic ca SUNTEM CEA MAI CORUPTA TARA DIN UNIUNEA EUROPEANA.
N-as baga mana in foc ca asa este dar sunt sigur ca AVEM CEA MAI ORIGINALA CORUPTIE DIN EUROPA. Suntem tara in care revolutionarii au facut blatul cu cei care i-au bagat cu forta in case prin teroare si tara in care judecatorii platiti regeste sa ne apere au facut blatul cu hotii. Suntem insa si tara in care si PAGUBITII AU FACUT BLATUL CU HOTII!... Putinii Revolutionari autentici din 1989 au fost dizolvati, de autoritatea momentului, intr-o masa mare de revolutionari contrafacuti si au fost corupti, la gramada cu acestia, cu certificate de revolutionar aducatoare de avantaje materiale. In Romania marea masa de proprietari ai fabricilor, bancilor , hidrocentralelor, termocentralelor, petrolului, gazelor naturale, rafinariilor etc., a acceptat sa se lase mituita cu salarii compensatorii, pensionari inainte de termen, pensionari pe caz de boala etc. Hotii, in general politicieni verosi, si-au cumparat linistea aruncand faramituri din bugetul de stat celor pe care i-au furat. Ne-am lasat corupti ca sa obtinem cat de cat ceva si sa nu murim de foame in acest jaf national si ne-am multumit cu ceeace se cheama “Coruptie de subzistenta”… Cum sa reactioneze in momentul STOP JOC fraierul care a dat spaga pentru ca sa ia un certificate de revolutionary sau sa iasa la pensie pe caz de boala care vede acum ca blatul cu cei care i-au furat este incalcat de actualul guvern?!! Lectia pe care a invatat-o cetateanul roman ramas in tara este ca daca iti pasa de ceilalti si respecti legea ajungi FRAIER, bolnav si falit in schimb daca dai spaga si te fofilezi ajungi destept, sanatos si bogat pentru ca in Romania nici un fraier nu este mai presus de lege, numai smecherii sunt. Smecherii promit iar fraierii se uita la televizor sau se injura pe bloguri si inca mai trag nadejde.
3. Averile din Romania s-au obtinut prin “mijloace politice” si nu prin “mijloace economice” incalcand regula de aur a “competivitatii” si blocand sistemul capitalist pentru care am optat in 1989.
Se spune ca acolo unde sunt doi fraieri apare imediat un smecher sa ii conduca, sau altfel spus la doi romani cu sapa apare intotdeauna un al treilea cu mapa. In multe mape s-au aflat reportofoane, declaratii in alb si catuse. Smecherii care ne-au condus pana in 1989 au avut grija sa isi pastreze jobul si dupa. Ne aflam sub ocupatia lor si dupa ce ne-au abuzat in numele “democratiei socialiste” ne violenteaza de 20 de ani in numele “democratiei capitaliste”.
“Smecherii” din politica si economia romaneasca ar fi fost catalogati de Linnaeus in clasa Paradoxa . EI SI-AU OBTINUT AVERILE PRIN “MIJLOACE POLITICE” SI NU PRIN”MIJLOACE ECONOMICE” incalcand regula COMPETIVITATII si blocand SISTEMUL din care fac si ei parte. Mijloacele politice folosite sunt cele enumerate de Oppenheimer: “exproprierea avuţiei proprietarilor legitimi prin utilizarea puterii, adică violenţa sau ameninţarea cu violenţa, exploatarea sau socializarea proprietăţii”. Acum, cand Guvernul a strigat STOP JOC ESCROCHERIE, “smecherii” ameninta pe televiziunile nationale cu violente extreme si instabilitate politica. Ei isi bazeaza actiunile pe observatia ca masele sunt idioate (Gustave le Bon “Psihologia maselor”) si pot fi manipulate cu usurinta de cei specializati in cadrul Tratatului de la Varsovia in actiuni de dezinformare si manipulare. Aliatii “smecherilor” sunt televiziunile de stiri, liderii sindicali, oamenii implantati in justie, Constitutia lui Iliescu, Curtea de Conturi a lui Vacaroiu, unii agenti sub acoperire aflati in Parlament, justitie, firme de stat si private. “Smecherii” si-au “cumparat” cei mai buni avocati, jurnalisti, analisti politici, bloggeri. Au corupt o mare masa de cetateni, saraciti tot de ei, cu favoruri fara acoperire in resurse si timp. A fost un blat social vinovat! Am acceptat sa toleram jafuirea economiei nationale si distrugerea sistematica a autoritatii statului pentru o pensie mizera pe caz de boala obtinuta prin spaga data prin femeia de service de la spital. 5 milioane si iesea la pensie oricine vroia. Obtineai un ban sigur si continuai sa muncesti dar la “negru”.
4. Guvernul NU IA si NU TAIE pentru ca asa vrea el, guvernul NU ARE DE UNDE SA MAI DEA
Statul, complice, nu a reactionat pentru ca “smecherii” PSD – PNL isi construiau bomba sociala, arma pentru zilele negre cand vor pierde puterea si nu vor mai fi in stare sa o redobandeasca si cand vor putea apare pe ecranele televiziunilor proprii flancati de liderii de sindicat si sa strige la Boc :FRAIERE ce FRAIER ESTI!”… Ba chiar UN FRAIER CU SONERIE care repeta in colajele TV pe post de palma data de Basescu in filmuletul trucat : ” VOI TAIA pensile si salariile”, “VOI REDUCE” cu 15% si 25%”. Adica, ne striga manipularea mediatica,Boc face asta pentru ca asa vrea EL. El si guvernul pe care il conduce vrea sa-I saraceasca pe pensionari si pe angajatii de la stat: “Vreau să ştiţi că am convingerea şi înţelegerea şi ştiu cât de greu este SA TAI din venituri. Dar am convingerea că este răul cel mai mic, şi că este o operaţie necesară ca sa ne putem salva şi să putem merge mai departe” ( Forumul National al IMM-urilor). “Ne vom asuma raspunderea pentru o lege care vizeaza masuri pentru restabilirea echilibrului bugetar, unde este avuta în vedere MASURA DE REDUCERE a cheltuielilor cu salariile si pensiile si a celorlalte drepturi sociale. … este vorba de RESTRANGEREA acestora pâna la sfârsitul anului, pâna în 31 decembrie”. (Sedinta de guvern din 26.05.2010)
In realitate asa cum constata Lucian Croitoru, un comunicator mult mai bun decat Emil Boc, GUVERNUL NU VREA SA IA DIN PENSIA SI SALARIUL NIMANUI. Guvernul actual NU ARE BANI IN BUGETUL DE STAT “MOSTENIT” CA SA PLATEASCA PENSIILE SI SALARIILE BUGETARILOR la nivelul la care au fost aduse acestea de PNL si PSD.
“ Pentru anul acesta, bugetul de stat transfera la bugetul de pensii 1,7 miliarde euro. Pentru a plati pensiile 100%, ar trebui sa putem transfera minim 2,2 mld euro. Diferenta nu o avem". “Dupa 20 de ani de la Revolutie ne aflam in fata unui stat clientelar acceptat tacit si vinovat de intreaga clasa politica. Statul roman a ajuns astazi intr-o structura care nu mai poate functiona si pentru a ne pastra independenta trebuie sa-l reformam rapid. Statul roman nu poate sa-si mai finanteze propriile sisteme, pe care le-a generat. Este afectat de lipsa resursei pentru a plati pensiile la nivelul la care ele sunt fixate acum” (Traian Basescu). Suntem obligati sa strigam acum si nici o clipa mai tarziu: STOP JOC ESCROCHERIE!!!
UNPR afirma ca Mircea Geoană si PSD , alături de complicii lor din PNL “sunt direct responsabili de prăduirea bugetului de stat şi de aruncarea României într-o criză economică fără precedent”.
" Liberalii lui Tariceanu,multi dintre ei afaceristi cu procese pe rol, au facut crestere economica pe datorie si au aruncat in vant, in ultimile luni ale guvernarii, 3 miliarde deeuro numai sa nu-I lase in bugetul guvernarii ce urma dupa ei (Conform Constitutiei actuale s-a putut). Dupa asta au refuzat cu lasitate sa participle la guvernare. Ceva asemanator facuse si Ion C Bratianu care la izbucnirea crizei din 1929 a pasat guvernarea si riscurile miscarilor greviste taranistilor lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache. Tariceanu ,suparat parca pe viitorul nostru in care el nu mai aparea premier,a facut insa ceva ce marele om politic Ion Bratianu nu ar fi facut niciodata: a amorsat bomba sociala a pensiilor aducand numarul pensionarilor la 4 milioane si a dublat punctul de pensie. In plus, a golit bugetul de stat la final de mandate facand imposibila plata pensiilor de catre viitorul guvern! Asta adaugat la pensile de lux date de PSD si Nastase, pensii fara acoperire in contributivitate sau in trendul bugetului de stat. “Odată ce ai mărit o pensie, ea se plăteşte şi în anii următori, nu numai în luna respectivă, sau un salariu sau o prestaţie social. Evident că, la un moment dat, vine momentul scadenţei, pentru că nu poţi la nesfârşit să mergi cu împrumutul, fără să ai acoperite în componenta economic”(Emil Boc).
5. “Reforma statului” inseamna STOP JOC pentru statul falimentar bazat pe coruptie generalizata, tragerea la raspundere a celor care au escrocat si despagubirea celor escrocati si inceperea unui joc nou cu reguli noi ( o noua Constitutie) si arbitrii sociali noi (un nou sistem juridic).
Nastase si Tariceanu s-au comportat ca politicieni iresponsabili nepedepsiti de o Constitutie conceputa sa creeze un stat slab de la care “smecherii” sa poata fura linistiti.
Dupa ce am analizat discursurile lui Boc am constatat ca afirmatiile de “fraier cu sonerie” VOI TAIA si VOI REDUCE sunt isolate( in schimb sunt ingrijorator de dese la Seitan) si, chiar daca Boc este o catastrofa in materie de comunicare este evidenta determinarea de a inlocui ESCROCHERIA ACTUALA cu un STAT FUNCTIONAL:
“In 2007 şi în 2008, vechiul guvern PNL (PSD) a emis 20 de ordonanţe de urgenţă prin care au fost majorate salariile bugetarilor: 9 în 2007, 11 în 2008. De asemenea, în privinţa punctului de pensie, dacă în septembrie 2006 punctul de pensie era 339 de RON, în octombrie 2008 a ajuns la 697 RON (crestere de peste 200%). În fapt, domnii Tariceanu şi Vosganian au dat mita electorala la sfarsit de mandat pentru a fi realesi, oferind bugetarilor şi pensionarilor un avans fără acoperire”.
“ Cheltuielile obligatorii ale statului erau in 2009, cand a inceput guvernarea Boc, 70% din bugetul de stat (63% cheltuieli cu salariile, pensile si asistenta sociala si 7% serviciul datoriei publice si contributia Romanieri la UE) enorm de mult daca tinem seama ca in tarile din Europa aceste cheltuieli nu depasesc 50% din bugetul statelor membre.
Traian Basescu preciza: “In momentul de fata avem 1,8 mil de pensionari cu stagiul complet, avem 1,3 mil pensionari fara stagiu complet - in general, pensionati la cerere, inainte de termen, si mai avem 906.000 pensionari pe caz de boala”. Deci in total 4 milioane de pensionari si aproape 1 milion de someri. Daca PNL (PSD) lasa o mostenire de 8 milioane de pensionari, adica maximul teoretric, si un punct de pensie dublat cu 400% in loc de 200% nimeni nu era tras la raspundere si cele doua partide i-ar fi indemnat, ca si astazi, la violente extreme pentru a reveni la putere prin lovitura de stat. In Romania “postrevolutionara” nici un guvern nu a fost tras la raspundere dupa incheierea mandatului (Se va intampla asta acum cand s-a strigat STOP JOC ESCROCHERIE?). Curtea de Conturi este controlata politic de PSD iar Constitutia lui Iliescu este aproape imposibil de schimbat atata timp cat PSD si PNL fac cardasie pentru a-si apara clientela.
6. Cine nu respecta fara intarziere vointa electoratului exprimata prin Referendum va fi eliminat definitiv, din viata politica
Vointa electoratului, exprimata prin Referendum, de a modifica structura Parlamentului, nu conteaza pentru gasca din spatele PSD si PNL. Pentru smecheri electoratul este o masa de imbecili care nu stie ce voteaza si votul trebuie interpretat.
Pentru fraierii de noi insa ROMANIA ESTE INCA TARA TUTUROR ROMANILOR SI NU A GASTILOR CARE II ASUPRESC SI JECMANESC DE 20 ANI.
Noua Constitutie trebuie sa prevada eliminarea definitiva din viata politica a celor ce nu respecta imediat vointa electoratului exprimata printr-un Referendum.
7. Puterea politicienilor si oamenilor de afaceri din Romania s-a nascut si s-a consolidat folosind violenta.
Situatia politico-economica actuala sta sub semnul refuzului Presedintelui Basescu de a face blatul cu aceasta putere. Asistam la o confruntare care pe care;
Sub lozinca “Cine nu-I cu noi e impotriva noastra si trebuie distrus” i-au pus pe teroristi sa impuste peste 1000 de romani in decembrie 1989 pentru a teroriza populatia si a insuruba la putere oamenii Moscovei: Militaru, Iliescu, etc., amestecati in multimea de “smecheri cu mapa”. A urmat episodul “mineriadelor” in care alaturi de fiecare doi mineri cu tarnacopul se afla un “tovaras” smecher cu mapa. Au murit circa 100 de “fraieri golani” pentru ca Iliescu si “smecherii” sa scape de fenomenul “Piata Universitatii” si sa bage frica in “societatea civila” care incepuse a se organiza ca opozitie. A urmat “guvernarea Nastase” si jaful instutionalizat al acelorasi “smecheri” spalati acum de pacate de Constantinescu redus la imiginea de “tap” fricos, las si usor de anihilat si fraierit. Dupa asta romanii l-au votat in 2004 pe Basescu care le-a ramas in gat. De atunci “smecherii” au scuipat cu naduf pe toate ecranele televizoarelor poate, poate il vor putea arunca pe marinar la bordul unei corabii departe de viata politica din Romania. I-au creat pe Geoana, Antonescu si Johannis pe care i-au frezat si dat cu pomade de smecheri. Degeaba, pentru ca “impreuna” nu au reusit sa-l invinga pe Popey Basescu invigorat de ultimile reserve de spanac trimise in extremis de romanii de peste hotare. Si pentru ca nu au reusit sa-l doboare “smecherii” au revinit la ce stiu- VIOLENTA si INSTIGAREA LA VIOLENTA.
8. Televiziunile nationale de stiri care incalca securitatea nationala instigand in forma continuata la violente de strada si paralizarea activitatii statului trebuie sa raspunda in fata legii,
Smecherii au cumparat televiziunile nationale de stiri si au anihilat politic televiziunea de stat, au control asupra justitiei prin retele de tip Catalin Voicu, impiedica sistematic modificarea Constitutiei asa cum vrea Poporul asta pe care il considera un popor de imbecili numai bun de manipulat, nu tin cont de vointa cetatenilor exprimata prin Referendum pentru modificare structurii Parlamentului. Pe scurt blocheaza democratia pentru a-si pastra privilegiile. Au creat un sistem prin care sa nu poata fi trasi la raspundere, cu alte cuvinte sunt de capul lor in tara noastra. Sau poate ca dupa ce ne-au luat cu japca cele 10.000 de fabrici, padurile, luciurile de apa, resursele naturale si energia electrica si termica ne considera “golani” populisti cand le pomenim de “tara noastra” cand de fapt sunt convinsi ca este tara lor. “ Smecherii” care au acaparat puterea economica in Romania au nevoie de protectia politica pentru a fi in siguranta. Ei actioneaza prin media pentru inlaturarea prin violenta a actualului guvern. Televiziunile nationale de stiri trebuie sa raspunda in fata legii daca dezinformeaza si/sau instiga la violente sociale si nerespectarea statului de drept.
9. PDL, care a strigat STOP JOC ESCROCHERIE , trebuie sa inceapa un nou joc fara uscaturile proprii.
Pe plan mediatic “smecherii” au reusit sa induca neincredera in echipa PDL cu afirmatii de genul: “voi vorbiti, ce voi nu aveti smecherii vostrii?” ceva de genul in care au eliminat-o pe Mona Musca care initiase Legea lustratiei. In momentul in carea hotarat sa reformeze statul, sa modifice Constitutia si sa pastreze independenta economica si sansele de progres ale Romaniei PDL-ul s-a expus unei lupte pe viata si pe moarte cu fortele ce vin din trecutul tenebros al Romaniei. Deputatii, senatorii, ministrii si primarii PDL au obligatia sa dea exemple personale de solidaritate. Reforma statului trebuie insotita de reforma interna a acestui partid la conducerea caruia exista destul de multe uscaturi.
Clar lucru Emil Boc nu este Traian Basescu. El isi face treaba discret fara sa aiba forta de a-si impune mediatic mesajul politic. Mesajul lui Boc a fost acoperit de behaiturile adversarilor politici. Boc are insa cateva calitati extrem de importante in aceste momente de rascruce. Nu face parte din nici o gasca si este dispus sa isi riste cariera politica pentru a striga STOP JOC ESCROCHERIE si a face din statul roman un stat de drept . Tandemul Basescu - Boc NU POATE REUSI DECAT CU SPRIJINUL ROMANILOR SI ROMANII NU POT REUSI DECAT CU SPRIJINUL LUI! In acest moment exemplul venit de la cei ce duc lupta de reformare a statului este esential!
Si totusi:
Cand ei striga STOP JOC ESCROCHERIE sunt obligat sa strig si eu: TODIRICA, TODIRICA, TARE MAI ESTI NACAJIT! si sa ma intorc spre Dumnerzeu si sa ma rog: AJUTA DOAMNE SI PE TODIRICA LENESUL SI PACATOSUL!
Cand discutam despre aceasta recesiune economica trebuie sa avem
in vedere ca:
1. Pe plan global avem in fata o criza declansata cu buna stiinta in afara tarii si care a fostfavorizata voluntar din interior. In Romania au actionat si actioneza forte interne si externe interesate in subminarea autoritatii de stat,(re)cucerirea puterii politice si anularea reformelor inclusiv prin mijloace violente. “Statul, singura cale la care au putut recurge oamenii pentru a inlatura nesiguranta, abuzurile, toate inconvenientele proprii starii naturale…”(Spinoza- Tratat teologico-politic) a actionat in favoarea unei oligarhii impusa la putere prin forta si inselaciune defavorizand marea masa de cetateni.
2. Finantele mondiale, bazate pe USD pe care americanii il pot tiparii necontrolabil, sunt un fel de CARITAS. In conditiile in care 10% din masa monetara sunt bani reali, restul fiind bani virtuali, ne aflam in fata unei economii mondiale in care suproconsumul va duce, in mod ciclic, fortat deci predictibil, la crize economice majore finalizate cu razboaie globale declansate programat de stapanii banilor din toata lumea (care nu sunt in mod necesar si conducatorii guvernelor).
3. Situatia economiei mondiale actuale este mai grava decat cea din 1929. Este foarte probabil ca ne aflam la debutul celui de al treilea razboi mondial in care statele lumii, inclusiv Romania, sunt fortate sa se pozitioneze. Este ca si cum cineva din afara speciei umane ne-ar fi planificat autodistrugerea avand complicitatea unor semeni care ne-au tradat pentru bani. Sa fie lacomia unora atat de mare incat sa depaseasca nivelul de autoconservare?
4. Tranzitia a transformat statul roman dintr-un stat dictatorial,atotputernic intr-un stat fara putere,lipsit de resurse, cu un nivel periculos de mare al coruptiei fara o Constitutie bine facuta si cu legi care se aplica discretionar.
5. Puterea reala in stat a fost acaparata la revolutie de un grup care a sprijinit jaful cand s-a aflat la putere si anarhia cand a fost in opozitie. Cei aliniati in spatele acestei puteri au furat aproape tot.
Imbogatita prin complicitatea statului in conditii de dezordine controlata aceasta grupare actioneaza pe toate fronturile pentru instaurarea anarhiei subordonandu-se intereselor concurentilor si/sau dusmanilor Romaniei.
Cea mai mare proportie din capitalul din Romania s-a format nu prin “mijloace economice” ci prin mijloace aproape exclusiv “politice”
Criza economica din Romania impune o STARE DE NECESITATE ECONOMICA declarata si legiferata de autoritate, cu toate consecintele ce recurg din aceasta.
POZITIONAREA FATA DE CRIZA
A. POPORUL
A1. Populatia Romaniei este indreptatita sa IMPUNA dreptul de a actiona ca un POPOR.
Acceptam autoritatea statului care ne constringe sa scoatem tot noi masele saracite tara din starea de criza dar facem asta punand CONDITII :
- transparentei actiunilor statului ( in special prin intermediul internetului)
- existenta reala a controlului prin institutii specializate ale statului si controlul direct al cetatenilor(reclamatie, la ce ghiseu se face si/sau pe ce site, cine raspunde nominal la ea si in ce termen, cui ne adresam in cazul in care nu am fost multumiti de rezolvare si ce masuri s-au luat impotriva celui care nu a rezolvat reclamatia- ceva de genul in care a rezolvat serviciul pasapoarte din Bucuresti problema reclamatiilor impunerea de responsabilitati clare pentru cei care actioneaza in numele nostru prin:
a) Modificarea Constitutiei actuale identificata ca o cauza majora a actualei CRIZE DE SISTEM. Noua Constitutie trebuie elaborata pe baza unei largii dezbateri populare pornita imediat iar la baza dezbaterii ar trebui sa stea propunerile Comisiei Prezidentiale, principalele Constitutii din lume puse pe internet in limba romana si opiniile adevaratilor specialisti romani in drept constitutional. Daca nu se procedeaza asa vom avea dezbateri interminabile pe doua din televiziunile nationale de stiri si o noua Constitutie dupa chipul si asemanarea lui Geoana ,Ghise si altora ca ei.
b) Respectarea imediata a vointei poporului de a avea un Parlament unicameral cu 300 parlamentari pentru a-I face sa inteleaga rapid ca poporul are puterea
B1. “Totul nu e pierdut atunci cand poporul este adus la starea de a recunoaste ca are spirit. Totul e pierdut, dimpotriva, cand e tratat ca o turma de vite. Caci mai curand sau mai tarziu vor impunge cu coarnele lor“. ( Voltaire).
Trebuie retrezita SPERANTA in poporul ingrozit injosit programat de cele doua mari trusturi private de stiri:
- Nu trebuie micsorate pensile oamenilor saraci la gramada cu pensile de lux ci trebuie votata urgent legea pensiilor cu aplicabilitate imediata care sa dea marei mase de pensionari iesiti la pensie la limita de varsta, speranta ca statul roman este capabil sa ii protejeze. Banii din fondul de pensii nu sunt ai statului iar cine i-a cheltuit trebuie sa fie tras la raspundere.
SPERANTA IN DREPTATE SOCIALA, SPERANTA CA CEI VINOVATI VOR RASPUNDE!
- Nu trebuie inlaturat sprijinul specialistilor in IT ci trebuie crescut.
- Trebuie reaprinsa speranta intreprinzatorilor ca se poate activa decent in Romania. Trebuie ca reforma in administratie sa si insotita de realizarea macar a Hub-urilor de comunicatie reala si virtuala a caror lipsa blocheaza actualmente economia. Ministerul de finante nu vrea sa o faca pentru ca mai are multe de ascuns dar trebuie fortat. Nu firmele sunt in slujba colectorilor de taxe si impozite ci acestia in slujba firmelor. Evidenta contabila trebuie sa fie usor de tinut. Numarul taxelor redus la maxim si usor de colectat on line. Cine refuza informatizarea rapida trebuie sa dispara din sistem. Registrul Comertului este un mastodont fara rezultate fiind uneori o frana si trebuie reformat.
- Trebuiesc reinventate operatiunile de aport valutar fara resurse financiare autohtone. Toate statele apeleaza la astfel de operatiuni mai ales in perioade de criza,
- Reclamatiile si propunerile din partea populatiei trebuiesc incadrate intr-un sistem care sa functioneze efficient si transparent retrezind speranta consumatorilor
- Recompensarea inovatorilor si inventatorilor si support din partea statului pentru inregistrarea inventiilor, trezindsperanta in inteligenta autohtona
- Televiziunea nationala trebuie sa intre in disputa cu televiziunile private care distrug speranta la romani si sa promoveze economisirea si modestia si pentru a trezi speranta in succesul prin munca cinstita
- Etc, etc…
B. GUVERNANTII SI PRESEDINTELE
- Vointa politica trebuie sa actioneze FERM si ACUM. “Necesitatile urgente ale actiunii imediate nu pot ingadui amanare. Omul trebuie sa urmeze cu strictete chiar opiniile cele mai indoielnice, din momentul in care s-a hotarat in favoarea lor si imprejurarile o cer” (Ernest Stere- Din istoria doctrinelor morale). “Trebuie sa imitam pe calatorii care, vazand ca au pierdut drumul intr-o padure, nu trebuie sa rataceasca, ocolind cand intr-o parte cand in alta, si cu atat mai putin sa se opreasca intr-un loc, ci sa mearga mereu inainte, cat mai drept cu putinta, in aceeasi directie, pe care sa nu o schimbe fara temeiuri puternice… “ (Descartes- Discurs asupra metodei).
Schimbarea acum a actualului guvern va fi o dovada de lipsa de fermitate
- Se impune micsorarea timpului de reactie al autoritatii
- Crearea unei Comisii prezidentiale care sa investigheze, in cel mai scurt timp posibil, crimele economice din perioada de tranzitie pentru a retrezi speranta in statul de drept.
C. PARTIDELE POLITICE
Desi separati unii de altii si dominati de interese particulare, oamenii trebuie sa-si aminteasca intotdeauna ca nimeni nu poate trai izolat in lume. Daca totul s-ar reduce la interesul personal nu ar mai exista nici prietenie, nici fidelitate, nici eroism, nici un fel de virtute morala” (Ernest Stere-Din istoria doctrinelor morale).
S-ar fi cuvenit ca in permanenta ciocnire de interese interesele individuale ale partidelor de opozitie PSD si PNL sa cedeze pasul ansamblului social. In loc de aceasta PSD si PNL au actionat continuu ca niste frane sociale fata de reforme si progres, frane trase de cei care au uzurpat puterea economica prin jaf din avutia poporului iesit in decembrie 1989 din comunism si care conduc din umbra aceste partide complice si santajabile.
D. SINDICATELE
Este necesara "desindicalizarea" bugetarilor deoarece sindicatele functionarilor publici sunt ilegale pt. ca statul nu e pe o pozitie adversa si nu negociaza nici banii sai nici pe cei "produsi" de bugetari)
Brucan TVR 22 decembrie 1989, varianta netrucata dupa 20 de ani:
„Problema principala este de a-i pune in carca lui Basescu o dictatura ipotetica si a asigura trecerea de la aceasta dictatura inventata la „democratia” oamenilor nostrii Geoana – Iliescu evitand cu forta dezordinea si anarhia. Aceasta cere organizarea in fiecare televiziune si in fiecare centru de votare a unor comitete cetatenesti formate din oameni cinstiti, cu autoritate, nepatati care sa faca ce le spunem noi. Trebuie sa acuzam primii furtul la vot pentru a putea fura noi masiv.
Trebuie sa demonstram ca democratia nu inseamna si anarhie si oricine ni se va impotrivi va fi distrus mediatic si de la caz la caz „anihilat”.
Fapt este ca in prezent nu avem guvern, nu avem conducere. Trebuie deci SA ORGANIZAM UN GUVERN care sa asigure conducerea si administrarea tarii. Primul ministru este masca pe care ne-o punem cand aparem in fata poporului si ea trebuie sa fie una vestica. Johannis de la Sibiu este un fel de Petre Roman pe care il folosim dupa 20 de ani. Solutia cu un neamt bagat in fata induce imaginea lui Cuza inlaturat de o monarhie de succes. Noi suntem cei care trebuie sa ne legitimam ca fiind singurii care putem sa asiguram caldura in casele oamenilor si painea cea de zi cu zi. Ori noi ori anarhie si dezordine pe care tot noi le inlaturam cu forta. Fiti LINISTITI tovarasi pentru ca tot noi vom invinge acest „stupid people” si dupa 20 de ani.
Nu sunt mistic dar am impresia ca necuratul ne incearca sufletele. Daca vreti sa aflati adevarul dintre minciunile cu care sunteti vicleniti,inainte de a deschide televizorul spuneti Tatal nostru si faceti semnul crucii. La cata rautate este emanata in jurul nostru nu cred ca altceva ajuta. Tehnica necuratului este de a inversa valorile si exemplele ne invadeaza.
De ce suntem atat de importanti incat acum si aici sa se poarte aceasta lupta extrema dintre bine si rau? Poate ca intr-adevar aici este „gradina lui Dumnezeu” si profetiile despre Romania sunt adevarate. Suntem insa noi atat de puternici incat sa ne putem pazi de oamenii necuratului care distrug tot ce inseamna valoare si adevar. Suntem noi poporul care are capacitatea sa impiedice forta necurata a argintilor sa-i decida viitorul?
Necuratul a patruns in casele romanilor prin imegini si cuvinte, el si-a cumparat televiziuni si ziare. Nu Vantu, Patriciu, Voiculescu,Iliescu,Hrebenciuc si Vanghelie sunt cei de care trebuie sa ne ferim ci de necuratul care lucreaza prin ei. In ultimii doi ani s-a cumparat de pe piata neagra o cantitate impresionanta de aparatura psihotronica cu care se intervine artificial asupra creierelor romanilor. Chiar daca nu credeti in Dumnezeu dar credeti in Romania mai treceti si pe la biserica fratilor! Nu-l lasati pe necuratul sa va hotarasca viitorul vostru si al tarii!
Nastase i se destainuia lui Cristoiu ca a fost invins de yoghinii pe care ii persecutase si care au pornit impotriva lui un razboi psihotronic devastator. Acum locotenentii lui Geoana au negociat cu Bivolaru – MISA aflat in Suedia pe care se pare ca l-au convins sa dea un mesaj in care sa ceara adeptilor sustinerea lui Geoana.
"PENTRU CA SCOALA NOASTRA DE YOGA SA NU MAI FIE PERSECUTATA, VANATA SI OAMENII DE LA CURSURI SA NU MAI FIE IN PERMANENTA PONEGRITI SI PERSECUTATI PE NEDREPT, VREM SA FACEM PACE CU CEI DE LA P.S.D. SI CA URMARE IL VOM SUSTINE PE CANDIDATUL LA PRESEDINTIE MIRCEA GEOANA."
Multi yoghini, abuzati incalificabil de statul dictatorial PSD- Nastase si santajati cu dosare inventate de atac la bunele moravuri ,au fost convinsi de armata de orci PSD-Geoana, batalionul rosu –Gusa, ca: “ trebuie votat Geoana ca sa-i fie mai bine lui Basescu.” Asa ceva! “Daca pana si Geoana ajunge sa fie sustinut de noi, inseamna ca a venit vremea miracolelor. Si eu cred cu toata fiinta mea in ele.”. No comment! Este interesant cum reuseste armata de orci a lui Geoana sa “convinga”. Si totusi disperarea PSD care ne otraveste aceste zile de campanie are si parti benefice. Daca cei “convinsi” ar da filmul inapoi iar vedea fara masca pe agentii de influienta strecurati in partidul sau in organizatia lor civica in persoana celor care i-au “convins” sa-l voteze pe Geoana. In cazul in care indemnul de alaturare la “armata urii” adunata in spatele lui Geoana vine de la lideri, membrii de rand pot fi siguri ca nevasta liderului, copilul sau liderul insusi a primit recent avantaje din partea celor care au monopolizat mass media si parlamentul Imbogatitii prin coruptie au convingerea ca pot cumpara orice daca au suficiente mijloace sa o faca. Ei au investit in cele mai sofisticate mijloace tehnice, au platit si platesc cei mai buni specialisti in manipulare adusi din SUA, Rusia sau Israel. Pentru a castiga razboiul psihotronic pornit impotriva poporului roman,s-au facut frati si cu masonii si cu yoghinii la gramada. Au folosit cele mai josnice mijloace pentru a distruge orice lider potrivnic si in general orice ar putea fi un element de coeziune a maselor. Daca dam filmul inapoi frame to frame vom vedea un popor agresat, un popor “abuzat” psihologic lipsit de protectia statului devenit in 20 de ani proprietate PSD.
Rapcea, ca si multi alti yoghini, care a luat pozitie impotriva directivei presupusa a fi data data de guru, observa ca yoghinii au fost impinsi sa se alieze cu PIN- Gusa la europarlamentare si acum sa pozeze in voatnti Geoana de indiferenta societatii fata de abuzurile la adresa lor.
“Un vot dat PSD-ului este un vot dat tortionarilor nostri, celor care ne fura de 20 de ani. Celor care ne rapesc viitorul nostru si al copiilor nostri. Un vot dat criminalilor ramasi nepedepsiti”.
“Crestinismul si crestinii au fost persecutati, vanati si martirizati si injositi vreme de secole si totusi nu au cedat, nu au acceptat minciuna in locul Adevarului. Si iata ca astazi Crestinismul este religia biruitoare de pe Pamant. Tibetanii si conducatorul spiritual al acestora, Dalai-Lama, au refuzat sa abdice de la principiile lor anti-comuniste si nu au votat niciodata cu comunistii doar pentru a fi lasati in pace”.
Ce vreau eu sa va spun insa este ca in afara energiile yoghiniste, ale masoneriei iregulare;sau ale vrajitoarelor lui Vanghelie (imi cer scuze pentru alaturarea in text) pe care incearca sa si le apropie armata de orci, exista energia naturala, viguroasa a poporului. Cel care se uita la televizor si mesteca seminte, dar il injura pe Vanghelie, il ajuta pe Basescu chiar daca nu se duce la vot. Sustinerea populara creeaza un flux la nivelul subconstientului, o energie imensa care il ajuta pe omul Basescu sa reziste in fata atacurilor inumane la care este supus pentru ca a facut "gasca" cu poporul roman. Si asta il conduce sigur spre victorie.
Cei peste 30 de ani isi amintesc cu siguranta momentele din decembrie 1989 care le-au marcat destinul. Ei au obligatia sa-I informeze si pe cei mai tineri care erau foarte mici si/sau au venit pe lume in in timpul epocii lui Ilici Iliescu (chiar asta ii este numele real), epoca linistita de gloantele teroristilor fantomatici, batele minerilor cu “inalta constiinta civica” si disperarea generala de acumulare a unui capital de start( unii l-au gasit in bancile de stat pe care le-au falimentat complici cu serviciile secrete, in intreprinderile de stat pe care le-au vandut la fier vechi etc, altii in comertul cu valiza intre Istanbul si Bucuresti)
Atunci a existat un regizor si este demonstrat faptul ca el s-a aflat la Moscova. Este regizorul pe care Iliescu il suna pentru protectie si instructiuni in primele momente ale loviturii de stat din 89.
Va mai amintiti de Lupoi , un capitan necunoscut imbracat in haine de parada, care anunta la televizor ca agentul GRU Militaru a fost numit de armata sa o conduca inainte ca Iliescu sa faca in mod official asta si inainte ca Stanculescu, autorul puciului militar, sa isi dea acordul? Cam asta este rolul “matusii” copilului impins de Basescu la Ploiesti. Dupa 20 de ani, “matusa” este Lupoiul care incearca sa transmita mesajul ca agentul Moscovei Geoana a fost impus de “toata lumea” la conducerea tarii.
Suntem pusi in fata unei stranii repetari de punere in scena. Marea majoritate a actorilor s-au schimbat iar cei care au ramas, adica Iliescu si Gorbaciov si inca putini altii, au rolurile modificate de trecerea timpului. Ati retinut desigur ca agentii sovietici de influienta Brucan, Dinescu si altii au facut turism “politic” la Moscova, in aprilie dar 89, pentru instructaje date direct de la sursa. Tot in aprilie 2009 a fost la Moscova pentru ultimile instructaje agentul de inluienta Geoana. Simple asemanari? Nu! Asistam la repetarea unui scenariu cu putere de ritual. Romanii au devenit in 89 cobaii celor care si-au dat mana pentru noua ordine mondiala. (postare nefinalizata.........)
1. Operatiunea “copilul” a fost lansata de Sorin Rosca Stanescu, cel mai “credibil” “ziarist” din Romania. Patriciu, care a preluat “cazul” si a regizat punerea in scena, a apelat la un consultant rus specialist in propaganda, dezinformare si manipularea maselor de acest tip. Matusa copilului a fost “scolarizata” din timp si actioneaza ca un agent instruit.
2. Regia: Patriciu anunta ca Basescu a lovit un copil la Ploiesti, Gardianul publica, site-ul Basescu2009 posteaza pe internet fimuletul exact in timpul prezentei lui Basescu la o discutie la RTV cu Razvan Dumitrescu dupa care este scos de pe site, Patriciu revine si minte ca a mai fost si o lovitura in plex. Martorii din imediata apropiere nu confirma lovitura in obraz. Singura care acuza este “scolarizata”, sora mamei copilului.
3. In timpul vizitelor la Moscova, Geoana a fost asigurat ca va fi sprijinit cu mijloace “specifice” de agentii de influienta rusi in campania negativa (sau murdara) impotriva lui Basescu. Nu se stie ce a promis la schimb, dar este sigur ca nu a promis de la el ci de la noi. Avem deaface cu un altfel de “turism” rusesc la 20 ani distanta. Excesul de ura interna si externa concentrate prin Geoana in lupta impotriva lui Basescu se metamorfozeza, pe ultima suta de metrii ,in ura impotriva lui Geoana , Iliescu si a mogulilor si va asigura victoria lui Basescu.
4. Invazie de articole despre campania din Romania in presa rusa, unde pana acum informatiile despre viata noastra politica au fost aproape absente. Simpla coincidenta?
• Izvestia il citeaza pe Victor Ponta: "Daca nu este un trucaj, presedintele risca sa isi incheie cariera politica in cel mai neplacut mod cu putinta”.
• ITAR-TASS “Campania electorala pentru turul 2 a inceput cu scandal” (ITAR-TASS).
• Russkaia slujba novostei “Al doilea tur al campaniei incepe cu scandal”;
• Vzgliad “Presedintele Romaniei loveste peste fata un adolescent”
• Utro.ru “Presedintele Romaniei a batut un adolescent in fata camerelor de luat vederi” ;
• Newsru.com “In Romania, Traian Basescu, care a intrat in turul doi al alegerilor, este acuzat de lovirea unui adolescent”
• Radio Eho Moskvy pagina de web: “Campania electorala din Romania a dobandit un nou scandal” , “Scandal electoral in Romania: presedintele in exercitiu si candidat la sefia statului, Traian Basescu, a lovit un adolescent intr-un loc public si in prezenta presei”
5. PSD sacrifica in lupta politica un copil in timp ce a organizat ca Parlamentul sa nu lucreaze, Romania sa nu aiba guvern, romanii sa fie impiedicati sa aleaga in cunostinta de cauza.
Copilul catre Geoana si echipa lui de zgomote:
"Vreau ca aceste imagini să înceteze. Vreau să nu mai fiu implicat în toată această poveste. Nu este nimic adevărat din ceea ce spuneţi. Nu mă interesează ce spune mătuşa mea. Mama mea este bolnavă, eu am făcut un atac de panică. Retrag toate afirmaţiile pe care le-am făcut aseară. Vreau ca povestea aceasta să înceteze!"
6. Basescu a afirmat recent ca in noul mandat va renunta sa fie impartial si va face gasca cu POPORUL ROMAN pe care il va favoriza si ii va defavoriza pe cei care l-au furat pana acum.
Basescu a afirmat ca va convoca referendum de oricate ori interesul poporului o va cere ( de exemplu va convoca un referendum pentru biocipuri).
Daca pana la jumatatea mandatului nu va reusi:
- sa impuna revizuirea Constitutiei
- sa impuna responsabilitati si pedepse pentru fiecare din puterile statului,
- sa impuna reformarea statului
- sa impuna echitatea intre cetateni
- sa faca sistemul juridic sa functioneze in interesul cetateanului , etc.
isi va da demisia.
Analfabetul din Ferentari a ajuns sa garanteze furtul de voturi nu numai pentru sine ci si pentru colegi PSD-isti, azi parlamentari ( Ecaterina Andronescu ) sau europarlamentari (Adrian Severin), –incercand, cum zice el, „sa ciordeasca” voturi si pentru Geoana. Potential Ceausescu in devenire, „bun organizator” de fraude electorale, Vanghelie a ramas nepedepsit dupa fiecare campanie si a fost recompensat urcand in ierarhia partidului. Icoana PSD-ista din Ferentari detine secretui votului „legal” cu mii de maini incarcate fiecare cu 100 Ron,telefoane mobile si mai nou cuptoare cu microunde. El este si mare specialist in suveica electorala, turism electoral, anularea voturilor adversarilor politici, etc.
Cand Vanghelie si ai lui striga hotii trebuie sa-ti pazesti bine „buzunarele” .
Pe scena luptei politice din Romania se infrunta:
- o mana de pungasi aliniata in spatele catorva mafioti cu staif, invaluiti in fum de trabuc care conduc o mica armata de mercenari din presa, justitie, servicii secrete, administratie locala, sindicate. Ei tipa cat pot de tare ca sa para mai multi, sa nu-si piarda increderea in candidat sau sa se rataceasca pe campul de lupta. Nu pot sa nu zambesc cand imi aduc aminte cum de curand Geoana, aflat in campanie la un sediu PSD undeva in Moldova, fiind inconjurat de cativa membrii de partid striga din toti plamanii : „de aici din fieful lui Basescu ii strigam si il somam „Basescu,Moldova nu te vrea”. Realitatea si Antenele a prezentat asta mult mai mult si „mai pozitiv” decat oricare din mitingurile lui Basescu cu peste 30.000 de participanti de unde au popularizat numai autobuzele si pe unii deranjati de camerele de luat vederi in timp ce stropeau boschetii! Pe candidati lor: Antonescu,Geoana si Oprescu personal ii apreciz in aceasta ordine.
Antonescu va convinge cand va fi un presedinte de partid independent de Patriciu si cand in PNL va functiona democratia de partid si nu dictatura celui care este finantator. Oprescu are sanse peste 5 ani si candideaza preocupat de aceste sanse. Geoana nu este un adevarat democrat si nu ii dau mari sanse in politica.
- poporul roman. S-au cheltuit sume imense pentru ca poporul roman sa nu se adune intr-o armata de votanti si sa nu aiba un lider care sa-l reprezinte.
Vom vedea in curand cine va fi invingatorul.
Gruparea de pungasi politicieni, oameni de afaceri , ziaristi (unii in solda unor servicii secrete straine) se lupta cu disperare sa ne impuna viitorul premier si viitorul Presedinte al tarii. Este vorba de acelasi grup de indivizi care decide soarta Romaniei de 20 de ani. Ei controleaza bancile si economia, politicul dar si socialul prin:
forta capitalului pe care l-au monopolizat in timpul asa numitei tranzitii „linistite” a lui Iliescu cand si-au vandut intre ei pe nimic averea romanilor
o puternica structura de partid cu largi posibilitati de actiune atat ca spatiu cat si cuprindere sociala,
caracterul virulent, forta de multe ori brutala a actiunilor politico- economice si sociale pe care le intreprind,
caracterul secret al actiunilor (blaturi,intelegeri in spatele usilor inchise, santaje,sabotaje etc)
intransigenta si constrangerile facute( de exemplu dictatul sefilor de patide fata de membri de partid parlamentari care sunt exclusi din partid daca nu voteaza asa cum vor sefii si voteaza cum vor cei care i-au ales)
investiile facute in oameni de valoare (ziaristi, judecatori, procurori,lideri sindicali) in asa fel incat sa ii poata implanta ca slugi in punctele cheie ale conducerii ministerelor, grupurilor parlamentare, presei,partidelor politice, justitiei, serviciilor secrete,
cumpararea ziarelor si televiziunilor transformand ziaristii in slujbasi ascultatori care manipulaeza masele conform intereselor patronilor,
inocularea in mase a fricii si a sentimentului, prezentarea romanilor in mass media ca fiind criminali, hoti, corupti, bolnavi, lenesi, neputinciosi, lasi, incapabili sa isi decida singuri soarta. Folosirea tehnicilor de „mind control” si a aparaturii sofisticate cumparate cu bani grei pentru influientarea comportamentului maselor (tehnici ilegale in multe tari civiliate)
Dezinformarea si incitarea la ura si violenta intre oameni avand convingeri diferite
inlaturarea opozantilor importanti fara mila si cu putere de exemplu si atacarea brutala a celor care ii sustin mergand pana la nivelul membrilo de familie
slabirea autoritatii si contestarea legalitatii statului,
folosirea oricaror mijloace pentru atingerea scopurilor , uneori atacurile fiind atat de violente, si ilogice incat sunt paralizante, blochand orice reactie de moment.
Aceasta grupare se teme numai de forta votului, se teme numai de popor care se poate uni intr-o armata de votanti !
„Toata lumea se teme de necunoscut. Când punem pe tapet crize majore economice, politice, sociale, educative drepturile omului ne vor fi cedate de bunavoie în favoarea unei promisiuni de bunastare si siguranta. Linistea pentru noi si bogatiile noastre nu poate fi mentinuta decat prin dezorganizarea maselor prin intretinerea fricilor si acapararea puterilor statului in mainile noastre.”
Daca inainte parintii nostrii vorbeau pe la colturi ferindu-se de o mana de activisti si de securisti atotputernici, astazi oamenii " se tem de ceva sau de cineva. Ei ştiu că există undeva o putere atât de organizată, atât de solidă, de atentă, de concretă, încât preferă să vorbească în şoaptă atunci când îşi exprimă dezaprobarea". Putem vorbi pititi pe bloguri si atat. Ne este interzis de lege sa fim intreprinzatori politici (initiativa legislativa si referendumul sunt desfiintate de legi ce detaliza Constitutia si recent comisia juridica din Parlament s-a pronuntat impotriva dreptului constitutional de a participa la referendum in numele unei legi de detaliere a acestui drept pe care n-au greblat-o inca ei) si din ce in ce este mai greu sa ne mentinem bruma de potential de a fi intreprinzatori economici (fondurile europene acaparate de clienti politici prin firme de consultanta).
Vom merge la Referendum ca sa mai ciuntim din obraznicia cu care PSD-ul ne tot confisca drepturile! Vom vota pentru Presedinte „la pachet” cu inceputul modificarii Constitutiei lui Iliescu.
Vom vota ca toate puterile statului sa inceapa sa fie responsabile in fata noastra si sa lucreze pentru noi! Specialisti in manipulare au inoculat zilnic in subconstientul nostru:
· lipsa de incredere a in fortele proprii si in statul de drept
o stare generala apatie, de descurajare, de absenta de la viata cetatii in care fiecare se vede obligat sa se descurce pe cont propriu ignorand statul pe care il considera corupt, nereprezentativ si nelegitim.
„Coruptia comunista era bazata mai ales pe schimburi nemonetare, presupunea o interactiune directa, aproape fraterna pe un fond de penurie... Functiona atunci ceea ce rusii numesc „blat” (iar romanii) PCR – pile,cunostinte,relatii. Toate acestea au fost inlocuite de bani. ... s-a trecut de la societatea „fa-mi si mie o favoare” la societatea „da-mi si mie mita”. Acum ierarhia este clara si se bazeaza doar pe bani. Pretul corutiei a crescut enorm deoarece accesul la beneficiile sale a fost restrans de cand este Traian Basescu presedinte. Coruptia a devenit in timpul regimului Iliescu – Nastase dintr-un instrument de egalizare in comunism in principalul instrument de producere a ingalitatii in capitalismul romanesc. Oamenii nu se plang atat de coruptie cat de exclusivismul si de pretul ei”( reproducere aproximativa dupa Cristian Ghinea)
Tehnica in ultimii 5 ani a fost de a sustine, fara argumente, ca Basescu este vinovat de orice.
Scopul: saturarea oamenilor fata de numele Basescu si micsoarea impactului pe care l-ar avea mesajul acestuia.
L-au acuzat zilnic de „scandal” si i-au redus posibilitatile de actiune aproape numai la mesaje verbale la televizor si radio. Scopul: micsorarea fortei atacurilor mediatice impotriva lor.
Marea majoritate a romanilor sunt de acord cu masurile lui Basescu de reformare a statului si a clasei politice, cu lupta impotriva mogulilor si orientarea spre Vest, dar manipularea picurata zi de zi i-a adus la saturatie, la greata. Daca nu le dai rapid o lamaie...
Mass media si specialistii in manipulare care actioneaza in Romania stiu ca masele de oameni, daca sunt lipsite de speranta, pot fi manipulate cu mare usurinta. si ne distrug sistematic speranta in mai bine actionand la nivel de subconstient. Dezinformarile din presa, grevele din precampanie si campanie, amenintarea cu somajul ,cu saracia, cu pandemii sunt actiuni facute constient de PSD pentru ale distruge romanilor speranta ca vor avea suficienta forta sa mai lupte atat cu greutatile proprii cat si cu sistemul ticalosit.
Marea majoritate a cetatenilor admira curajul, priceperea si caliatile de conducator lui Basescu si il vor Presedinte, dar ei nu mai vor o societate cu Basescu la pachet cu mogulii. Daca il voteaza pe Basescu ei vor sa aiba certitudinea ca scapa de pungasi si mafioti.
Pentru mafioti si pungasi insa inca un mandat pentru Traian Basescu ar fi un dezastru deoarece nu vor mai putea scapa de aplicarea legii, multe din actiunile justitiei fiind in curs de judecare si nu mai pot fi amnate prea mult, iar daca totusi se reuseste amnarea judecarii exista riscul real iesirii in curand la pensie a judecatorilor corupti.
Al Bielek si Preston Nichols (participanti la Proiectul Montauk) , Gregg Braden si multi altii afirma ca:
in 2012, planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee. In acelasi timp se va produce o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. In prezent se produce o crestere a rezonantei magnetice a Pamantului, care a inceput la sfarsitul anilor 80. Timpul pare ca trece din ce in ce mai repede pe masura ce ne apropiem de "Punctul Zero". La ora actuala, frecventa Schumann a Terrei este de 12 Hz si se preconizeaza ca la 13 Hz (sfarsitul anului 2012) se va stopa, iar TIMPUL CELEI DE A TREIA DIMENSIUNE va atinge valoarea zero. In prezent, ziua are de fapt doar 16 ore, in loc de 24, din cauza faptului ca rezonanta are 12 cicli pe secunda, fata de 7,83 cicli pe secunda.
Consecinte la nivel planetar:
- Cea mai mare parte a tehnologiilor cunoscute nu vor mai fi operationale. Exceptie face utilizarea energiei libere, decoperita de Tesla in urma cu un secol, propusa in diferite etape unora dintre guvernele noastre de catre extraterestri, dar ocultata si interzisa de o conspiratie mondiala.
- dupa trecerea prin “Punctul Zero”, Soarele va rasari la Vest si va apune la Est.
Mai multe texte stravechi descriu astfel de transformari radicale in trecutul
indepartat al omenirii
- AND-ul se va reprograma
- Perioada 2003 si inceputul anului 2013 este perioada de crestere a frecventei de vibratie si implicit de trecere in a patra dimensiune care este mult mai plina de viata si in care predomina compasiunea, intelegerea si iubirePe masura ce ne apropiem de translatia in cea de-a patra dimensiune are loc o elevare a Constiitei.
- Calendarul mayas si metodele de divinatie I-Ching prevad sfarsitul celei de-a treia dimensiuni la sfarsitul lui 2012.
BASESCU SI BLOGERII
SORIN ROSCA STANESCU
Banc:
La o întrunire a ziariştilor Sorin Roşca Stănescu plânge în hohote. Toată lumea care îl vede întreabă uimită ce se petrece.
- Susţine că şi-a vândut ţara! Dă lămuririle necesare secretara.
- Şi acum are remuşcări?
- Nu... plânge pentru că nu i-au plătit-o...
Fostul turnător al Securităţii, supranumit Deleanu şi H15. Dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii.
(alexaionescu.worldpress.com)
In anii 2004-2005, grupurile Patriciu si Vintu s-au intrecut parca in a-i alimenta conturile ziaristului, prin diverse firme interpuse. . “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti. Apoi, jurnaliştii George Roncea si Mihai Isac de la cotidianul ATAC au fost puşi brutal pe liber de la acest ziar după ce au dezvăluit legăturile pe care le are Rompetrol cu Gazprom şi forţele din jurul Kremlinului în favoarea unor politicieni, afacerişti şi ziarişti aflaţi pe la vârful puterii în România”
Dinu Patriciu este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Este un om pe care-l stimez în mod deosebit ... Stiu că are atâţia avocaţi români si străini, plătiţi pentru a studia fiecare act, încât sunt convins că nu a încălcat vreodată legile. Sunt la fel de convins că a profitat de orice lacună a legilor. Unde legea nu interzice, înseamnă că este permis. Iar Dinu Patriciu a reusit, cu avocaţii săi, să se strecoare prin "zonele albe", asa cum fac toţi oamenii de afaceri din România si din toată lumea. De aceea, cred că procesul politic intentat de procurorii lui Traian Băsescu, împotriva lui Patriciu se va finaliza în favoarea celui din urmă. Când Dinu Patriciu a fost arestat ilegal, s-a produs ruptura în relaţia mea cu Băsescu. Am încercat să fiu prieten cu amândoi, dar am fost nevoit să renunţ la una dintre cele două prietenii. De aceea, i-am dat telefon atunci lui Traian Băsescu.
Indicii temeinice de spalare de bani”, aceasta este concluzia inspectorilor Oficiului de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor care au cotrobait prin conturile lui Sorin Rosca Stanescu.
Suma totala care ar fi fost „reciclata” se ridica la 553.500 de euro, in coditiile in care directorul ziarului „Ziua”, Sorin Rosca Stanescu, a rulat, in perioada 2004-2005, peste o suta de miliarde de lei, 1,2 milioane de euro si sute de mii de dolari. Sume importante provin de la diversi interpusi ai lui Sorin Ovidiu Vintu si Dinu Patriciu, destinatia finala a unora dintre ele fiind conturi din Elvetia si Monaco. Sorin Rosca Stanescu este directorul ziarului „Ziua” si un foarte influent ziarist. Timp de aproape 15 ani a fost unul dintre prietenii apropiati ai presedintelui Traian Basescu. Dupa declansarea anchetei Parchetului impotriva lui Dinu Patriciu, relatiile cu Basescu s-au rupt, presedintele lasand sa se inteleaga faptul ca a fost santajat de fostul sau prieten. Rosca Stanescu: „Suspiciunile exista in capetele patrate de la EVZ” Conform documentelor furnizate de ONPCSB autoritatilor, Sorin Rosca Stanescu detine mai multe conturi in lei, euro si dolari la Banca Comerciala Romana, Sucursala Universitate si la Banca Italo-Romena unde a strans aproape 100 de miliarde de lei si 310.000 de dolari. Suspiciunile vizeaza insa tranzactiile derulate prin conturile de la BCR in care au intrat peste 50 de miliarde de lei, 1,2 milioane de euro si 345.000 de dolari. Nu toate tranzactiile au atras atentia anchetatorilor. Potrivit legii pentru prevenirea spalarii banilor, institutiile financiare sunt obligate sa raporteze tranzactiile mai mari de 10.000 de euro. Cum explica Sorin Rosca Stanescu sumele importante care au trecut prin contul sau: „Sumele primite de mine personal nu va privesc si nu o sa va priveasca niciodata. Suspiciunile exista in capetele patrate de la „Evenimentul zilei” si va priveste. Puneti-le pe hartie, dati-le drumul in ziar si ne vom intalni la proces. La revedere!”. Prieten cu Patriciu, asociat cu Colin Hart, donator catre Rosca Stanescu In contul in lei al lui Rosca Stanescu de la BCR au fost depusi aproape 9 miliarde de lei de catre George Gaita, partener de afaceri cu Dinu Patriciu si Sorin Rosca Stanescu. Tranzactia, reprezentand (conform documentelor bancare) „plata conform contract”, este considerata suspecta deoarece George Gaita se afla deja in atentia autoritatilor pentru presupuse infractiuni de spalare de bani. Omul de afaceri este un apropiat al lui Dinu Patriciu inca din 1991, cand au infiintat impreuna Alpha Constructii si Investitii Imobiliare. El este si asociat cu Colin Hart, unul dintre partenerii lui Dinu Patriciu, implicat in dosarul legat de cotarea la Bursa a actiunilor Rompetrol. Intrebat de ce a virat 9 miliarde de lei in contul lui Sorin Rosca Stanescu, George Gaita ne-a raspuns: „Am facut o afacere cu domnul Rosca, este o problema personala si ma priveste numai pe mine. Eu nu am chef sa apar in razboaie care nu ma privesc. Va rog eu frumos lasati-ma in pace. Daca scrieti aiurea va dau in judecata. I-am dat telefon lui Rosca si o sa caute el. Daca vreti sa ma intrebati de locul sase pe care l-am luat la Campionatele Mondiale de Polo, cu placere. Eu am facut ziarul „Ziua”, am avut jumatate din ziar, dupa aia am mai cedat din el si am invatat o chestie din toti anii astia: sa nu stau de vorba cu ziaristii, pentru ca nu scriu niciodata adevarul. Dupa aia am vandut actiunile. Nu va dau nicio relatie pentru ca nu ma intereseaza sa stau de vorba cu presa si sa am legatura cu presa”. Miliarde de la Luca si de la „paravanele” lui Vintu Sorin Rosca Stanescu a primit 5,7 miliarde de lei de la Asociatia Salariatilor din Petrom, sindicat condus de Liviu Luca. O parte a sumei, respectiv 4,2 miliarde lei, este considerata suspecta intrucat nu are justificare economica. Pentru explicatii, Liviu Luca ne-a trimis la PR-ul sau: „Vorbiti cu Horia Mihalcescu. La revedere!”, iar PR-ul ne-a raspuns: „Nu comentez aceste afirmatii!”. Acelasi cont este alimentat si de o firma care i-a apartinut lui Sorin Ovidiu Vintu, Imobiliar Network 2002, fosta Gelsor Network. Societatea a varsat in buzunarul lui Rosca Stanescu 5 miliarde de lei, dar tranzactia nu este in atentia anchetatorilor. Numele lui SOV apare si in legatura cu o alta firma care a varsat bani in conturile lui Sorin Rosca Stanescu. 486.000 de euro au fost transferati de firma Comac Limited, inregistrata in Cipru, in spatele careia se presupune ca s-ar afla Sorin Ovidiu Vintu. Justificarea economica: „plata conform contract”. Afaceri cu fostul sef al SRI Prahova Cea mai mare parte a sumei in lei aflata in celalalt cont urmarit de Oficiu de la Banca Italo-Romena, peste 61 de miliarde, se afla depusa anterior perioadei de analiza. Contul a fost creditat ulterior cu 34 de miliarde de lei de societatea „RO Naturstein”, care a cumparat un imobil de la Rosca Stanescu. Din datele Registrului Comertului rezulta ca unul dintre actionarii societatii Ro Naturstein este Grigore Miu. Grigore Miu: „Daca am cumparat noi de la domnul Rosca Stanescu? E posibil, nu-mi amintesc. Noi cumparam multe imobile. Daca stiti suma pe care am platit-o, aflati si ce imobil am cumparat. Eu de ce sa va spun? Ce ghiseft am la afacerea asta? Nu avem nimic de ascuns, dar felul in care puneti problema e tendentios si va spun la revedere!”. Grigore Miu este asociat cu fostul sef al SRI Prahova, Corneliu Paltanea, intr-o firma inregistrata in Germania. Corneliu Paltanea impreuna cu alti doi colegi din SRI, Daniel Bucur si Gheorghe Dumitrache, sunt cercetati pentru ca „au acordat protectie unor grupari infractionale care faceau comert ilegal cu produse petroliere”. Ultimul este cuscrul lui Liviu Luca. Bani plecati in Elvetia si Monaco Banii rezultati in urma vanzarii titlurilor Rompetrol i-au adus lui Rosca Stanescu un castig de 6,4 miliarde, bani transferati in contul BCR de TVM SA, una dintre societatile de brokeraj care au tranzactionat pe Bursa actiuni Rompetrol, controlata de Dinu Patriciu si senatorul UDMR Verestoy Attila. Si aceasta tranzactie este considerata suspecta de expertii Oficiului. Acestia au constatat ca o buna parte din banii de la BCR si Banca Italo-Romena au fost „ascunsi” in conturile personale din Elvetia (500.000 de euro) si din Monaco (285.786 de euro), cu doua exceptii notabile. Din contul in dolari de la BCR au fost platiti 154.200 dolari catre Dan Fisher, ca rambursare imprumut. Ziarul nostru a aratat ca, pentru cumpararea actiunilor Rompetrol, Sorin Rosca Stanescu a fost creditat de controversatul om de afaceri Dan Fischer. Iar din contul de la Banca Italo-Romena, 300.000 de euro au fost platiti societatii cipriote Diesow Ventures Limited, „conform contract incheiat intre Sorin Rosca Stanescu si Comac Limited-Cipru”. Lia Roberts a contribuit la vistieria lui Rosca Stanescu Printre persoanele care au alimentat conturile in valuta ale lui Rosca Stanescu se regaseste si fostul candidat la presedintie Lia Roberts .Aurelia Arnold Roberts a depus doar 15.996 de dolari, suma care paleste prin comparatie cu cele suspectate de Oficiu. Umbrarescu, „Regele asfaltului”, spune ca si-a platit promovarea Alte tranzactii suspecte se refera la cele 1,3 miliarde de lei depuse de SC „Ziua” SRL in contul directorului ziarului „Ziua”. Cercetarile efectuate de Oficiu au aratat ca banii proveneau de la Dorinel Umbrarescu , supranumit „Regele asfaltului”, aflat si el in atentia autoritatilor. Dorinel Umbrarescu justifica: „Am platit ceva publicitate, ca asta e viata si poti sa te faci cunoscut. Am platit la mai multe ziare, nu numai la „Ziua”. Nu e problema mea ce au facut ei cu banii.Au aparut articolele, am desfasuratorul, am avut control. Nu am mai facut un nou contract nici in 2005, nici in 2006. In problema de la Parchet, m-am interesat si totul este in regula. S-au facut verificari de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau si am primit NUP. Era vorba despre niste terenuri pe care le-am cumparat le-am dat societatii si s-au facut doua statii de benzina pe ele”.
www.sfin.ro
Suntem suma alegerilor pe care le-am facut
Suntem suma alegerilor pe care le-am facut si a celor pe care ni le-am refuzat. Este alegerea noastra! Este alegerea noastra daca vrem sa fim responsabili deci puternici. Este alegerea noastra daca ne complacem sa acceptam postura de victime si sa traim din ce in ce mai rau.
Atitudinea naste aptitudini. Oamenii puternici sunt capabili de responsabilitati mari si oamenii responsabili devin oameni puternici. Tarile care isi asuma responsabilitatea adevarurilor istorice devin tari independente si respectate dar nu a fost cazul la noi pana acum.
Este alegerea noastra sau asa ar trebui sa fie. Ma intreb din ce in ce mai des daca suntem liberi sa devenim responsabili. Ma intreb daca liberul arbitru mai functioneza dupa anestezia care ni se administreaza televizat ?
„Linisteee!!!!. Linisteeeee!!!! Treceti la locurile voastre in liniste tovarasi!!!
Balconul si-a schimbat actorii iar apelul la liniste facut de la microfon a fost inlocuit cu apelul la gloante, bate mineresti , agresiunea mass media si agresiunea justitiei.
„Linisteee!!!!. Linisteeeee!!!! Treceti la locurile voastre in liniste tovarasi!!!
Azi dimineata RTV-iul aruncat de zmeu a vajait deasupra capetelor noastre si ne-a pocnit „prieteneste”.
M-am uitat la stirile de la ora 6 si am zis ca m-am murdarit pe ochi cu apa de la robinetul privatizatei Apa Nova. M-am uitat si la stirile de la ora 7 intarziind putin sa ascult simfonia tevilor de esapament de pe Calea Victoriei. Nu era Apa Nova de vina. La ora 6, timp de 6 secunde ( a mai fost un 6 dar buimac cum eram nu m-am prins care), balconul CC-ului s-a populat din nou, de data asta asta nu datorita fostului primar Petrescu ci reteveielor de la montajul stirilor televizate pe stomacul gol. Scene de arhiva cu demonstranti purtand cruci rosii urmate de balconul din decembrie 89 si anuntul ca pe 5 octombrie rosu va fi greva generala.
Ce mesaje subliminale?!! Gloante, bate, mesaje si semne cel putin ciudate care sigur nu vin de la vrajitoarele din sectorul de suflet al lui Van Ge Lie „spaniolul” dupa mama.
Cine suntem NOI dupa imaginea suprapusa peste circumvolutiuni de vrajitorii din Oz? Suntem doi frati care se cearta pe averea lui Dolanescu, suntem, niste unii cu cagule care ataca o bijuterie in Calarasi sau fura miliarde in munti undeva in nord. La inceput de an scolar nu avem niste copii minunati ci posibili bolnavi de gripa noua. Peste imaginea mamicilor care se sacrifica sa isi creasca copii la nivel cel putin european se suprapune imaginea mamei omorata cu ciocanul de un copil de 13 ani si imaginea unei prostituate care l-a gadilat undeva pe Brlusconi. Cine suntem noi sa ne credem responsabili de soarta asestei tari. Sa fim seriosi! „Nu suntem pregatiti sa traim in Europa” spunea aseara la moara lui Radu domnul Talpa. Ar trebui sa traim linistiti alaturi de marele popor pentru ca Obama s-a intalnit cu Putin. „Nu vedeti ca acolo sus sunt unii care mereu ne imbarliga” il inreaba Moraru la care Talpa se gadila savant : „Lovitura de stat pe care am prezis-o nu a reusit si atunci ce vreti sa facem, sa lucram tot la suma nula? Gasim alti oameni nimeni nu este de neinlocuit. Romania are oameni!” (ceva in sensul asta)
Observand razboiul pornit simultan pe trei fronturi: frontul presei (devenita monpol in proportie de 85%), a judecatorilor pusi in functii de conducere la inceputul anilor 90 (acum in pragul pensionarii) si a partidelor de gasca (PSD, PC, PNL) care controleaza parlamentul prin dictatura liderilor de partid, nu poti sa nu gandesti : „romani vi se pregateste ceva”! Scena balconului CC-ului strecurata astazi pe ecrane e o trompeta care suna adunarea. Pe deoparte gastile imbogatite care vor sa isi apere cuceririle post- revolutionare, gasti bine organizate cu lideri si structuri in toata tara si pe de alta parte un om devenit puternic pentru ca si-a asumat responsabilitatea. Un om care se bazeaza pe popor. Numai pe popor. Dar ce mai este este poporul manipulat pana la anesteziere? Mai conteaza el in lumea de azi?
Cred ca Romania este un laborator mondial in care tocmai asta se testeaza. Tot mai multe semne si semnale care ne „lumineaza” calea de mase idioate. Turul doi al alegerilor va fi pe 6 noiembrie de Mos Nicolae. Craciun, duminica orbului, Mos Nicolae.... „The land of choice“.
Mircea Geoana - o intalnire de taina la Moscova
de Dan Tapalaga www.HotNews.ro
Marţi, 10 noiembrie 2009, 22:19
EXCLUSIV HotNews.ro: Liderul PSD, Mircea Geoana, a efectuat pe 27 aprilie 2009 o vizita privata la Moscova, unde s-a intalnit in secret cu unul dintre consilierii presedintelui Medvedev, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Potrivit acestora, intalnirea ar fi fost aranjata de Boris Golovin, om de afaceri cu interese in domeniul energetic din Romania, despre care presa a scris ca ar fi ex-ofiter GRU. Contactat de HotNews.ro, Golovin a negat orice legatura cu liderul PSD. Initial, Viorel Hrebenciuc si Cozmin Gusa au declarat ca nu stiu nimic despre vizita privata facuta de Geoana la Moscova. Dupa catava ore, Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, a confirmat ca Geoana a efectuat pe 27 aprilie o vizita privata la Moscova, dar spune ca nu stie cu cine s-a intalnit liderul PSD, ce a discutat si cat a durat vizita.
Descarca discutia cu Cristian Diaconescu in format MP3
Punctul de plecare al investigatiei HotNews.ro il reprezinta o postare publicata marti, de un cititor HotNews.ro care semneaza GRU. "Domnului Diaconescu: Exista informatii ca Mircea Geoana a efectuat o vizita secreta la Moscova la data de 27 aprilie 2009. A plecat cu un avion privat, vizita a fost aranjata prin intermediul lui Boris Golovin, fost spion rus cu afaceri in domeniul energiei in Romania, apropiat de Viorel Hrebenciuc. Scopul era obtinerea unei intalniri cu Putin sau cu Medvedev pentru lobby si sprijin. Geoana s-a intalnit doar cu un consilier de la Kremlin si n-a fost ceva oficial, ci undeva in apropiere de Moscova. A obtinut promisiunea ca va fi ajutat financiar si prin toti vectorii de influenta din Romania. In calitate de ministru de externe, stiati de vizita d-lui Geoana, fie ea si secreta, la Moscova? Vi se pare corect ca, al doilea om in stat, care la data vizitei la Moscova, 27 aprilie, era si vicepresedinte CSAT, sa mearga pe furis la intalniri cu inalti oficiali rusi?"
HotNews.ro a verificat informatiile potrivit carora Mircea Geoana a vizitat Moscova pe 27 aprilie. Surse convergente au confirmat ca liderul PSD a plecat la Moscova la sfarsitul lunii aprilie cu un avion Tiriac Air si a stat la Hotel Metropol. Liderul PSD n-a putut fi contactat. Apropiatii sai au negat ca Mircea Geoana a efectuat o vizita privata la Moscova pentru a se intalni cu Vladimir Putin sau cu Dimitri Medvedev.
• Viorel Hrebenciuc: "Nici vorba, nu a avut loc nici o vizita. Gusa se agita cu astea. Mi se pare o intoxicare de campanie. Am primit o invitatie de la Presedintele Senatului, cu o saptamana doua in urma. Si i-am spus ca vorbim dupa alegeri, prin ianuarie februarie".
• Cozmin Gusa, consilierul candidatului PSD: "Geoana la Moscova? Daca ar fi sa-ti raspund scurt, nu. Nu stiu. Si vizita pe care am facut-o eu la Moscova si asta la Washington mi le-am facut singur, pe baza relatiilor personale. Nu stiu, dar iti promit ca verific. La Moscova m-am vazut cu multa lume, dar dintre cei care sunt citabili vorbim de liderul grupului parlamentar al partidului Rusia Justa, partid de centru stanga. Am discutat lucruri de relationare cu caracter privat, deocamdata. N-are legatura cu PSD. Iar in America am discutat partea de politica despre fraudare."
• Boris Golovin (rade): "Ce legatura am eu cu Mircea Geoana? Nu stiu de nici o intalnire. De unde sunt zvonurile astea? N-am nici o legatura".
Mircea Geoana n-a putut fi contactat. Echipa sa de campanie ne-a recomandat sa vorbim cu fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu. La cateva ore dupa ce Viorel Hrebenciuc si Cozmin Gusa declarau ca nu stiu nimic de o vizita privata a liderului PSD, fostul ministru de externe a confirmat pentru HotNews.ro ca pe 27 aprilie, Mircea Geoana s-a deplasat, intr-o vizita neoficiala, la Moscova.
• Cristian Diaconescu: "Domnul Geoana, in calitate de presedinte al Senatului a contactat Ministerul de Externe, precizandu-ne ca e vorba de o vizita informala, neoficiala, si am pus la dispozitie un dosar de vizita, adica o evaluare a statului a relatiilor bilaterale intre Romania si Federatia Rusa. Nu stiu cu cine s-a intalnit, tocmai pentru ca este o vizita neoficiala, insitutiile statului nu se intereseaza in ceea ce priveste programul, agenda, nivelul de intalniri. Fiind domnul Geoana atat presedintele senatului cat si membru CSAT in acel moment, era datoria MAE sa asigure aceasta baza de informatii. (...) Era normal sa-i asiguram un dosar normal de contacte, cu atat mai mult cu cat era si intr-o perioada apropiata de evenimentele de la inceputul lunii aprilie din Republica Moldova".
• Diaconescu: "Nu am discutat despre vizita domnului Geoana la Moscova nici pe linie de partid. Nu stiu daca nu priveste PSD sau nu, eu nu am discutat cu dansul, nu erau probabil aspecte care sa presupuna o asemenea discutie si era lipsit de eleganta din partea mea sa intreb despre detaliile vizitei. (...) De regula aceste contacte, cu cat sunt mentinute sunt benefice, pana la urma pentru tara, pentru tara noastra. Nu stiu cu cine s-a intalnit. In orice caz, cred ca mesajul pe care l-a dus domnul Geoana este unul pozitiv."
• Cozmin Gusa a revenit la randul sau cu un telefon, pentru a prezenta declaratia lui Mircea Geoana pe tema vizitei sale la Moscova: "Da, este adevarat ca am fost intr-o vizita privata la data indicata de dvs, inainte de efectuarea acestei vizite sfatuindu-ma si cu dl Diaconescu de la care puteti afla detalii. Invitatia sosita in urma cu cateva zile din partea omologului meu pentru a vizita Rusia este si ca rezultat al acelei vizite private si a intalnirilor pe care le-am avut".
Singura vizita oficiala recenta pe care Mircea Geoana a efectuat-o la Moscova a avut loc in septembrie 2008, in calitate de presedinte al Comisiei de politica externa a Senatului. Din delegatie au facut parte si senatorii Eugen Mihaescu (PRM), Viorel Duca (PNL) si Sabin Cutas (PC), presedintele Comisiei de Aparare din Senat, Cristian Diaconescu si Iulian Iancu, presedintele Comisiei de Industrie si Servicii din Camera Deputatilor.
"Eu cred ca o relatie pragmatica cu un vecin atat de important si in ofensiva cum este Federatia Rusa este un lucru elementar. Diplomatia romana tot timpul a avut abilitatea sa gaseasca un echilibru intre aliantele sale oarecum naturale care sunt in Occident si care sunt in relatia transatlantica in mod firesc si in mod constant.
Dar a nega relatia si a bloca dialogul cu o tara atat de importanta, este cu totul gresit. Si cred ca a venit clipa, dupa ce ne-am rezolvat problema integrarii europene, sa ne rezolvam problema politicii regionale a Romaniei care, asa cum spuneam si la intalnirea diplomatilor nostri, este marele absent al politicii regionale", a declarat Mircea Geoana in septembrie 2008, citat de Radio France International.
Cine este Boris Golovin, presupusul intermediar al vizitei la Moscova
• Potrivit unei anchete realizate in 2006 de Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie, Boris Golovin se prezinta drept un fost membru al fortelor speciale ale armatei din fosta Uniune Sovietica. (ex ofiter GRU) In Romania insa, Boris Golovin este reprezentantul firmei rusesti ZIOMAR Engineering Company, firma care face parte dintr-un consortiu numit EM Alliance-Atom. In acest consortiu, statul rus, prin firma TVEL Atomoenergomash, detine 51% din actiuni. EM Alliance-Atom este un gigant rusesc activ in domeniul energiei nucleare. Detalii aici
• Potrivit EVZ, Golvin a fost colonel în trupele Spetnatz - GRU - serviciul de spionaj al armatei ruse. Reprezintă în România interesele lui Oleg Deripaska şi Igor Ziuzin, doi oligarhi ruşi, parteneri ai evazionistului mondial Mark Rich. Detalii aici
• Golovin este asociat si unul dintre administratorii firmei Global International 2000. Potrivit Business Standard, compania este unul dintre principalii furnizori de carbune rusesc, printre clientii sai numarandu-se termocentralele de la Deva, Iasi sau Suceava. Conform declaratiilor lui Boris Golovin, Global International 2000 elaboreaza proiecte in domeniul constructiilor energetice si intocmeste studii de fezabilitate. Detalii aici
Agenţia Naţională de Integritate, instituţie europeană a statului romån, se află sub atacul cu miză electorală al Coaliţiei Kaz-GRIVCO-FNI, efectuat prin două instrumente de presiune din ogrăzile lui Alexandru Sassu, Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu. Mai mult, însuşi şeful ANI, Cătălin Macovei, a fost supus unui şantaj de presă executat prin intermediul a doi cunoscuţi foşti ziarişti transformaţi în traficanţi de informaţii şi agenţi de influenţă. Este vorba de două „etaloane“ de deontologie, formatori de opinie ai televiziunii publice naţionale, TVR, ai postului Realitatea TV şi ai Antenelor 1, 2 şi 3: Bogdan Chirieac, fost redactor-şef al ziarului „Gåndul“, şi Sorin Roşca Stănescu, fost director general al defunctului ziar „Ziua“.
O înregistrare ambientală parvenită ieri redacţiei ziarului „Curentul“ dovedeşte că şeful SRI, George Maior, a avut dreptate: există scurgeri şi sustrageri din arhiva secretă a Ministerului de Interne, respectiv Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, prescurtată DGIPI, fosta „Doi şi-un sfert“, de la UM 0215, ulterior 0962, cunoscută mai ales în urma scandalagiului Vanghelie. Înregistrarea secretă, datånd din 25 septembrie, din care punem la dispoziţie o mare parte - în interesul opiniei publice şi al autorităţilor responsabile - în format audio original disponibil AICI şi în transcriere, demonstrează nivelul de disperare şi josnicie la care se complac executanţii mogulilor de presă cu interese politice.
Ţinta încercării de şantaj la adresa şefului ANI o constituie decredibilizarea în prag de alegeri a miniştrilor PD-L Vasile Blaga - în mod special -, Adriean Videanu şi Radu Berceanu, care, potrivit „Naşului“ Sorin Roşca Stănescu, „trebuie strânşi de coaie“. Însă, cel căruia vrea „să-i facă rău“, potrivit propriilor declaraţii ale lui SRS, este, mai ales, „şeful lor“, cel „care distruge un sistem“. Omul care trebuie anihilat este Traian Băsescu şi sistemul care trebuie apărat este cel mafiot.
Presărată de picanterii despre amante, discuţia celor trei, cu Macovei prins între Chirieac şi Roşca, se desfăşoară pe malul lacului Snagov, în apropierea casei „Naşului“, la restaurantul „El Capitan“, unde şeful ANI este dus de realizatorul TVR. Locul este faimos în istoria recentă a României şi pentru că tot aici s-ar fi decis ca Tăriceanu să nu-şi dea demisia, cât şi ca preşedintele Băsescu să fie dărâmat prin Referendumul pierdut apoi de Coaliţia 322.
Mijloacele celor doi şantajişti: un pretins împrumut nedeclarat de 100.000 de euro de la un cămătar. Documentele secrete din arhiva ANI pe care le solicită intermediarii Coaliţiei anti-Băsescu, sub ameninţare, sunt conturile celor trei miniştri numiţi mai sus, şi mai ales cel al ministrului de Interne, Vasile Blaga. Pe parcursul tentativei nereuşite de şantaj, atât Sorin Roşca Stănescu, cât şi Bogdan Chirieac sugerează că nu pot fi prinşi dacă menţin totul în secret. Chirieac garantează pentru Roşca şi Roşca garantează pentru Chirieac. Cei doi au de altfel o bogată experienţă similară. Pe vremea regimului comunist, Roşca a fost informator al Securităţii sub numele de cod Deleanu şi H15, iar Bogdan Chirieac, deşi a fost cercetat de CNSAS pentru mai multe note olografe întocmite pe când era ghid BTT, a fost făcut scăpat de Colegiul instituţiei compromise, aceeaşi care îi dăduse lui Roşca Stănescu verdict de necolaborare cu poliţia politică, în ciuda evidenţelor. Ulterior, ambii pseudo-ziarişti s-au folosit de presă doar pentru a obţine enorme câştiguri, devenind milionari pe spezele relaţiilor clientelare cu politicieni, membri corupţi ai serviciilor secrete şi mafioţi de duzină ajunşi acum capii Coaliţiei anti-Băsescu. Poate de aceea, unul dintre cei doi ori şi-a oferit serviciile, ori era urmărit de DGIPI şi astfel înregistrarea s-a scurs din arhiva secretă a Ministerului de Interne. Când averile celor doi „simpli ziarişti“ ajung să fie estimate între 10 şi 50 de milioane de euro pe baza unui sistem mafiot este normal să te sperii că vine Băsescu şi îl distruge. “Expunerea la televizor mai mult de citeva minute are un efect dezagregant asupra activitatii intelectuale a omului”, (prof. univ. dr. Ilie Badescu, seful catedrei de Sociologie a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii din Bucuresti) “Televizionarea este o activitate total improprie funcţionării şi dezvoltării creierului. Se pare că mintea umană se adaptează doar parţial acestui tip de comunicare, şi aceasta cu riscuri mari pentru sănătatea cortexului. Creierul uman nu a fost dotat cu un sistem care să facă posibilă percepţia şi prelucrarea suficient de rapidă a imaginilor în mişcare precum o face, de exemplu, computerul, o maşină perfect adaptată acestei funcţii. Depăşit în capacităţile sale, cortexul renunţă parţial sau total la o seamă de funcţii şi procese dintre cele care caracterizează în mod obişnuit activitatea sa”. “Pe parcursul vizionării TV, activitatea emisferei stângi se diminuează extrem de mult, comunicarea interemisferică slăbeşte semnificativ, iar procesele mentale superioare sunt inhibate cu putere, creierul trecând într-un ritm predominant alfa - activitate electrică ce indică intrarea într-o stare de semi-adormire de tip hypnotic” In aceasta stare de semiadormire “activităţile pe care mintea le va procesa în continuare rămân cele mediate de emisfera dreaptă - mai cu seamă sistemul limbic - şi ţin, în general, de recunoaşterea imaginilor, depozitarea lor în subconştient şi activarea intensă a emoţiilor sau a afectelor” Telespectatorii fideli devin usor de manipulati prin imagini care se adreseaza in special subconstientului iar din punct de vedere a intereselor politicienilor ei sunt transformati in suporteri agresivi tinuti departe de terenul jocurilor politice unde sunt lasati sa intre din cand in cand pentru a linsa adversarii politici. “Televizorul nu sprijină învăţarea conştientă, (dar) el se dovedeşte a fi un instrument ideal pentru doparea (intoxicarea) sub conştientului. Prin modelarea acestuia, televizorul reuşeşte să condiţioneze anumite dorinţe sau comportamente, să influenţeze, de fapt, din umbră minţile oamenilor”. “Inhibarea activităţii emisferei stângi pe perioada vizionării sau nedezvoltarea normală a reţelelor neuronale ale acesteia, în urma miilor de ore petrecute în faţa televizorului, are repercusiuni puternice asupra gândirii logice şi analitice. Afectarea dezvoltării emisferei stângi se răsfrânge distructiv asupra limbajului, a construcţiilor sintactice, a gramaticii, a folosirii limbii în procesul de gândire şi, mai ales, a folosirii limbii ca mijloc fundamental pentru dezvoltarea cortexului. La noua generaţie, poate fi remarcată o slăbire a capacităţii de a asculta, de a înţelege şi de a-şi aminti un material prezentat oral, abilitate scăzută în reflectarea într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, a faptelor şi ideilor, tendinţa de a comunica prin gesturi o dată cu cuvintele sau în locul acestora, scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a IV-a, proliferarea ticurilor verbale, dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe”. “ Din cauza bombardamentului cu imagini şi informaţii (oamenii) renunţă să mai înţeleagă ceea ce văd. Deprindere care se transferă în viaţa de zi cu zi. înţelegerea, gândirea ajung să fie lucruri prea dificile, enervante şi plictisitoare, mai simplu fiind să te mulţumeşti cu imaginile şi cu senzaţiile pe care acestea le provoacă sau cu distracţia pe care o presupune vizionarea. Nici un ţel sau obiectiv nu poate mobiliza sistemul lor motivaţionaI. Nu mai găsesc sens în nimic şi parcă nu ştiu ce să facă cu timpul. Principala lor ocupaţie devine cheltuirea timpului în distracţie sau visare (contempleaza realitatea ca spectatori nu ca jucatori pe scena ei). Nu vor nimic de la viaţă, exceptând, evident, banii şi cheltuirea lor pe lucruri sau în divertisment”. (Virgiliu Gheorghe - Concluzii asupra dezvoltării şi funcţionării creierului sub influenţa efectelor comunicării audio-video). Numarul pensionarilor din Romania este de 5,7 milioane iar varsta medie de pensionare este de 54 de ani. Numarul tinerilor intre 15 si 29 de ani era la 1 ianuarie 2009 de 5.146.000 din care 1 milion sunt someri (unul din 5 tineri). Deci cca 7 milioane de romani isi petrec mare parte de timp in fata televizoarelor devenind masa de manipiulare a televiziunilor devenite monopolul catorva indivizi avand interese personale importante pe scena politico-economica a Romaniei. Dintre cei 4,9 milioane de romani care muncesc peste 90% , adica peste 4 miloane, se uita la televizor dupa o zi de munca. Televiziunea are partea ei de vina pentru lipsa de participare la vot a romanilor si pentru starea de irascibilitate generala fata de lumea politica. TEHNICI DE MANIPULARE LA STIRILE TV 1. Ordinea stirilor: 2. Lungimea stirii 3. Efecte cinematografice 4. Efecte de procesare a imaginii 5. Atitudinea celui care prezinta stirea : expresia , mistoul , insinuarile,argumentatia absurda 6. Montajul psihologic- modul de alaturare a stirilor 7. Invitatii din cadrul emisiunilor care au sarcina de a induce un anumit mod de a vedea realitatea 8. Modul de a adresa intrebarile cu intentia de a schimba sensul stirii. MASS MEDIA SI TEHNICILE DE DEZINFORMARE TIP MASKIROVA I. PROVOCAREA Incitarea unui individ sau un grup de indivizi sa comita o eroare politica, prin reactia gresita la un eveniment regizat. Exemple de provocare, tip maskirovka, in Romania in care a fost implicat Ion Iliescu: 1. teroristii din decembrie '89, o provocare abila, care a permis unui anume grup politic sa acapareze, puterea si sa o confiste apoi, pe fundalul socului colectiv provocat populatiei. 2. toate mineriadele din Romania anilor '90-'91 sunt exemple tipice de provocari, orchestrate in scop politic Concret : - regizarea atacului asupra televiziunii. Pretext pentru inchiderea emisiei si, prin aceasta, incitarea venirii minerilor la Bucuresti. - incendierea unei masini a politiei, langa Institutul de Arhitectura, de catre politisti in civil, incendiere pusa apoi pe seama elementelor legionare, justificand astfel reactia minerilor si autoritatilor. II. DEZVALUIRILE Potrivit KGB-ului,existau trei procedee de dezvaluiri publice. 1. DIVULGAREA VOLUNTARA KGB-ul o numea scurgere dirijata de documente sau informatii catre opinia publica. Se da in mass media un document autentic, dar compromitator pentru o personalitate, miscare ori partid. 2. FALSURILE SAU DIVULGARILE INVOLUNTARE (accidentale) Documente fabricate avand aparent toate datele autenticitatii sunt lansate sa ajunga intamplator si anonim la un destinatar (ziar, radio, post de televiziune), capabil sa le exploateze public. Urmeaza o acuzatie politica 3. DIVULGAREA PRIN INTERMEDIAR: Dezvaluiri compromitatoare pentru un lider politic sau partid, realizate printr-un martor ori membru onest de partid, manipulat din umbra de profesionistii dezinformarii, care se confeseaza public, intr-o conferinta de presa, printr-un interviu ori intr-un volum de memorii. Scurgerile dirijate, falsurile bine ticluite ori confesiunile unui martor formau in conceptia KGB-ului,baza oricarei dezvaiuiri, la care trebuia sa apeleze un agent de influenta dintr-o organizatie de front,partid sau miscare, in scopul compromiterii unui rival sau a altuia. 4. SOCAREA OPINIEI PUBLICE: Actiuni violente si spectaculoase, care nu lasa opiniei publice timp de reflectie. Clasica a devenit, in acest sens, binecunoscuta secventa a mortilor din Timisoara: expunerea unor cadavre dezgropate, pentru a soca, cu ajutorul mass media, opinia publica intemationala. 5. AGRESIUNEA VERBALA Consta in anunturi ori afirmatii socante, care pot sa paralizeze mental o colectivitate, incitand-o la o reactie pur emotionala. Regula spune ca intotdeauna trebuie sa minti primul, deoarece dezmintirie ori corectarile ulterioare nu mai intereseaza pe nimeni. Ion Iliescu a manipulat in stil maskimvka folosind lozinci si expresii ca: "vin mosierii!" ,"elemente legionare", "nu ne vindem tara", "reinstaurarea monarhiei", 6. RAZBOIUL PSIHOLOGIC Utilizarea mass mediei in cea mai importanta forma de razboi psihologic: spalarea creierelor adica convertirea de constiinta.
IPOTEZA. Justitia s-a transformat in justitie privata (asa cum visa Patriciu). Parlamentul s-a transformat intr-un parlament privat (asa cum si-a dorit Iliescu & Prietenii). Presa s-a transformat intr-o presa privata (85% monopolul Vantu, Voiculescu, Patriciu). Sindicatele s-au transformat in societatea sindicala Vantu (din „respect” pentru noi). Averea nationala s-a transformat in averea personala a catorva personaje care n-au dat si nu vor da socoteala nimanui! Banca Nationala e pe punctul de a favoriza bogatasii unui partid (PNL) Curtea de conturi prin Vacaroiu favorizeaza un partid (PSD).Societatile secrete sunt tot mai parazitate de interese private. Statul roman a devenit un stat privat. DEMONSTRATIA O face zi de zi fiecare din televiziunile monopol. CONCLUZIA Presedintia trebuie sa devina si ea o institutie privata. CONSECINTE: Vom fi cei mai privati de democratie din lume! Vom fi cei mai linistiti saraci bolnavi din lume! Vom fi liberi sa votam si sa ne resemnam! Vom avea cel mai puternic stat privat din lume! Actuala Constitutie va fi cea mai veche si mai lipsita de responsabilitati Si vom produce cei mai mari carnati din lume! Romania va deveni privata lor Si, daca va mai intereseaza, nu vom mai fi popor!
Ora 6.00 - Intonarea imnului national "Pusca si cureaua lata” Ora 6.10 - Jurnal de stiri (in cadrul jurnalului, vom transmite in direct traditionala intalnire zilnica de la Palatul Cotroceni a presedintelui Marean Vanghelie cu Presedintele onorific al Romaniei Ion Iliescu) Ora 7.00 - Matinal "Dimineata devreme" cu Marian Valorosu si Magda Ciumac. Rubrici: Fitness cu Nikita, Tratarea ranilor de cutit si a muscaturilor de leu cu Fratii Camataru, Horoscop cu Vrajitoarea Maria Campina si “Sa mancam sanatos” cu Oana Roman Ora 9.00 - "Din dragoste" (reluare). Prezinta Petre Roman. Ora 10.00 - Emisiune speciala (program pentru minoritatea romanilor) Ora 10.05 - Transmisiune directa de la Ateneu - concert extraordinar "The three turbo tenors pe sistem" Sorinel Copilul de Aur, Babi Minune si Florin Salam sub bagheta excelentei sale Dan Bursuc Ora 11.30 - Talk-show politic. Prezinta : Mihai Tatulici. Tema zilei: Scandal la Ministerul Culturii! Ministra Daniela Gorfi acuzata ca si-a operat sanii pe bani publici. Ora 12.30 - Jurnalul de stiri al amiezii. In direct : Conferinta de presa la Palatul Victoria a primului-ministru Tariceanu. Ora 13.00 - Serial - "Tanar si nelinistit" (episodul 127857) In acest episod, Victor Newman pune in pahar 50 g de gin tonic. In episodul de maine ridica paharul. Nu ratati luni! Atunci va bea ginul! Ora 14.00 - Universitatea Spiru Haret prezinta : Cursuri in direct. Oferta promotionala! Urmareste 7 zile cursul de medicina si primesti o licenta in Arhitectura si un doctorat in stiinte sociale! Ora 15.00 - Mondenii (singura emisiune de divertisment in care, pentru a evita efectele nedorite, vedetele si politicienii se imita singuri) Ora 16.30 - Acces direct. Cu Madalin Ionescu. Subiectele zilei : Un pensionar i-a bagat sotiei goblenurile in anus. Imagini spectaculoase de la radiografie! Tolea Ciumac l-a batut pe Horia Roman Patapievici pentru ca acesta din urma nu l-a salutat cu indeajuns de multa condescendenta. Monstrul din lacul IOR! Un somn gigantic a inghitit clientii unei terase! Printre clienti: Costin Marculescu! Scapat din stomacul somnului, Costin vine sa-si lanseze noul album de muzica lautareasca. Ora 19.00 - Principalul jurnal de stiri al zilei. Subiecte : Vizita oficiala a presedintelui Marean Vanghelie in tara vecina si prietena Constanta. Presedintele roman si Regele Radu Mazare discuta eliminarea vizelor pentru cetatenii romani care vor sa viziteze statul Constanta. Avertizare de canicula. Temperaturi de peste 55 de grade. Cetatenii sensibili la foc sunt rugati sa stea in casa. Ora 20.00 - Film artistic indian : "TARGOVETUL MUSTACIOS". Este povestea romantata a unei tinere care pleaca din oraselul natal pentru a-si urma visul de a deveni soferita de TIR. La cursul de legislatie, intalneste un tanar orb care dorea sa devina sofer de taxi. Fata, pe numele ei Khalya, il considera urat dar se indragosteste de inteligenta sa si amandoi fac doi gemeni. Dar tatal Khalyei nu e de acord cu aceasta casatorie si vine sa se razbune. De-aici filmul devine cu adevarat interesant. Batranul afla ca ginerele sau ii este de fapt fiu. Asadar gemenii sunt rodul unui incest. De rusine, gemenii intra pe unde au iesit deci Khalya devine iar gravida. Toti trei pleaca in cautarea unui tata de conjuctura si il gasesc in persoana unui traficant de ceai de musetel, pe numele sau Jaban Ran. Gemenii se nasc din nou dar tatal de conjunctura ii ucide si pleaca in America impreuna cu o plapumareasa de care era indragostit inca de pe vremea marii foamete, atunci cand a ucis, a taiat si a manacat un TARGOVET MUSTACIOS. The end. Ora 22.30 - Trasniti in NATO. Episodul 23500. Cel mai longeviv sitcom din istoria Universului! Ora 23.00 - In gura ma-tii. Revista presei. Ora 24.00 - Late night show. Laura Andresan si invitatii sai. Asistenta permanenta: Mircea Stoian. Subiectul zilei: Centenar!!! Mama Zina Dumitrescu la 100 de ani si 100 de tentative de sinucidere! Ora 1.00 - Dan Diaconescu Direct. Serialul Elodia. Ora 3.00 - Noaptea petrecaretilor. Program liber de manele.
PRESEDINTE
Poporul, mai bine zis marea majoritate a populatiei,l-a iubit si l-a urat pe Ceausescu, a sperat dar a fost tradat si l-a huiduit pe Iliescu, a sperat , a fost dezamagit si a fost parasit de Constantinescu, a facut front comun si isi duce lupta alaturi de Basescu.
A suparat foarte tare pe unii din puternicii culiselor politice faptul ca in aparitiile publice ocazionate de discursul din 15 septembrie 2009 pesedintele Basescu s-a prezentat ca „presedinte al romanilor” si nu s-a limitat l-a calitatea de „presedinte al Romaniei” asa cum enunta Constitutia. Discursul nu a continut explicit formularea de „presedinte al romanilor”:
„Poate că pentru mulţi politicieni sau oameni de afaceri, care aveau probleme cu instituţiile statului, nu am fost Preşedintele pe care şi l-au dorit. Dar în fiecare moment al mandatului meu m-am gândit ce Preşedinte îşi doresc românii”.
“Ca Preşedinte nu m-am implicat activ decât în zone ale activităţii economice şi sociale care erau prioritare pentru români”.
“Ca Preşedinte, am fost conştient că românii îşi doreau ca legea să fie egală pentru toţi. De aceea, am cerut permanent Guvernului să adopte reformele necesare.”.
“În calitate de Preşedinte am acţionat pragmatic, în limitele Constituţiei, în interesul românilor”
Problema daca “presedintele Romaniei” are dreptul sa fie si “presedintele romanilor” este o problema de fond care merita atentie. Istoria mai veche si mai recenta ne arata ca masele au avut forta numai conduse de lideri puternici. In ultimii 20 de ani de asa numita tranzitie gastile care au acaparat puterea politico-economica au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a evita aparitia unor lideri adevarati ai romanilor. Din evenimentele relativ recente ale perioadei decembrie 89 –iunie 90 invatam cum o revolta populara poate fi controlata printr-un grup mic de oameni (cu sustinerea exterioara necesara) cu conditia sa nu se permita aparitia unor lideri care sa controleze si sa dirijeze masele pentru atingerea telurilor “constiintei colective” activata spontan.
A fost Presedintele al II-lea,Ion Iliescu, “presedintele romanilor”? Niciodata!! Iliescu a fost un individ slab care a ocupat cel mai inalt post intr-o "organigrama" umpluta cu oameni pentru a se fura “revolutia”,averea romanilor si a-i transforma intr-un popor de sclavi. Iliescu a fost liderul de paie impins in fata pentru a impiedica formarea liderilor autentici si victoria reala a maselor revoltate impotriva unui sistem. Astazi pensionarul Iliescu este o bunicuta, de genul celor vazute in timpul incercarii de puci de la Moscova, care se isi agita fustele cu disperare incercand sa le faca un rost politic numeroaselor beizadele crescute agatate de poala sa.
Beizadeaua preferata este Otrepescu dar si Geoala are ceva calitati chiar daca bunicuta il dezmiarda “Prostanacul”.
Presedintele al III-lea,Constantinescu, a incercat sa fie “presedintele romanilor”dar nu a reusit si probabil santajat a renuntat nepermis de usor.
Presedintele al IV-lea, Traian Basescu este un lider-reformator(G. Burns), adica un lider capabil sa faca transformari social politice cardinale, spre deosebire de ceilalti doi presedinti ai tranzitiei care au fost lideri-tranzactionali, adica lideri dispusi spre compromis in raport cu alti actori politici.
Romanii din perioada mandatului presedintelui Basescu sunt niste oameni liberi pentru ca ultima descalecare a lui Ion Iliescu(guvernarea corupta si totalitatra a lui Nastase), urmata de domnia beizadelei Tariceanu ,le-a luat si ultima bruma de avutie si speranta prin . “Detii puterea asupra oamenilor – scria A. Soljenitin – doar atata vreme cat nu le-ai luat totul. Dar cand ai jefuit un om de tot ce are, el nu se mai afla la puterea ta, e liber din nou.”
De multe ori este mai greu sa repari ce au facut gresit altii (in cazul nostru Iliescu, Tariceanu) decat sa faci din nou. Presedintele Basescu incearca sa obtina un nou mandat de presedinte al Romaniei simultan cu modificarea Constitutiei care sa-i permita sa fie si un presedinte al romanilor care sa nu fie blocat de gastile de partid exprimate prin actualul gen de Parlament.
Ne intrebam in ultimii ani ce este atat de periculos pentru imbogatitii tranzitiei ca poporul roman sa vrea sa aiba un lider charismatic care sa lupte pentru idealurile marei mase de cetateni. Cat de periculos poate fi un lider politic pentru unele grupari politico- economice incat sa genereze actiuni atat de vehemente cu atac direct la evolutia normala a societatii romanesti.
Sabotaje ( foc,explozii, deraieri de trenuri si tranvaie), greve la stat (justitie, cale ferata, invatamanat, politie, posibil posta, asistenta sociala etc.)
Amenintari in mass media cu pericole iminente ( seceta-foamete, falimentul economic al tarii, cutremur )
Calomnii , dezinformari si instigari in mass media, atacuri denigratoare prin comisii parlamentare si/sau cand este posibil prin actiunile majoritatii parlamentare.
Criminali si hoti eliberati pentru ca nu prezinta pericol social
Cei care au devalizat bancile si au devenit prorietarii avutiei romanilor de pana in decembrie 1989 isi manifesta zgomotos forta de puternici ai zilei.
Blocarea cailor de finantare ale campaniei electorale ale adversarilor,izolarea adversarului politic de prieteni, de admiratori din societatea civila, murdarirea imaginii prin asocierea lui si a familiei cu nume rau famate din domenii cu rasunet (armament) atac dupa atac minciuna dupa minciuna fara a lasa prea mult timp pentru scuze dupa ce s-a dovedit minciuna. Cantitate mare de minciuni mediatizate in unitatea de timp mogulesca.
"Suntem in spatele lor. Tot timpul reactionam la Basescu..... Dati, ma, in ei ca sunt vraiste la chestia asta! Sunt vulnerabili din punct de vedere public. Sa ii atacam!"(Geoala-candidat la Presedintie)
Pivnicerova!
Nu te-am vazut decat bust dar te visez cum dormi incaltata in cizme pregatita mereu pentru un vals cu dat la geoale. Pivnicer esti si poate si ova pentru ca esti o mare iubitoare de ovine. Ma risc si iti declar public ca m-am indragostit de glasul tau de prima solista , Pivnicerovo! Vreau insa sa fiu cinstit cu tine pana la capat. M-ai jignit rau de tot! Eu iubesc sincer iar tu imi ceri banii inainte, adica vrei ca pentru ce imi faci tu mie acum ( si sincer la banii astia se putea mult mai bine) sa iti platesc pensie de imparateasa atunci cand oi fi baba batrana cu salul de lana la gat! De unde Pivnicerovo draga? Tu nu te gandesti ca sunt si eu un biet roman care pune ban peste ban pentru propria pensie mica si nesigura. De unde zambet tomnatic cu scart de Hyde Park sa iti dau si tie una mare si sigura?!! http://opinii.juridice.ro/83708/cum-...in-spania.html http://www.mediafax.ro/blog/general/...-a-fi-om-mare/ PS. Iti citesc de pe bloguri cum iti citea bunica sa te-adoarma: * „Eu cred ca judecatorii si procurorii trebuiesc platiti numai in functie de performantele lor, respectiv dupa numarul de sentinte \"perfecte\". iar pentru fiecare sentinta demolata si demonstrata ca e injusta sa plateasca in trepte: prima oara cu bani, a doua oara suspendare, a II-a oara sa iasa definitiv din sistemul juridic” robert72- Cotidianul . ( in Spania pentru sentinte incorecte se platesc amenzi) * Banc: “Ceausescu era nemultumit de felul in care aparau padurarii padurea si a hotarat sa le taie 25 % din salariu. Rezultat zero. A mai taiat o transa. Tot la fel. Pana la urma ajunge la concluzia ca ar fi mai bine sa-i desfiinteze, decat sa-i mai plateasca degeaba. Atunci au reactionat si padurarii si sau rugat sa-i lase in functie si daca este cazul dau ei cate un salariu catre ocoale, numai sa fie padurari.“ GHIA – Cotidianul * „Dat fiind că, sub conducerea Monei Pivniceru, Asociaţia Magistraţilor din România s-a implicat în campania electorală împotriva lui Traian Băsescu, televiziunile mogulilor au identificat rapid un nou mijloc prin care preşedintelui i se mai poate administra un ciomag. În consecinţă, greva magistraţilor e ridicată în slăvi, iar Mona Pivniceru e tratată ca o Jeanne d'Arc din Dulcele Târg al Ieşilor”. – Ion Cristoiu In preajma alegerilor prezidentiale societatea romana este puternic perturbata de actiuni in forta. Ca sa reveniti la o stare normala va recomand doua filme despre APA. Vizionare placuta!
LINISTE
Suntem suma alegerilor pe care le-am facut si a celor pe care ni le-am refuzat. Este alegerea noastra! Este alegerea noastra daca vrem sa fim responsabili deci puternici. Este alegerea noastra daca ne complacem sa acceptam postura de victime si sa traim din ce in ce mai rau.
Atitudinea naste aptitudini. Oamenii puternici sunt capabili de responsabilitati mari si oamenii responsabili devin oameni puternici. Tarile care isi asuma responsabilitatea adevarurilor istorice devin tari independente si respectate dar nu a fost cazul la noi pana acum.
Este alegerea noastra sau asa ar trebui sa fie. Ma intreb din ce in ce mai des daca suntem liberi sa devenim responsabili. Ma intreb daca liberul arbitru mai functioneza dupa anestezia care ni se administreaza televizat ?
„Linisteee!!!!. Linisteeeee!!!! Treceti la locurile voastre in liniste tovarasi!!!
Balconul si-a schimbat actorii iar apelul la liniste facut de la microfon a fost inlocuit cu apelul la gloante, bate mineresti , agresiunea mass media si agresiunea justitiei.
„Linisteee!!!!. Linisteeeee!!!! Treceti la locurile voastre in liniste tovarasi!!!
Azi dimineata RTV-iul aruncat de zmeu a vajait deasupra capetelor noastre si ne-a pocnit „prieteneste”.
M-am uitat la stirile de la ora 6 si am zis ca m-am murdarit pe ochi cu apa de la robinetul privatizatei Apa Nova. M-am uitat si la stirile de la ora 7 intarziind putin sa ascult simfonia tevilor de esapament de pe Calea Victoriei. Nu era Apa Nova de vina. La ora 6, timp de 6 secunde ( a mai fost un 6 dar buimac cum eram nu m-am prins care), balconul CC-ului s-a populat din nou, de data asta asta nu datorita fostului primar Petrescu ci reteveielor de la montajul stirilor televizate pe stomacul gol. Scene de arhiva cu demonstranti purtand cruci rosii urmate de balconul din decembrie 89 si anuntul ca pe 5 octombrie rosu va fi greva generala.
Ce mesaje subliminale?!! Gloante, bate, mesaje si semne cel putin ciudate care sigur nu vin de la vrajitoarele din sectorul de suflet al lui Van Ge Lie „spaniolul” dupa mama.
Cine suntem NOI dupa imaginea suprapusa peste circumvolutiuni de vrajitorii din Oz? Suntem doi frati care se cearta pe averea lui Dolanescu, suntem, niste unii cu cagule care ataca o bijuterie in Calarasi sau fura miliarde in munti undeva in nord. La inceput de an scolar nu avem niste copii minunati ci posibili bolnavi de gripa noua. Peste imaginea mamicilor care se sacrifica sa isi creasca copii la nivel cel putin european se suprapune imaginea mamei omorata cu ciocanul de un copil de 13 ani si imaginea unei prostituate care l-a gadilat undeva pe Brlusconi. Cine suntem noi sa ne credem responsabili de soarta asestei tari. Sa fim seriosi! „Nu suntem pregatiti sa traim in Europa” spunea aseara la moara lui Radu domnul Talpa. Ar trebui sa traim linistiti alaturi de marele popor pentru ca Obama s-a intalnit cu Putin. „Nu vedeti ca acolo sus sunt unii care mereu ne imbarliga” il inreaba Moraru la care Talpa se gadila savant : „Lovitura de stat pe care am prezis-o nu a reusit si atunci ce vreti sa facem, sa lucram tot la suma nula? Gasim alti oameni nimeni nu este de neinlocuit. Romania are oameni!” (ceva in sensul asta).
Observand razboiul pornit simultan pe trei fronturi: frontul presei (devenita monpol in proportie de 85%), a judecatorilor pusi in functii de conducere la inceputul anilor 90 (acum in pragul pensionarii) si a partidelor de gasca (PSD, PC, PNL) care controleaza parlamentul prin dictatura liderilor de partid, nu poti sa nu gandesti : „romani vi se pregateste ceva”! Scena balconului CC-ului strecurata astazi pe ecrane e o trompeta care suna adunarea. Pe deoparte gastile imbogatite care vor sa isi apere cuceririle post- revolutionare, gasti bine organizate cu lideri si structuri in toata tara si pe de alta parte un om devenit puternic pentru ca si-a asumat responsabilitatea. Un om care se bazeaza pe popor. Numai pe popor. Dar ce mai este este poporul manipulat pana la anesteziere? Mai conteaza el in lumea de azi?
Cred ca Romania este un laborator mondial in care tocmai asta se testeaza. Tot mai multe semne si semnale care ne „lumineaza” calea de mase idioate. Turul doi al alegerilor va fi pe 6 noiembrie de Mos Nicolae. Craciun, duminica orbului, Mos Nicolae.... „The land of choice“.
In 22-28 decembrie 89 KGB-ul ORGANIZA prin Iliescu, PRELUA FORTA (armata-securitate) prin Militaru si PRELUA COMUNICAREA CU MASELE prin Brucan. Eminenta cenusie in acea perioada a fost dupa mine Brucan nu Iliescu. Iliescu a fost bagat pe fagasul pregatit de altii si dirijat apoi prin cartitele desteptate. „Revolutia” din Romania a fost un succes major pentru serviciile secrete din est. Ulterior, pentru a-si consolida pozitia castigata in subconstientul populatiei globului devenita spectatoare a primei „revolutii” televizate in direct si in fata partenerilor de la Malta, „serviciile” trebuiau sa se distanteze de acest popor ce se vroia erou. „Stupid people” a devenit brusc plin de purici si de tigani, cu femei prostituate si copii cersetori unde ordinea este facuta de oamenii cavernelor cu tapine si bate iar conationalii sunt maltratati. Poporul a fost scos violent din scena vietii politice in numai jumatate de an (de catre specialistii comunisti in manipularea maselor din est sub privirile entuziasmate ale „capitalului” mondial). De fapt in perioada decembrie 89 iunie 90 s-a produs o mare agresiune, externa si interna, asupra poporului roman care si-a pierdut puterea, demnitatea si averea. El a fost marele pierdant al evenimentelor din 89-90 cand dupa asasinarea lui Ceausescu In Romania a fost instalata o „democratie paravan” care ne mananca sufletul si astazi. Privind retrospectiv dupa 20 de ani muschetarii din noi se intreba: ce au avut si ce au pierdut romanii, ce a vrut si ce a obtinut estul, ce au vrut si au obtinut „ceilalti”. Pai, de exemplu, estul a vrut si a obtinut: capul poporului roman care i-a infruntat, proprietatea asupra industriei energetice, bogatiile naturale, controlul asupra mass media. „Ceilalti” au vrut si au obtinut: bancile, piata de desfacere pentru produsele lor, forta de munca calificata si ieftina, posibilitatea de a cumpara terenuri imense, datorie externa uriasa. Adica „estul” si „vestul” au vrut si au obtinut asasinarea economica a Romaniei. Tradatorii de tara ne-au vandut pe nimic: case, multe case, linistea batranetilor (pensii fabuloase), fabrici (cumparate pe nimic) si mosii pentru copii si nepoti, bani in conturi din strainatate unde sa fuga daca totusi aici se schimba ceva. Prostii! Cat de ieftin ne-au vandut! KGB-ul si-a facut datoria fata de tara lui si si-a facut-o bine. Cei 20 de ani programati la Malta au trecut si a mai ramas numai falimentul Romaniei reprogramat pentru primavara 2010. Mass media a fost cumparata, justitia este la stapan prin coruperea judecatorilor si a sefilor de organizatii, aparatul de stat este bruiat si sub controlul oamenilor din esaloane inferioare si lideri de sindicat care se strecoara printre liderii din invatamant si sanatate. Aproape nimic nu mai poate opri sclavia acestui popor de unde si aroganta televizata cu care ne sfideaza zilnic reprezentantii unor partide care s-au coalizat sa subordoneze parlamentul , sa impiedice orice reforma a statului (atat din opozitie cat si de la putere), sa blocheze justitia. Prostovani cum sunt cred ca o fac pentru puterea lor dar sunt simple instrumente care s-au stricat, rutine intr-un program conceput de altii. Problema lor au fost doar cioturile care le-au stat in cale. Ultimul si cel mai incapatanat este presedintele Basescu si ati vazut cum dau turbati in el de ani buni. Cine? EL! si cui ? LOR ??!! Hmmm! Mai baiete, mai baiete !... Am vazut in filme cum daca unul rezista i se alatura toti ceilalti si in final toata sala aplauda in picioare. In Romania pana acum viata a „batut” ,de multe ori, filmul.Si totusi romanii mai invata inca poezii scrise de Eminescu la scoala, nu toti dar majoritatea, iar cei care le-au uitat si le aduc aminte cu placere si cu un licar de speranta: -Cum? Când lumea mi-e deschisa, a privi gândesti ca pot Ca întreg Aliotmanul sa se-mpiedice de-un ciot? O, tu nici visezi, batrâne, câti în cale mi s-au pus! Toata floarea cea vestita a întregului Apus, Am jurat ca peste dânsii sa trec falnic, fara pas, Din pristolul de la Roma sa dau calului ovas... Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? Si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedec de-un mosneag? - DE-UN MOSMEAG. DA, IMPARATE, CACI MOSMEAGUL CE PRIVESTI NU E OM DE RAND,EL ESTE DOMNUL TARII ROMANESTI EU NU TI-AS DORI VREODATA SA AJUNGI SA NE CUNOSTI…
IN NUMELE CAVALERILOR DE LA MALTA, IN NUMELE REVOLUTIEI, IN NUMELE LISTEI, IN NUMELE A TREI TRANDAFIRI, IN NUMELE HOTILOR DE TRANDAFIRI, Decretul nr. 1 Articol unic In Romania se legitimeaza Scara Puterii Politice cu urmatoarele trepte: Treapta 1: Asasinat politic Craciun 89 Treptele 2-1000 : cel putin 1000 asasinate colaterale 22-28 decembrie 89 Treapta 1001: asasinarea din fasa a democratiei in Romania 13-15 iunie 1990 Celelalte trepte sunt precizate in anexa la prezentul Decret care va fi publicata ulterior. Decret nesemnat. Ce mai conteaza cine semneaza! Cei cocotati pe tara ( am vrut sa spun scara) au ajuns pe post de antene TV dar si de Realitate TV postura din care acopera geamatul celor ramasi in mocirla de la baza scarii: „Sa stie toata tara, Base ne misca scara!”
PARAPOLITICIENI, PARAPARLAMENTARI, PARAJUDECATORI, PARAPRIMARI, PARASERVICII SECRETE= PARANORMALITATE “Când organele statului vor încerca să se atingă de marea corupţie,(daca) împotriva lor se vor ridica partidele, mass-media, comunitatea de afaceri, zădărnicind şi intimidând acţiunile legale ale instituţiilor statului, atunci…” (Traian Basescu ) VA TREBUI SA INTERVINA POPORUL! PARAPOLITICI: Paravanghelii, paramazarici, paraoprisani s-au specializat in furtul de voturi pentru PSD, partidul piatra de moara la gatul unei Romanii europene. Pozitionat mai la centru paravanghelia analfabeta de Ferentari a ajuns sa garanteze furtul de voturi nu numai pentru sine ci si pentru colegi PSD-isti azi parlamentari ( Ecaterina Andronescu ) sau europarlamentari (Adrian Severin). Un potential Ceausescu in devenire, paravanghelistul nepedepsit (adica politician cinstit), actioneaza cu energie pentru institutionalizarea furtului de voturi in Romania obtinand pentru partidul sau conducerea ministerului de interne si facand un trafic de influienta concentrat asupra serviciului secret al acestui minister. Colegii se inchina la icoana paravanghelistului in care au gasit un bun organizator pentru o parademocratie care sa-i mentina la putere. Ei isi soptesc ca paravanghelistul detine secretui votului „legal” cu mii de maini incarcate fiecare cu 100 Ron. Parapoliticii nu raspund in fata nimanui dispunand dictatorial de soarta Romaniei si a romanilor. Tragedia este ca multi dintre ei chiar sunt prostanaci. PARAPARLAMENTARI: Patriciu- PNL (in trecut direct, azi prin intermediarii Tariceanu,Antonescu & Co.), Voiculescu- PC, Nastase- PSD au transformat parlamentul Romaniei intr-un paraparlament care ii apara de justitie si ataca adversarii lor politici de la PDL in frunte cu presedintele tarii. Parlamentarii alesi dintre oamenii desemnati de partide sunt condusi dictatorial de liderii de partide Geoana- PSD, Voiculescu- PC si Antonescu-Tariceanu cu mentorul Patriciu – PNL. Coalitia anchetatilor DNA ( Patriciu-Voiculescu-Nastase) s-a extins prin dictatura de partid la coalitia parlamentara PSD-PC-PNL care paralizeaza viata politica din Romania si submineaza puterea de stat. Romanii au refuzat si vor refuza sa mai mearga la vot pentru a legitima politic paraparlamentari nepedepsiti de justitie. Paraparlamentarii nu raspund constitutional in fata nimanui ( raspund numai politic in fata liderilor de partide) dar cetatenii platesc servicii secrete sa ii apere de astfel de situatii. A sosit momentul ca aceste servicii sa se decida daca vor sa devina paraservicii sau sa-si slujeasca poporul adica parintii, fratii,copii si restul concetatenilor cinstiti. PARAJUDECATORI: • Hoti si criminali eliberati de parajudecatori cu motivatia ca nelinistea noastra este asa de mare si o neliniste in plus nu conteaza ( este legal, nu?) • Procesele parapoliticilor, paraparlamentarilor si marilor paraintreprinzatori ai „tranzitiei” sunt tegiversate pana se prescriu ( este legal, nu? ) • Parajudecatorii nu raspund in fata nimanui si isi stabilesc recompense banesti singuri, santajand ca altfel refuza sa isi slujeasca poporul ( este legal, nu?). Parapoliticul Patriciu si-a exprimat deschis optiunea pentru o justitie „privata”. PARAPRIMARI: Paravanghelistul ajuns paraprimar umple cartierele cu gardulete metalice ruginite dupa un an si platite de noi de 10 ori valoarea ( pentru ca importanti suntem noi), vopsesc blocurile ca fustele tigancilor, dar numai in preajma alegerilor, lasandu-le vopsite la jumatate pentru ca dupa alegeri nu mai fac nimic, blocheaza circulatia pentru a permite parcarea masinilor speculantilor in economate de o luna devenite apoi proprietate privata a paravanghelistului ( direct sau prin intermediari), are nenumarate birouri teritoriale( care costa) in care nu a calcat niciodata dar refuza sa inregistreze reclamatiile cetatenilor la registratura primariei( in schimb ne felicita pe banii nostri de Paste si Craciun pentru ca ii pasa de votul nostru), iar in locatiile pentru administratia publica apartinand primariilor WC-ele pot fi folosite numai de functionarii dotati cu cartele electronice si asta tot pentru ca importanti sunt cetatenii care stau la cozi acolo ore in sir. Paraprimarii nu raspund in timpul mandatului in fata cetatenilor neputand fi schimbati din functie. PARASERVICII SECTRETE Paravanghelistul si parahrebenciucul au fost vazuti in ultima perioada in compania unor responsabili din serviciile secrete incercand probabil sa ii atraga in lupta lor pentru Cotroceni ( sau poate i-au simtit stresati si le-a fost mila de ei). Este de notorietate faptul ca cei trei care monopolizeaza presa de stiri din Romania (Patriciu, Voiculescu, Vantu) s-au inconjurat de fosti lucratori ai serviciilor secrete pe care incearca sa ii transforme in mercenari. PARANORMALITATE: In prezent Romania nu dispune de mijloacele care sa ii permita sa transforme paranormalitatea in normalitate consfintita de o noua Constitutie. Atata timp cat Nastase, Voiculescu, Patriciu,Vantu, sprijiniti din umbra de forte ostile normalitatii in Romania, nu vor fi obligati sa ii respecte pe romani si optiunile exprimate de ei prin vot, paranormalitatea va distruge spiritul romanesc. Exista in prezent in Romania o grupare capitalista parapolitica actionand in semi ilegalitate care vrea sa se impuna prin orice mijloace la conducerea tarii. Grupuri de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza de 20 ani destinele economice ale Romaniei. Ei controleaza bancile si economia, politicul dar si socialul tarii. Forta lor consta in: • forta capitalului pe care l-au monopolizat, in urma acapararii pe nimic a averii romanilor • caracterul largit a posibilitatilor de a actiona, atat ca spatiu cat si cuprindere sociala, • caracterul virulent al actiunilor, • caracterul secret al actiunilor (blaturi,intelegeri in spatele usilor inchise facute peste capul votantilor, etc) • intransigenta si constrangerile facute( in special de sefii de patide, deveniti dictatori) pentru a fi duse la indeplinire ordinele in caz contrar pedepsele fiind nemiloase si exemplare, • politica de „cadre” adica investiile facute in oameni in asa fel incat sa ii poata implanta in punctele cheie ale conducerii ministerelor, grupurilor parlamentare, presei,partidelor politice, justitiei, serviciilor secrete, • cumpararea ziarelor si televiziunilor transformand ziaristii in slujbasi plati sa manipuleze masele in asa fel incat acestea sa devina docile si sa actioneze conform intereselor lor, • sadirea fricii si a sentimentului de micime in popor ,prezentarea cetatenilor tarii, prin oglinda falsa a mass media, ca fiind criminali, hoti, corupti, bolnavi, lenesi, neputinciosi. Dezinformarea si incitarea la ura si violenta, • inlaturarea opozantilor importanti fara mila si cu putere de exemplu, • slabirea autoritatii si contestarea legalitatii statului roman, • folosirea oricaror mijloace pentru atingerea scopurilor uneori atacurile fiind atat de violente, si ilogice incat sunt paralizante si blocheaza orice reactie de moment. • In actiunile lor parapoiticii se folosesc intotdeauna de intermediari astfel incat sa nu fie implicati cand rezultatele nu sunt cele urmarite. • Forta gruparilor parapolitice consta nu din actiuni constructive, pasnice ci din actiuni violente, distructive facute dupa ritualuri exersate in comunism.De exemplu activitatea parapolitica a lui Hrebenciu , fost secretar de partid cu probleme economice ajuns miliardar prin activitate politica subterana, a avut ca rezultat generarea in tara de dezordini majore economice si politice atunci cand si acolo unde actualul PSD nu a detinut puterea. Parafrazez un ilustru politician: „Toata lumea se teme de necunoscut. Când punem pe tapet crize majore economice, politice (confiscarea revolutiei,mineriade ), sociale, educative drepturile omului ne vor fi cedate de bunavoie în favoarea unei promisiuni de bunastare si siguranta. Linistea( promisa de Iliescu) pentru noi si bogatiile noastre nu poate fi mentinuta decat prin dezorganizarea maselor prin intretinerea fricilor (saracia, nesiguranta) si acapararea puterilor statului in mainile noastre (judecatori corupti, presa proprietatea noastra, majoritati subterane in parlament, bogatiile tarii propritatea noastra)” Gruparea parapolitica urmareste eliminarea sperantelor romanilor si telurilor Romaniei incurajand coruptia generalizata in administratie, justitie si partide, parlament. In ultimii 20 de ani autoritatea a pactizat de multe ori cu hotii descurajand initiativa cinstita. Azi oamenii saraci de la sate vad cum hotii impart avutul lor cu politistii si nimeni nu pateste nimic iar acolo unde totusi politistii ii prind pe hoti si ii dau pe mana justitiei judecatorii ii elibereaza repede in numele drepturilor hotilor buni platnici. Votantii vad cum unii de genul masculin ca Vanghelie le fura voturile si nu patesc nimic. Rezultatul lipsei de responsabilitate (consfintita de Constitutie) pentru palamentari, judecatori, partide politice si a sabotarii puterii de stat de catre parapolitici prin intermediul partidelor pe care le controleaza (in special PSD si PNL) este cel scontat: • lipsa de incredere a romanilor in fortele proprii, forta parapoliticilor din Romania constand si in aceea ca au inteles ca atunci cand masele sunt lipsite de speranta pot fi manipulate cu mare usurinta de cei initiati sa faca acest lucru. • o stare generala de lehamite, de neincredere determina absenta de la viata cetatii si absenteismul de la vot. Cetatenii se vad obligati sa se descurce pe cont propriu ignorand statul pe care il considera vandut, nereprezentativ si nelegitim. • Cei care ocupa pozitii sociale importante, sunt intransigenti si de buna credinta fata de popor sunt inlaturati rapid de partide din aceste posturi fiind inlocuiti cu oameni slabi, corupti sau coruptibili, lacomi. • Coruptia s-a generalizat slabind autoritatea statului. „Coruptia comunista era bazata mai ales pe schimburi nemonetare, presupunea o interactiune directa, aproape fraterna pe un fond de penurie... Functiona atunci ceea ce rusii numesc „blat” (iar romanii) PCR – pile,cunostinte,relatii. Toate acestea au fost inlocuite de bani. ... s-a trecut de la societatea „fa-mi si mie o favoare” la societatea „da-mi si mie mita”. Acum ierarhia este clara si se bazeaza doar pe bani. Pretul coruptiei a crescut enorm deoarece accesul la beneficiile sale a fost restrans de cand este Traian Basescu presedinte. Coruptia a devenit in timpul regimului Iliescu – Nastase dintr-un instrument de egalizare in comunism in principalul instrument de producere a ingalitatii in capitalismul romanesc. Oamenii nu se plang atat de coruptie cat de exclusivismul si de pretul ei. Cei mai multi dintre oameni se plang nu atat pentru ca vor inlaturarea efectiva a coruptiei cat pentru ca sunt pierdanti in acest joc” (reproducere aproximativa dupa Cristian Ghinea). • Statul roman este un stat slab pierzator in lupta cu parapoliticii DAR, Pentru multi parapolitici inca un mandat pentru Traian Basescu ar fi un dezastru deoarece nu vor mai putea scapa de aplicarea legii, multe din actiunile justitiei fiind in curs de judecare si nu mai pot fi amnate prea mult, iar daca totusi se reuseste amanarea judecarii exista riscul real iesirii in curand la pensie a judecatorilor corupti ( numiti de PSD) care ii protejeaza la varful piramidei justitiei. Rolul puterilor din stat necorupte si al reprezentantului cel mai legitim al poporului - presedintele ales, este sa reaprinda speranta in sufletul romanilor. Sadirea credintei in fortele de bine care zidesc (in locul fricii de fortele care distrug) si retrezirea sperantei poate genera acel val urias de energie spirituala capabil sa mature energiile malefice intretinute de parapolitici. Lupta crancena de pe scena politica romaneasca se datoreaza in mare masura luptei violente dintre parapolitici si statul roman. Daca statul roman se dovedeste incapabil sa actioneze pentru aplicarea legii si impunerea ordinii de drept exista riscul real ca nu peste multi ani presedintele tarii sa fie Marean Vanghelie, marele „organizator” de carnati record si marele „arhitect” de blocuri vopsite pe jumatate, deoarece la un moment dat va avea suficienti bani ca sa cumpere suficiente voturi. Si nu cred ca ne va fi mai bine decat ne-a fost cu Ceausescu. Gruparea parapolitica din Romania este intr-un fel atat fostul partid comunist cat si fosta securitate la un loc actionand insa mult mai periculos pantru ca o face din umbra. Daca inainte parintii nostrii vorbeau pe la colturi ferindu-se de activisti si de securisti astazi oamenii " se tem de ceva sau de cineva. Ei ştiu că există undeva o putere atât de organizată, atât de solidă, de atentă, de concretă, încât preferă să vorbească în şoaptă atunci când îşi exprimă dezaprobarea". Oamenii nu au uitat regimul Iliescu-Nastase. Vorbim pititi pe bloguri si atat. Ne este interzis de lege sa fim intreprinzatori politici (initiativa legislativa si referendumul sunt desfiintate de legi ce „detaliza” Constitutia si asa putin marinimoasa) si din ce in ce este mai greu sa ne mentinem bruma de potential de a fi intreprinzatori economici (fondurile europene sunt acaparate de parapolitici prin firme de consultanta si organizarea impusa de ei iar sprijinul statului nu este inca simtit). Ce se poate face? - SA-I DEMASCAM! Constat prezenta pe bloguri a unor noi adevarati ziaristi de investigatie de reala valoare care sunt capabili si trebuie sa-i demaste pe parapolitici si sa urmareasca reactia autoritatii statale. Oricat ar incerca unii sa o paraziteze si sa o discrediteze adevarata presa supravietuieste prin internet si este o putere care ajuta sa transformam Romania intr-o tara cu adevarat democratica.Suntem in toiul unei lupte aproape decisive si reactia romanilor ar trebui sa fie proportionala cu loviturile pe care le-au primit. Chiar meritam sa traiam bine! Nimeni nu are dreptul sa amaneteze viitorul Romaniei pentru interesul personal si al gruparii parapolitice din care face parte! Nimeni nu are dreptul sa submineze autoriatea si legitimitatea statului roman si sa isi bata joc de demnitatea romanilor!
Articolul OXAN - Oxford Analytica (27 august 2009): Subiect: Influenta presei in batalia pentru putere.Context: Traian Basescu se afla sub tirul presei pe fondul luptei pentru realegerea sa la sfarsitul acestui ani. Popularitatea sa ridicata din sondajele anterioare a scazut odata cu dezamagirea publicului fata de intreaga clasa politica, ca urmare a efectelor crizei economice. Peisajul media. • dupa 2005, a avut loc o concentrare a proprietatii in media. • liderii locali si regionali, activi in afaceri si politica, controleaza presa scrisa si televiziunea. Ei cauta sa castige monopolul presei locale pentru a-si sprijini interesele economice si carierele politice, pentru a-si ataca adversarii si pentru a elimina din afacere orice voce independenta. Controlul banilor din publicitate si al distribuirii lor le-a intarit si mai mult pozitia. • Guvernul din 2000-2004 condus de Adrian Nastase, pe atunci liderul PSD, a incercat sa puna botnita presei centrale iar UE n-a acordat o atentie speciala presei in strategia de aderarea a Romaniei. (...) Mogulii media: • Sorin Ovidiu Vantu detine Realitatea, cel mai vizionat canal de stiri. Anul acesta, trustul sau s-a alaturat altor doua trusturi media care il ataca regulat pe Traian Basescu.Vantu a avut doua intalniri intens mediatizate cu principalul rival al lui Basescu, Mircea Geoana, si se crede ca a facut-o pentru a alinia trustul in spatele liderului PSD. • Dan Voiculescu, un politician cu un trecut in comertul exterior comunist, aliat cu PSD de mai bine de un deceniu, detine cel mai vizionat canal de televiziune, Antena. • Dinu Patriciu, al treilea mogul, este cel mai bogat om de afaceri roman si fost deputat PNL. A devenit personaj principal din sectorul energiei, dupa ce o mare parte a fost privatizata in graba dupa 2001. Presa nu mai joaca un rol politic pozitiv - Basescu s-a plans ca o mare parte a presei este in complicitate cu forte care combina resurse enorme si putere politica. Barajul de relatari ostile ar putea explica decizia de a-si amana pana in toamna anuntul privind o candidatura pentru al doilea mandat. - Consiliul National al Audiovizualului …, dar este divizat politic iar puterile sale sunt limitate. … O mare parte a presei pare sa fie acum o extensie a unor interese de afaceri (...Presa) nu mai este o arena unde optiunile politice pot fi serios discutate, ci pare setata sa invenineze ceea ce probabil va fi o lupta grea pentru prezidentialele din aceasta toamna. - Jurnalismul de investigatie a fost ingropat. Numerosi ziaristi cu gandire independenta au fost destituiti sau fortati sa se plieze pe noua linie editoriala. - Continutul trivial sau senzationalist a inlocuit relatarile serioase. - De la sfarsitul dictaturii in 1989, peste 80% dintre romani si-au obtinut majoritatea informatiilor politice de la televizor. - Strategia posturilor de televiziune controlate de Vantu si Voiculescu pare sa fie centrata pe reducerea interesului pentru politica. Strategia a avut succes in noiembrie 2008, cand participarea la alegeri a cazut sub 40%.Reforma blocata (cu ajutorul presei) PSD si PD-L sunt intr-o coalitie marcata de tensiuni, care este incapabila sa cada de acord asupra unor reguli care sa guverneze media. Controlul asupra televiziunii publice este puternic denuntat. O lege anti-trust care sa previna concentrarea proprietatii de media se bucura de un sprijin politic insuficient. PDL proclama ca e nevoie de reforma, dar cel putin doua din ministerele sale au fost acuzate ca directioneaza publicitatea de stat catre presa in care ar putea avea un interes personal. Perspective. Romania ar putea sa se confrunte cu o cadere a PIB mai mare de 8% in acest an, ceea ce ar face dificil pentru presa sa continue descrierea luptei politice in termeni de tabloid (...) O mare parte a industriei de presa este puternic indatorata catre stat. Numai cateva ziare cu proprietari straini si cateva platforme de stiri pe internet incearca sa furnizeze continut impartial in relatarile lor si analize de profunzime pe teme majore. Concluzie. …Efortul de a consolida media independenta ca o forta progresiva in tanara democratie fragila a esuat. In schimb, o mare parte din media a fost capturata de moguli, care par hotarati sa o foloseasca pentru a influenta politica in propriul lor interes.
PRESA-REVOLVER AMENINTA AUTORITATEA SI SECURITATEA STATULUI ROMAN Presa este o putere captiva in Romania! A patra putere a statului a intrat pe mana a trei dintre cei mai verosi afaceristi de tranzitie, mutanti mai presus de lege dotati cu ventuze speciale cu care au supt, fara scrupule ,averea poporului roman. Suntem o tara cu 3 televiziuni nationale de stiri ( Antena 3- Voiculescu, N24- Patriciu si Realitatea TV- Vantu) care discrediteaza sistematic statul roman (slabindu-i autoritatea, deci puterea) si fac un anticult desantat al personalitatii presedintelui ei. Cei trei sunt si proprietarii principalelor ziare: Patriciu –: Adevarul, Click, Evenimentul zilei, Dilema", "Plai cu boi" si "Aspirina saracului; SOV: Gardianul ( prin Alecu Racoviceanu), Cotidianul; Dan Voiculescu (trustul Intact) detine :Jurnalul National, Gazeta sporturilor, Saptamana financiara, Felicia, Financiarul Nu stiu exact daca in acest moment romanii mai sunt „propietarii” Romaniei dar stiu sigur ca Patriciu,SOV si Dan Voiculescu („fratia” PSD-vista) sunt proprietari peste „stirile” din Romania. „Stirile” zilnice, difuzate de cei trei prin reteaua media nationala ce le apartine, ii prezinta pe cetatenii tarii ca fiind violatori, criminali, tigani fara tara,cersetori, inculti un adevarat pericol pentru ceilalati cetateni ai Europei.Romanii au ajuns, si datorita actiunii acestor indivizi, poporul care se uraste cel mai mult pe el insusi depasindu-i pe evrei in acest sens. Acesti miliardari penali zugravesc Romania ca o tara in pragul dezastrului economic, social, politic, neguvernabila pe care romanii trebuie sa o paraseasca rapid pentru a fi locuita de altii. “În ziaristică, (EI)… au introdus la noi în ţară tonul violent şi trivialităţile presei-revolver, prin care înjosesc orice discuţie şi batjocoresc instituţiile şi demnitarii ţării… (EI) sunt conducătorii "opiniunii publice" a ţării româneşti... Străini de noi şi potrivnici fiinţei noastre, EI ne discută interesele, ne judecă, fac reputaţiile prin galăgie şi reclamă, şi le desfac prin tăcere şi calomnii, EI suie în slava cerului pe (cine au interes) şi caută să înjosească pe adevăraţii români; EI terorizează pe funcţionarii publici care voiesc să-şi facă datoria; ei critică totul: religia, coroana, armata, justiţia, învăţământul … “.( A.C. Cuza 1905) „Punând o dată mâna pe presa ..., care în genere nu mai are de ţintă luminarea, ci excitarea urelor între clase şi popoare, uşor li-e să spună, orice minciună patentată. Publicul cafenelelor, blazat pe ipercultura europeană şi setos de noutăţi de senzaţie, găseşte plăcere în citirea monstruozităţilor ce se vor fi petrecând în România. ...” ( Eminescu) Rapacitatea extrema sau pura intamplare face ca cei trei sa respecte cu strictete Protocoalele inteleptilor Sionului: “Presa are funcţia de a dezlănţui şi de a înflăcăra pasiunile unui popor; marea masă nu are nici cea mai mică idee cui îi serveşte presa într-adevăr. Printre ziare există şi unele care ne vor ataca. Pe acestea tot noi le fondăm, iar punctele în care ne atacă, tot noi le alegem. Nici o ştire nu va ajunge în public fără permisiunea noastră. Acest lucru este posibil deoarece toate ştirile din lume se centralizează la câteva agenţii de ştiri, iar aceste agenţii sunt controlate de noi. Ziarele noastre vor fi de toate nuanţele politice: aristocratice, socialiste, republicane, chiar anarhiste, bineînţeles atât timp cât există constituţie”. “Pentru a fi stăpâni pe opinia publică trebuie să o aducem într-o stare de zăpăceală. Noi vom folosi presa ca să prezinte oamenilor ştiri diverse, încât ei să se piardă în labirintul acestor informaţii. Oamenii vor ajunge la concluzia că este mai bine să nu aibă nici o părere…” Argumentul ca daca nu iti place un program TV poti folosi telecomanda sa schimbi cu un altul sau ca daca nu iti place un ziar poti cumpara altul a ajuns in Romania o minciuna sfruntata care ne jigneste deoarece este dovada clara ca cei care il invoca ii considera pe romani niste prosti usor de manipulat si stapanit, un fel de mamaliga lipita de ecranele televizoarelor sau numai buna de impachetat in ziarele celor 3 PSD. „Majoritatea oamenilor sunt preocupaţi în mod obsesiv de necazurile lor personale, într-o societate terorizată de o violenţă explozivă, alimentată de mass-media şi sprijinită de o legislaţie incorectă. Ei nu au timp şi interes pentru viaţa politică şi, ceea ce este cel mai tragic, au fost şi sunt permanent condiţionaţi …sa creadă tot ce scrie în ziare”- Ralph Epperson Ziaristi ca Sorin Rosca Stanescu, Cornel Nistorescu , Mircea Dinescu au tradat dragostea romanilor ajungand “prostituate intelectuale de lux” in schimbul bunastarii personale obtinute cu sprijinul celor 3 PSD. Cristian Tudor Popescu, si el o deziluzie, ii scuza acum cateva zile pe ziaristii romani ajunsi sa practice “prostitutia intelectuala” argumentand ca sunt simplii slujbasi ai celor 3 PSD care daca nu ar asculta porunca de la sefi ar ramane pe drumuri. Saracul bogat John Swinton si el fost decan al ziaristilor acum jumatate de secol in SUA afirma: “Sunt plătit tocmai pentru a nu-mi exprima opiniile cinstite în ziarul pentru care scriu. Voi, ceilalţi, sunteţi plătiţi ca să faceţi la fel, şi oricare dintre voi ar face nebunia de a-şi scrie părerile în mod cinstit ar fi imediat expediat pe stradă, căutând de lucru. Dacă mi-aş permite o părere cinstită într-unul din numerele ziarului meu, slujba mea ar dispărea în 24 de ore. Treaba jurnalistului este să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamon, să îşi vândă ţara şi neamul pentru pâinea cea de toate zilele. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu, şi atunci de ce să închinăm pentru presa independentă? Suntem uneltele supuse şi slugile bogătaşilor din culise. Suntem Hopa-Mitică, ei trag sforile şi noi dansăm. Talentele, posibilităţile şi vieţile noastre aparţin altor oameni. Suntem doar nişte prostituaţi intelectuali.” Cei 3 PSD isi doresc virulent presedintia Romaniei. Deveniti stapanii aproape exclusivi ai stirilor din tara ei urmaresc sa distruga speranta din romani si sa o inlocuiasca cu o lipsa de incredere in fortele lor pentru a nu participa la alegerile pentru presedinte din 22 noiembrie 2009.Ei mentin intentionat o stare de tensiune si incertitudine in tara prin asa zise “dezvaluiri” mincinoase cu care ne jignesc din ce in ce mai obraznic. Cei 3 PSD favorizeaza beizadelele candidate la presedentie sau in curs de a-si anunta candidatura: Mircea Geoana, Crin Antonescu, Sorin Oprescu, Adrian Nastase, Printul Radu... (faptul ca sunt toti masoni ca si ei e o simpla coincidenta si nu cred ca masoneria ii urmeaza pe toti oportunistii lipsiti de valoare care o trag de maneca) . Si ca sa poata sa dea mai cu folos in Basescu in ultimile zile se constata o agitatie sporita a celor 3 PSD pentru subordonarea de televiziuni si ziare noi. “Întrucât noi suntem stăpânii presei şi noi avem puterea de decizie asupra succesului ei, nouă ne revine sarcina de extremă importanţă de a veghea ca acei oameni pe care noi îi considerăm periculoşi să nu poată răzbate în acele puncte de unde să poată vorbi maselor prin cuvinte răsunătoare sau prin literă tipărită. Astfel, trebuie să instaurăm o muţenie absolută şi o grijă permanentă de îndată ce se profilează un om periculos în rândul duşmanilor noştri.” (“Der Telegraf”, Viena , noiembrie 1920, articol semnat cu pseudonimul Arthur Trebisch) Conform celor 3 PSD problema cu Traian Basescu este ca si-a luat in serios rolul de cel mai legitim rerezentant al poporului, ca nu face compromisuri si nu se lasa corupt. Nu a facut contraservicii celor care l-au sustinut in lupta politica si nu a putut fi santajat. Cei 3 PSD au incercat inca din prima zi a mandatuluilui Basescu totul: intoxicare cu supradoza de minciuni, santaj lovitura de stat, izolare ( de prieteni, familie, subalterni, admiratori,sustinatori ), denigrare. Pentru ei Basescu este un pericol atat de mare incat cred ca si-ar trada tara fara carcnire ca sa scape de el ( si poate nu ar fi pentru prima data). O noua alegere a lui Basescu ar fi catastrofala pentru cei 3PSD c are nu isi pot permite “luxul” unei judecati normale in conditiile iesirii la pensie in urmatorii ani ai majoritatii judecatorilor din varful piramidei puterii judecatoresti (numiti acolo in regimul Iliescu- Nastase). Televiunile celor 3PSD ne agreseaza zilnic cu „ fratia” mediatico-politica a lui Dinu Patriciu ( finantator PNL), Dan Voiculescu (PC aliat cu PSD) si Sorin Ovidiu Vantu. trei din cei mai bogati oameni din tara care fiind judecati pentru incalcari grave ale legii s-au coalizat sa denigreze si sa zdruncine autoritatea statului de drept. Ei au fost si organizatorii loviturii de stat esuate prin care s-a incercat, fortand legea, indepartarea presedintelui ales de romani. Foarte bogati si caliti in mediul de coruptie din economia de tranzitie,cei 3PSD au identificat in persoana incorutibilului presedinte Traian Basescu principalul si ultimul pericol pentru “linistea” promisa de Ion Iliescu si oamenii partidului acestuia. Fii optimist romane caci tu vei invinge! „Săgeata adevărului se (va) înfige în tine si minciuna ce ţi s-a aruncat (va) cade în noroi la picioarele tale” - Nicolae IORGA, Cugetari. “Numai dacă ar fi cu putinţă ca învingătorul să suprime în învins … toate tradiţiile, toate amintirile lui, (toate) tendinţele către viitor, numai atunci FORTA ar fi învingătoare. Poporul învins care crede că a fost învins pe nedrept, poporul învins care crede că a căzut momentan pentru o causă dreaptă, poporul învins care vede totdeauna o zi răsbunătoare după ziua sângeroasă a zdrobirii sale, poporul acela trage din înseşi loviturile (primite) forţa capabila de a înnapoia aceste lovituri şi de a smulge aceluia care a dat loviturile câştigul căpătat fără dreptate. Şi în lumea materială e tot aşa. Lovitura dată se întoarce, într-o formă sau alta, afară de casul când lucrul asupra căruia s-a îndreptat lovitura e zdrobit, total zdrobit, absolut nimicit. În ordinea politică însă această nimicire este cu neputinţă, şi atunci se produce neapărat din partea dreptului jignit o reacţiune, şi reacţiunea e cu atât mai puternică, cu cât conştiinţa nedreptăţii în ordinea politică, internă şi externă, este mai puternică. “-Nicolaie Iorga ,testament politic. Anexa: Dinu Patriciu este judecat in dosarul Rompetrol ( creanţa Libia şi manipularea pieţei de capital,) pentru 7 capete de acuzare: iniţierea unui grup de crimă organizată, spălare de bani, înşelăciune, delapidare, divulgare de informaţii cu caracter secret şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Sorin Ovidiu Vantu: Lucreaza numai prin intermediari .In curs de judecare la Curtea de Apel, fiind acuzat că a consemnat, în declaraţia referitoare la autorizarea băncii BID, date false despre sursa fondurilor utilizate ca participaţie la capitalul social al BID. S.O.Vântu ar fi depus o adeverinţă falsă prin care atesta faptul că sumele de bani cu care a contribuit la capitalul Bancii de Investiţii şi Dezvoltare provin din banii proprii investiţi la FNI. Potrivit anchetatorilor, suma de 18 miliarde de lei vechi virată pentru BID i-ar fi fost pusă la dispoziţie de Nicolae Popa, partenerul său de afaceri, care ar fi răscumpărat-o de la FNI. Este un fost puscarias “pentru care arginţii şi ziua de mâine înseamnă totul” – Nistorescu 1997 Dan Voiculescu este cercetat de DNA in dosarul in care este anchetata privatizarea Institutului de Cercetari Alimentare. Voiculescu este acuzat de "folosirea influentei si autoritatii in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si spalare de bani" in dosarul privind pachetul de actiuni detinut de Agentia Domeniilor Statului la SC ICA SA Bucuresti. El este urmarit penal in doua dosare: privatizarea ICA Bucuresti si Loteria II. In ambele este acuzat de mita, spalare de bani si fals; urmarit penal in dosarul Loteria II.
Presedintia Romaniei www.presidency.ro Senat www.senat.ro Camera Deputatilor www.cdep.ro Guvernul Romaniei www.guv.ro MINISTERE 1. MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR www.mira.gov.ro 2. MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE www.mae.ro 3. MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII RURALE www.madr.ro 4. MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE www.mapn.ro 5. MINISTERUL COMUNICAŢIILOR ŞI SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE www.mcti.ro 6. MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL www.cultura.ro 7. MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI LOCUINŢEI www.mdlpl.ro 8. MINISTERUL ECONOMIEI www.minind.ro 9. MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII www.edu.ro 10. MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE www.mfinante.ro 11. MINISTERUL IMM-URILOR, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI www.mimmctpl.ro 12. MINISTERUL JUSTIŢIEI ŞI LIBERTĂŢILOR CETĂŢENEŞTI www.just.ro 13. MINISTERUL MEDIULUI www.mmediu.ro 14. MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE www.mmuncii.ro 15. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII www.ms.ro 16. MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI www.mts.gov.ro 17. MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII www.mt.ro 18. MINISTERUL TURISMULUI www.turism.gov.ro AGENTII GUVERNAMENTALE 1. Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii www.anrcti.ro 2. Agenţia Naţională Anti-Doping www.anad.gov.ro 3. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale www.namr.ro 4. Agenţia Naţională pentru Romi www.anr.gov.ro 5. Agenţia Naţională pentru Sport www.gov-sport.ro 6. Agenţia pentru Strategii Guvernamentale www.publicinfo.ro 7. Agenţia Română pentru Investiţii Străine www.arisinvest.ro 8. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor www.anpc.ro 9. Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achizţiilor Publice www.anrmap.ro 10. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor www.ansv.ro 11. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului www.avas.gov.ro 12.Comisia Naţională de Prognoză www.cnp.ro 13. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare www.cncan.ro 14. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării www.cncd.org.ro 15. Inspectoratul de Stat în Construcţii www.isc-web.ro 16. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului www.crimelecomunismului.ro 17. Institutul Naţional de Statistică www.insse.ro 18. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor www.onpcsb.ro 19. Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor www.once.ro 20. Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat www.orniss.ro 21. Oficiului Român pentru Adopţii www.adoptiiromania.ro 22. Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 www.sspr.ro Autoritati nationale 1. Autoritatea nationala de supraveghere a prelucrarii datelor cu caracter personal www.dataprotection.ro 2. Autoritatea nationala de restituire a proprietatilor www.anrp.gov.ro 3. Autoritatea nationala de reglementare in domeniul energiei www.anre.ro 4. Autoritatea nationala de reglementare in telecomunicatii si tehnologia informatiei www.anrcti.ro 5. Autoritatea nationala a vamilor www.customs.ro 6. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului www.copii.ro 7. Autoritatea nationala pentru persoanele cu handicap http://www.anph.ro 8. Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor www.ansv.ro
Baraba sau Isus Ma sperie incapacitatea paturicilor de politicieni de pe glob de a intelege lumea in care traim. Totul in jur se schimba cu mare viteza asa cum nu s-a mai schimbat probabil niciodata in spatiul accesibil noua din acest univers. Este foarte probabil ca avem sansa (sau nesansa) de a strabate spatiul si timpul intr-un moment singular de evolutie. Logica societatii globale formata din mase imbecilizate conduse prin metode neortodoxe studiate pe viu in laboratoarele puternicilor istoriei umane este depasita de evenimente. Societatea umanoizilor s-a indreptat permanent catre o noua ordine mondiala nu atat prin globalizarea pacii cat prin globalizarea razboaielor, omenirea nefiind niciodata condusa de facatori de pace ci de facatori de razboaie. Cine crede ca statul unic va inlatura puterea facatorilor de razboaie se inseala pentru ca nu tine cont de labirintul de culise din spatele scenei politice. Se vor inventa razboaie noi: razboaie cu “teroristii”, razboie cu extraterestii, razboaie cu… . Razboaiele au fost elementul comun pentru toate etapele din evolutia societatii umane pacea fiind momentul de respiro in care s-a pregatit urmatorul razboi. Solutia jandarmului universal care sa-I pedepseasca pe cei care nu asculta nu poate fi sustinuta de actualul tip de economie mondiala si in curand omenirea va trebui sa aleaga din nou intre Baraba si Isus adica simplist vorbind intre o lume a razboiului sau o lume a pacii. Cand ma uit in jur vad societati care isi striga nevoia de Baraba si o lume plina de Pilati. Isus, Baraba si Pilat populeza sufletul fiecaruia dintre muritorii care suntem. ....... Oricat de toleranti si de visatori am fi nu putem imagina o lume in care pacea sa coexiste cu razboiul. Omenirea trebuie sa decida intre pace si razboi si asta nu in mii de ani ci in zeci poate chiar numai cativa ani. Problema este ca nu multimea va decide ci "paturicile" care au uzurpat conducerea societatii umane. “Democratia” conceputa de conducatorii de ieri si de azi ai lumii face din oameni simpli soldati aflati sub ordin pregatiti sa fie carne de tun pentru razboiul urmator. “Tu decizi” rezumat numai la posibiliatea de a vota sau nu este o mascarada a democratiei reale si confisca aproape in totalitate libertatea cetatenilor de a-si hotara soarta. Acuzatia de anarhie adusa criticilor societatii de azi nu se sustine deoarece lumea are dreptul de a alege sa traiasca nu numai in oligarhocratie sau anarhie, ea poate alege de exemplu si democratia reala participativa. Este o realitate faptul ca statul de azi (asa cum se manifesta el in Romania) nu apara interesele cetateanului ci interesele conducatorilor. Alchimia transformarii cetateanului simplu in conducatorul “uns” prin vot cu titlul nobiliar de “ales” am vazut-o recent la “alegerile” pentru demnitatile locale si cele parlamentare. Alchimia pentru desemnarea celor ce vor exercita puterea executiva (cei care ne vor obliga sa platim dari si a ne vor cheltui banii astfel adunati) o vedem zilele astea. Avem marele “privilegiu” de a fi acceptati pe post de chibiti prin gaura cheii la desemnarea viitorilor ministrii, “impartirea fotoliilor”. Parteneriatul recent pentru Romania Parteneriatul semnat azi este o asociere a doua partide in care cel care va juca corect va pierde. Cum fiecare dintre cei doi parteneri va avea candidat propriu la alegerile pentru presedinte de anul viitor si cum PSD a demonstrat in mod repetat ca este un partid machiavelic cred ca actualii parteneri vor ramane la guvernare cel mult pana in luna octombrie 2009 cand este foarte probabil ca PSD se va asocia cu PNL. Urmeaza alte 10 luni de campanie electorala pentru un PSD aflat de data asta oficial la putere si trebuie subliniat ca acest partid este in campanie electorala de la referendum incoace. Foarte grav pentru o Romanie in recesiune. Este un parteneriat pentru puterea in Romania nu pentru puterea cetatenilor romani. Traim mereu in umbra lui “altfel nu se putea” si nu pot scapa de obsesia ca apartin unei specii pamantene care l-a preferat pe Baraba lui Isus. Altfel nu se putea?
PROCLAMATIA CONDUCATORILOR DIN “UMBRA” DUPA INCHEIEREA “PRIVATIZARII” I. Preluarea conducerii unor organisme centrale special infiintate pentru a putea influienta actul de guvernare 1.1. CES- Consiliul Economic si Social Arkadie Volski fost consilier al lui Putin si un apropiat al lui George Paunescu a exportat in Romania ideea de a constitui o grupare unitara de afaceristi care sa controleze la scara intregii tari mediul de afaceri care sa negocieze cu guvernul. Asa ( si pentru a satisface cerinta de dialog social din partea UE) a apartut CES- Consiliul Economic si Social infiintat prin Legea 109/1997 care precizeaza: Art. 7 (1) Initiatorii proiectelor de acte normative si de programe si strategii nationale sau sectoriale … au obligatia de a solicita pentru acestea avizul consultativ al Consiliului Economic si Social. Art. 7 (2) Avizul prevazut la alin. (1) va insoti obligatoriu proiectul de act normativ, de program sau strategie pana la adoptare CES este deci un organism central finantat de la buget,care poate da aviz favorabil, sau poate bloca orice intiativa legislativa. Din CES fac parte 3 confederatii patronale care se lupta pentru suprematie: -UGIR- 1903 Uniunea Generala a Industriasilor din Romania - CONPIROM -Confederatia Patronala a Industriilor din Romania. -ACPR - Alianta Confederatiilor Patronale din Romania ACPR a fost condus la infiintare George Copos ,apoi de Lucian Boghiu - fost sef al Electrica si om de incredere al lui Dan Ioan Popescu, iar acum de Dinu Patriciu. Patriciu se agita sa obtina 11 locuri in CES (3/4 ) ceea ce i-ar da drept de vetto si puterea de a face presiuni asupra guvernului indiferent de cine va fi prim ministr Din ACPR fac parte sapte Asociatii si trei membri asociati pe care le enumar mai jos pentru a exemplifica ce oameni filtreaza legile in Romania: 1. Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) –este condusa de Ovidiu Nicolescu, om de incredere al lui Dan Voiculescu. 2. Confederatia Nationala a Patronatului Roman (CNPR) - condusa de Dinu Patriciu. 3. Uniunea Generala a Industriasilor din Romania (UGIR) - condusa de George Constantin Paunescu. 4. Confederatia Patronala a Industriei, Serviciilor si Comertului din Romania (CPISC) condusa de Lucian Boghiu, (adica de Dan Ioan Popescu). 5. Asociatia Romana a Antreprenorilor de Constructii (ARACO) - condusa de Laurentiu Plosceanu; 6. Consiliul National al Patronilor din Romania (CoNPR) -presedinte Mihai Carciog; 7. Patronatul National Roman (PNR) - condus de Florian Costache. Membrii asociati: 1. Asociatia Romana a Bancilor (ARB), condusa de Radu Gratian Ghetea. 2. Initiativa Europeana a Mediului de Afaceri (IEMA) - presedinte este tot Dinu Patriciu, si 3. Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) -condusa de Florin Pogonaru II. Preluarea controlului asupra spatiului cultural si al societatii civile Patriciu controleaza si spatiul cultural si al societatii civile din care sunt recrutati membrii pentru clasa politica. A.ROMPETROL Holding detine: - Dilema veche, fondator Andrei Plesu - Dilemateca/Satiricon -fondator Andrei Plesu - Plai cu boi/Satiricon –fondator Mircea Dinescu - Aspirina saracului/Satiricon– fondator Mircea Dinescu - Romania literara/Satiricon - Nicolae Manolescu). B. Patriciu a finantat actionari de la Academia Catavencu. Conform Oficiului National de Combatere a Spalarii Banilor Patriciu a platit in 2002 din surse financiare ilicite suma de 8.626.095.788 lei vechi membrilor fondatori si actionari ai Academiei Catavencu C. Patriciu este fondator al Institutului de Studii Liberale La suprafata nimic ilegal ci doar o arhitectura a puterii creata cu complicitatea suspecta a guvernelor PSD- Nastase si PNL- Tariceanu II. Obtinerea controlului asupra mass media pentru a putea manipula opinia publica Dan Voiculescu a infiintat in 1990 trustul Intact care cuprinde: - Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia, GSP TV - posturile de radio Romantic FM,News FM, Metropol FM - ziarele: Jurnalul National, Gazeta sporturilor, Saptamana financiara, Felicia, Financiarul Patriciu – Rompetrol Holding detine: - cotidianul Adevarul - cotidianul Click, III. Detinerea controlului asupra institutiilor de sondare a opiniei publice IV. Detinerea controlului asupra miscarii sindicale implicand conducatorii acestora in viata de partid si - contra pret - in conducerea unor institutii publice Nu poti controla o tara controland masa de cetateni. Trebuie sa controlezi oameni care conduc institutii centrale.
Guvernul care la romani nu este votat direct va avea mandat sa guverneze de la 13%= 2.350.000 din cetatenii cu drept de vot iar parlamentul va avea mandat de reprezentare de la 26%=4.700.000 din cetatenii cu drept de vot. Sa ma explic: Din 18.000.000 de cetateni cu drept de vot 40 % = 7.238.871 au votat (10%=1.800.000 voturi au fost “furate” sub diverite forme si 2,2 % =380.000 din voturi au fost anulate iar 1,8%=315.000 din voturi au fost declarate albe si 26%=4.700.000 au fost voturi cinstite) 10%=1.800.000 dintre posibilii votanti au fost impiedicati prin legea 35/2008 sa voteze iar 50%=9.000.000 din romani nu au mers sa voteze. Un guvern format cu o majoritate de 50% +1 va reprezenta 2.350.000 de romani care au votat cinstit si 900.000 de romani a caror voturi nu prezinta optiuni reale. Sunt impotriva oricaror atitudini anarhice ba dimpotriva admir legile putine si clare aplicate cu strictete in tarile din nordul Europei. Deci si cu numai 26% voturi “cinstite” primite parlamentul este in drept sa isi faca treaba. Problema este insa ca in Romania lipsa de legitimitate reala se suprapune peste lipsa de responsabiliate constitutionala a parlamentarilor si guvernantilor si peste imposibilitatea cetatenilor sa participe la luarea deciziilor. Nu este normal sa mai ramanem pasivi in fata unei “ordini” facute de prosti sau prost facuta de “baieti destepti” rau intentionati. Corect este sa avem: -alta Constitutie, -un sistem de legi unitar si simplificat, -parlamentari si guvernanti care sa poata fi trasi la raspundere, etc. De voie de nevoie toleram magariile facute la aceste “alegeri” dar nu putem sa nu cerem vot electronic/vot prin corespondenta in conditiile in care in Romania exista totusi 3,5 milioane de cetateni care au acces la internet iar in strainatate circa un milion de romani care urmaresc pe internet televiziunile romanesti. Problema este ca presa acuza, noi “cerem” si nimic nu se schimba cam de mult timp. Asistam la acelasi joc tampit in care se cumpara voturi si nimeni nu este pedepsit ( in timpul campaniei inceteaza obligatiile de serviciu pentru SRI si ministerul de interne?), se da lege electorala (cu o luna inainte de alegeri) care avantajeaza un anumit partid,denatureaza vointa electoratului, impiedica un numar mare de cetateni sa isi exercite dreptul la vot. Accept legitimitatea noilor conducatori dar bomban! Cine conduce Romania “la vedere”? Romania este condusa “la vedere” de niste afise electorale pentru ca la asta s-a repus trecuta campanie! Am votat sau nu pe 30 noiembrie legile si Constitutia "care este" ne garanteaza dreptul de a contempla (in liniste) scena politica si de a face comentarii asa ca ce mai vrem?! Vrem pentru ca din pacate piesa la care asistam este prost scrisa si prost jucata si avem tot dreptul sa o modificam. Ramane de vazut daca vom reusi. Evident ca avem nevoie de conducatori “la vedere” dar vrem ca acestia sa guverneze transparent pentru popor nu pentru conducatorii “din umbra”. Si poate nu ne-am inversuna impotriva “umbrelor” daca totul ar merge bine, dar si dupa acesti ultimi 4 ani -cei mai reusiti de dupa 1989 - suntem foarte departe de normalitate.
“I want my money back”! “I want my money back”! “I want my money back”! Doi finlandezi au lansat acum cateva ierni o miscare interesanta numita “corul plangerilor” http://www.complaintschoir.org. Plangerile mai multor cetateni sunt adunate si organizate fiind punctul de pornire pentru textul unui cantec realizat pe fundalul corului format chiar din reclamanti. Melodia lui Mike Hurley astfel realizata “I want my money back” a fost un real succes si a lansat o adevarata miscare. Acum cand ma scotocesc prin buzunare la timp de iarna ca sa platesc o caruta de bani pentru taxa auto imi vine sa cant “I want my money back” dar nu oricum ci intr-o sala avand ca spectatori pe Nastase, DIP, Mazare, Vanghelie,Tariceanu, Patriciu.
Un forum este un loc unde se exerseaza arta conversatiei, se fac exercitii de jurnalism, se emit idei. Este insa forumul si un mediu propice pentru brainstorming in sensul in care Alex Osborn vedea in 1930 “creativitatea de grup” ? Discutiile de grup pot deveni brainstorming cu conditia ca in grupul de discutie sa se gandeasca individual solutii pentru rezolvarea unor probleme clar definite urmand ca in grup fiecare sa isi prezinte ideiile pentru ca grupul sa le discute. Dar forumul poate sa devina si discutie de dragul discutiei, un drog al comunicarii in care nevoia de a comunica sa te faca sa te “alipesti” la frazarea inteligenta, umor, energia contrazicerilor si chiar sa accepti cu anumite limite obraznicia verbala. Forumul poate fi la limita si o tribuna a manifestarii agresivitatii si rautatii individuale. In faza actuala de evolutie a mentalitatilor, gradului mare de participare emotionala la viata politica, mijloacelor tehnice inca insuficiente, nu cred ca democratia participativa este ceva posibil acum in Romania. Constat insa, atat cat sunt eu capabil sa fac acest lucru, ca societatea are totusi nevoie de participarea maselor la luarea deciziilor daca se doreste ca acestea sa fie luate in interes general si mai ales daca se doreste depasirea cu inteligenta a perioadelor de criza economica. Se simte nevoia ca “opinia publica” sa intervina peste tot in lume pentru ca sa aduca corectii permanente acestui joc rudimentar de-a “democratia”. Ce cred insa ca se poate face imediat este ca in CES - Consiliul Economico Social (organism democratic periculos de important) pe langa patronate, sindicate, societate civila (alta decat sindicatele) si guvern sa existe o forma de prezenta institutionalizata a ideilor de pe forumuri in sensul de brainstorming. Ceva in felul unei “agentii de idei” de pe forumuri si bloguri ca o posibila sursa de idei pentru cei ce iau decizii acum. Este nelucrativ sa neglizezi o sursa imensa de idei intr-un sistem social in care prostia si aroganta se simt la ele acasa. Cineva ma acuza pe un forum acum cateva zile ca repet ideea intelegerii preelectorale intre PSD si PNL intr-un spatiu in care s-au analizat deja aranjamentele de 3 luate cate 2. Intamplator (sau nu) Hrbenciuc a confirmat ulterior ca aveam dreptate dar nu asta conteaza. Cred ca se impune o scurta analiza. Forumul este un amestec de stiri, dezbateri de idei intepaturi verbale si e normal sa fie asa. Libertatea de pe forumuri nu trebuie ingradita din nenumarate motive.Fiecare individ are un ritm al sau de a produce individual idei. In conditiile in care citeste tot ce posteaza ceilalti asteptand la rand sa spuna ceva isi uita ideea iar daca se concentreaza sa nu o uite isi reduce sansa de a veni cu idei noi. Ideile pe forumuri trebuiesc exprimate fara teama inhibanta ca sunt banale fata de idei exprimate anterior. Nu sunt de acord cu postari la nivelul de performanta al grupului dominant pe un forum indiferent cat de ridicat sau de coborat este acest nivel. Important este dupa mine sa emiti pe un forum si sa discuti neinhibat (dar civilizat) idei si stiri.
* Programele de guvernare ale partidelor nu au fost lansate in dezbatere publica. Nu am vazut analize comparative facute de analisti politici si economici care se limiteaza sa fie “comentatori” politici ai diverselor televiziuni ( ce a mai spus ala,cine cu cine a fost la restaurant,cine ce a zis despre presedinte si ce a zis acesta etc) Nu vad simulari atat de necesare in analizele politicilor economice de genul ce s-ar intampla daca am merge pe varianta asta sau asta a partidului asta sau celalalt. Se vorbeste mult si se face putin. Cei care vor lua decizii in viitorul guvern numit pana pe 24 decembrie chiar nu inteleg ca in afara de lupta pentru putere au de dus o lupta pentru guvernare eficienta cat mai aproape de interesele si vointa cetatenilor? * Programele anticriza efective nu exista decat in declaratii sau oricum nu au fost supuse analizei publice. Nu vad ce guvern va trece prin criza fara sa se consulte permanent cu poporul. * Sunt necesare legi urgente pentru modificarea actualului management economico social al tarii. In parlament si guvern consultanti numiti pentru ca niste nimeni politici sa mai incaseze un salariu consistent in plus trebuiesc inlocuiti cu specialistii cei mai buni in domeniul lor de activitate(vezi Japonia si Germania in criza de dupa al doilea razboi mondial). Aici este nevoie de reactia precisa si puternica a societatii civile care trebuie reinventata pentru ca sa-i oblige pe cei instalati la putere sa faca urgent ce trebuie pentru binele general. Cred in continuare ca si societatea celor 3,5 mil de romani cu acces la internet este foarte importanta si mai cred ca statul trebuie obligat sa sporeasca si sa sprijine aceasta societate sa se exprime pe teme economice sociale si politice. Sinteza optiunilor acestei societati trebuie sa fie preluata (eventual de agentii de stiri) si pusa pe masa guvernantilor.Aici nu pot sa nu imi declar admiratia pentru actiunile in acest domeniu ale lui SOV. * Feed back-ul de la populatie sub forma de petitii si participare la emitere si modificare de legi este obligatoriu pentru a trece prin furtuna crizei economice. Este nevoie de o lege noua a referendumului si a votului electronic. * Partenerii sociali trebuie sa se “mute” la guvern pentru a obtine maximul posibil ( nu mai mult dar nu mai putin) pentru un program national de solidaritate sociala. * Trebuiesc elaborate legi urgente pentru ca actiunea “bani europeni” sa fie un succes pentru cetateni. Piedicile actuale sunt puse intentionat pentru a nu permite egalitate de sanse pentru accesul la acesti bani. * Lege urgenta pentru crearea unui sistem unificat de taxare clar si descentralizat (cat se poate in conditii de criza). * Trebuie revizuit sistemul actual de legi pentru a capata claritate si coerenta. Exista software in acest sens si cumpararea lui este mult mai urgenta decat masinile pentru parlament. Trebuie inlaturat prin lege a noului parlament abuzul de OG si OUG. * Masuri prioritare ale executivului pentru cresterea numarului de judecatorii astfel ca procesele sa aiba limite maxime de timp pentru solutionare. * Lege pentru transparenta maxima a actului de justitie si de guvernare in momente de criza economica
Cred ca Proclamatia este acum si mai necesara.Indiferent cum o vom numi este necesar sa ne castigam dreptul sa cerem pentru ca nimeni nu ne va da nici un drept fara lupta asa cum nu ne-a dat sansa sa votam liber, fara pacaleli,coruptie a votului, furturi de voturi, intimidari. Nu ne-am castigat dreptul de a fi subiectul vietii sociale romanesti si am ramas obiectul manipulatorilor din politica romaneasca. Suntem in continuare o turma de nOI! Nimeni nu ne baga in seama nici macar in ziua in care se spune ca avem puterea totala. La multi ani Romania! Ne-au castigat din nou EI care dupa ziua votului ne-au bagat din nou in tarcul “oligarhocratiei”. Asistam de 4 ani la un razboi declarat de oligarhocratie Presedintelui ales, singura piedica in calea unei oligarhocratii autentice de genul celei din Rusia in care Oligarhocratia este condusa de un Presedinte fidel. La multi ani Romania! La multi ani romani pe orice partii de schiat ati fi! Credeti ca se vor impiedica oligarhii de buturuga numita Presedinte? La cata forta a demonstrat masina de manipulatori ai oligarhilor personal cred ca Presedintele este in mare pericol! PSD este un partid specializat in dezinformare si distrugere. Credeti ca acesta este partidul care poate sa conduca constructiv Romania in perioada extrem de dificila care urmeaza? Credeti ca PSD va putea accepta sa ramana inca 4 ani in umbra puterii ceea ce ar insemna pierderea puterii de catre oligarhi? Eu cred ca pentru Romania va fi greu cu PSD si greu fara PSD la guvernare deci ii va fi GREU! Forta de distrugere a acestui partid vanghelizat va frana din nou evolutia pozitiva a Romaniei! La multi ani Romania!
25.11.2008
PROCLAMATIE 24.11.2008 (citeste si da ma departe)
NOI, cetatenii romani ai bloggosferei: - Ne exprimam revolta si solidaritatea si solicitam pedepsirea celor care impiedica (din considerente partinice) exercitarea dreptului la vot al cetatenilor romani care nu au rezidenta in tarile unde se vor afla pe 30 noiembrie 2008 si a studentilor aflati in alte orase decat cele de resedinta. Ne exprimam revolta fata de nepedepsirea sistematica a celor care cumpara voturi si dau mita electorala. Refuzam sa mai toleram incalcarea drepturilor noastre fundamentale conferite de Constitutie si legile Europene prin legi si tertipuri dambovitene. - Constatam cu revolta ca alegerile din noiembrie 2008 au fost organizate de „smecheri“ pentru „smecheri“, asa cum au facut de altfel in ultimii 19 ani cand au legiferat cu „autoritate de stat“ hotia si smecheria si nu au pedepsit decat hotia altora. Inlaturarea de la vot a celor care nu voteaza traditional cu cei aflati la putere reprezinta favorizarea prin abuzul legii a unei gasti de gasti si este semnalul coalizarii gastilor in fata pericolului de a fi pedepsite de popor pentru faradelegile savarsite timp de 19 ani. - Indemnam populatia sa mearga la vot pentru a diminua denaturarea rezultatelor in favoarea „gastii de gasti“ prin efectul absenteismului celor constienti ca sunt pacaliti o data in plus cu legea in mana. Trebuie sa votam si sa protestam! NOI, cetateni romani ai bloggosferei, avand in vedere comportamentul clasei politice fata de cetatenii Romaniei: - SOLICITAM modificarea Constitutiei in 2009 pentru o avea o Constitutie clara lipsita de ambiguitati care sa permita participarea romanilor la luarea deciziilor si sa responsabilizeze alesii si guvernantii. - SOLICITAM ca politicienii, guvernantii si oamenii legii sa fie facuti responsabili si sa fie create parghii pentru sanctionarea lor daca iau decizii impotriva interesului general. Ne-am saturat de nedreptatile suportate in ultimii 19 ani din partea unor politicieni si guvernanti care isi vad numai de interesele lor si ne trateaza ca umili platitori de taxe. - SOLICITAM sa participam la luarea deciziilor economice majore ale tarii. Spre exemplu mentionam vanzarea de bogatii ale subsolului prin semnarea de contracte cu clauze de confidentialitate fata de NOI, stapanii acestor bogatii, vanzare pentru care nu am fost consultati si nu ne-am dat acordul. - SOLICITAM ca in centrul atentiei parlamentarilor si guvernantilor sa fie cetateanul roman (si nu grupurile de interese) pe toata durata mandatului nu numai in timpul campaniilor electorale. - SOLICITAM celor responsabili sa organizeze colectarea si cheltuirea taxelor cat mai aproape de platitor (descentralizare) si realizarea in 2009 a unui set unitar de taxe si impozite, putine la numar si cu destinatie clara. - ATENTIONAM partidele politice din Romania, ca nu vom mai permite sa fim tratati ca o masa imbecila si ca vrem sa participam in mod direct la elaborarea transparenta a legilor intr-un sistem social din ce in ce mai descentralizat! I. MOTIVELE care au stat la baza intocmirii Proclamatiei: 1.1 Grupuri de interese din Romania au tradat Revolutia si apoi Democratia. Ele au creat o ordine de drept, care nu este straina de gloantele «teroristilor» din decembrie 1989 si de ciomagele minerilor. Indivizi corupti, aparati de legile facute tot de ei, explicit sau prin omisiune, pentru a le servi interesele, au ajuns stapani peste averea romanilor, gestionand-o pentru satisfacerea propriilor interese, actionand ca un grup organizat si eficient, in defavoarea noastra a tuturor. Ajutati de grupurile de interese, care i-au sprijinit sa ajunga “la putere”, multi dintre beizadelele devenite prin alegeri organizate si sponsorizate de EI, au fost nu numai tradatori de popor (punand interesul personal si de grup inaintea interesului general), dar si administratori de fonduri deturnate. Ca urmare astazi am ajuns ca domenii de interes al populatiei sa insemne: a. Sanatatea:contributiile de la cetateni, care ar trebui sa constituie bugetul sanatatii si sa duca la dezvoltarea acestui domeniu, au fost absorbite in marea gaura neagra numita buget de stat. Astfel a forst generata situatia inumana in care bolnavi spitalizati stau cate doi in pat, in saloane pline de gandaci, lipsiti de hrana adecvata, lipsiti de aparatura si medicamente, de paramedicale (fiind nevoiti sa le cumpere). Foarte multi romani nevinovati au murit in ultimii 19 ani datorita incompetentei si ignorantei guvernantilor pentru acest domeniu vital si datorita absentei unei legi a malpraxisului. b. Invatamant: lipsa unei strategii coerente de reforma a determinat ca in prezent sa avem un nivel din ce in ce mai scazut de pregatire, manuale inadecvate si insuficiente, insecuritate in scoli, coruptie. c. Ordine publica:insecuritate in casa, pe strazi, in trafic, existenta unor organizatii de tip mafiot cu sfere de influenta extinse, tupeu de a actiona oricand, chiar impotriva organelor de ordine si eliberarea infractorilor prin tertipuri judecatoresti. d. Mediu: defrisarea ilegala a suprafete imense de padure, gunoaie sufocante, apa de la robinet nesanatoasa, aer toxic si poluat... e. Agricultura: tarani care dupa o viata de munca au ajuns la limita insuportabila a saraciei, a demnitatii umane, pentru ca in ultimii 19 ani grupuri de interese au falimentat agricultura tarii in favoarea importurilor de produse alimentare modificate genetic si a culturilor de rapita, care au inlocuit pe cele traditionale. Fondurile UE puteau fi o solutie la aceste probleme insa nu au fort accesate datorita lipsei programelor si incoerentei guvernarii. f. Infrastructura: dupa 19 ani infrastructura Romaniei genereaza pierderi de milioane de euro anual, datorita incapacitatii de satisfacere a nevoilor crescande de dezvoltare. Infrastructura rutiera, unul dintre cele mai importante elemente de infrastructura, se afla inca in stadiul de embrion, datorita incompetentei guvernelor ce s-au succedat de a organiza licitatii corecte si de a absorbi fondurile destinate construirii de sosele, autostrazi, poduri, care sa asigure fluenta traficului, fara pierderi economice si/sau de vieti omenesti. Infrastructura de energie electrica, in unele zone ale tarii unde rata de dezvoltare este mai mare a inceput sa sucombe. Infrastructura de telecomunicatii reprezinta kilometri de sarme agatate de stalpi care incep sa se prabuseasca. 1.2 Constitutia si legile actuale din Romania permit «alesilor» sa transforme mandatul reprezentativ in mandat de stapani aroganti si chiulangii, care nu sunt obligati sa dea socoteala poporului, care i-a ales prin vot, prin mentiunea expresa ca acesta nu poate fi imperativ sub sanctiunea nulitatii. Romanii nu au de unde sa aleaga. A alege inseamna a hotara in cunostinta de cauza, a avea informatii complete si transparente: * CINE dintr-un grup de indivizi nominalizat de partide este cel mai potrivit sa decida in interes general (si nu al grupului care l-a propus)? * CE se face cu banii colectati prin taxe si impozite in bugetul de stat (alegeri parlamentare si indirect numirea guvernului) si in bugetele locale (alegeri locale). Curtea de conturi nu isi face treaba, favorizand interese de partid. * CAND: Mandatul de reprezentare este fixat de Constitutia 2003 la 4 ani netulburati (nu se prevad responsabilitati si sanctiuni pe durata mandatului pentru cei care nu isi respecta promisiunile electorale sau favorizeaza interese de grup) si nu este prevazuta posibilitatea de a-i schimba in cursul legislaturii. CINE sunt candidatii cu sanse reale sa faca legile pentru romani, hotarandu-le soarta, este stabilit de conducerile partidelor politice impreuna cu finantatorii campaniilor electorale, care sunt in general membrii ai unor grupuri de interese, lipsind institutia referendumului pentru cetatean, in actul de conducere al tarii. Asa cum este conceputa actuala lege electorala, independentii reali - persoane care nu sunt propuse de partide si nici nu au partide in spate - au sanse practic nule, astfel incat, egalitatea de sanse, ramane doar o vorba in vant. Votantul afla in general numele candidatilor si programul de guvernare al partidului, cam cu 30 zile inainte de data la care trebuie sa voteze. Informatiile despre candidati sunt oferite de posturi de televiziune si radio, ziare, firme de publicitate etc. ai caror patroni sunt implicati in politica, astfel incat imaginea celor ce candideaza ajunge la votant contrafacuta, conform intereselor patronilor din mass media si a celor ce ii platesc pe acestia, pentru a-l face pe votant sa nu stie in momentul votului, CINE sunt in realitate cei pe care ii voteaza. Legea trusturilor de presa nu exista, dand libertate deplina de manipulare a opiniei publice. Cateva partide politice speculeaza situatia de pe campul luptei politice si incearca sa pacaleasca votantul, propunandu-i sa aleaga persoane publice: actori, sportivi, cantareti etc., persoane, care in marea majoritate a cazurilor nu au pregatirea necesara realizarii scopului, pentru care cetateanul voteaza. Ordinea sociala existenta in Romania il impiedica pe votant sa aleaga CINE va stabili pentru el politicile economice si sociale si sa faca diferenta. CINE face parte din guvern nu se hotaraste prin vot, ci este hotarat de partidele politice, dupa ce se numara cati actori, cantareti, sportivi,au fiecare in parlament.Grupurile de interese vor puterea si sa hotarasca CINE va fi primul ministru, ignorand ca acesta trebuie numit de Presedinte, conform Constitutiei. VOTUL este singurul moment in care Constitutia da cetateanului dreptul sa hotarasca ceva. Acest drept este incalcat de guvernantii organizatori de alegeri, care blocheaza prin masuri organizatorice partinice participarea la vot, a: - romanilor aflati la munca in strainatate si care nu au rezidenta; - studentilor din camine; - bolnavilor din spitale; - turistilor, etc 1.3 Ordinea sociala din Romania este astfel stabilita, ca cetateanul sa nu hotarasca pe fond nimic. El este pacalit, inselat, fortat sa isi cedeze puterea. In Romania nu exista democratie ci numai institutii specifice democratiei, care nu servesc cu prioritate interesele generale. Cetateanului ii este interzis de Constitutia 2003 sa hotarasca pe CE sa fie cheltuiti banii stransi din impozite si taxe si cu ce rezultate. Guvernantii nu raspund si nu dau anual si la sfarsitul mandatului un decont al guvernarii. Nicaieri nu se regasesc situatii transparente ale cheltuirii banului public. Promisiunile electorale devin din ce in ce mai nerusinate si inlocuiesc programe fundamentate facute de specialisti. 1.4 Separatia puterilor in Stat este doar pe hartie, atata timp cat justitia serveste interesele lor. Sistemul legislativ romanesc creaza, in acest fel, niste imuni iresponsabili, care pot abuza societatea, fara sa suporte consecintele legale. Guvernul nu este obligat sa faca anual un decont al guvernarii: cati bani a avut, cati a cheltuit, pe ce i-a cheltuit si cu ce rezultate. Curtea de conturi nu este in slujba romanilor, ci a grupurilor de interese, care ii numesc conducerea, desi ar trebui sa existe organisme independente, care sa controleze miscarea banului public. Parlamentarii nu raspund daca dau legi, care sa favorizeze grupuri de cetateni (oligarhi) in defavoarea masei de votanti (vezi scutirea de datorii si privatizarile care au imbogatit pe unii peste noapte in defavoarea stapanilor de drept ai bunurilor privatizate). Imunitatea parlamentara ii fereste de a da socoteala, iar legea raspunderii ministeriale este doar ca sa fie, neproducand consecinte. Judecatorii nu raspund, daca refuza sa ii pedepseasca pe cei vinovati de furt in dauna avutului alegatorilor. 1.5. Nu exista egalitate de sanse si romanii nu sunt egali in fata legii. In Romania LEGEA, pornind de la Constitutie, pana la Ordonante de Guvern, este astfel facuta, incat ROMANII nu sunt egali prin lege in fata legii. Daca cetatenii obisnuiti nu isi platesc taxele si impozitele, legea prevede pedepse clare si severe. Daca reprezentantii cetatenilor isi inseala alegatorii, favorizand interese de grup in dauna interesului general, legea nu prevede nici o pedeapsa. Un cetatean care nu isi plateste intretinerea la bloc, pentru ca nu are suficienti bani cu care sa acopere si salariile imense de la regiile si agentiile de stat este obligat de sistemul juridic, prin proceduri clare, sa raspunda pentru neputinta sa (executori judecatoresti, politisti, gardieni publici, politia comunitara, firme private de recuperare). Pentru el nu exista nici un fel de scutire legala, care sa-l ajute sa-si plateasca datoria. In schimb, pentru grupuri de interese cu datorii de milioane sau sute de milioane de euro fata de statul roman, LEGEA (facuta si votata de oamenii “sponsorizati”) hotaraste scutiri de datorii, urmand ca acestea sa fie platite de aceeasi cetateni indatorati. Tot legea stabileste ca cetateanul nu trebuie sa fie consultat, daca este de acord sau nu sa plateasca datoria LOR. Cetateanul isi pierde orice drept de a interveni in sistemul decizional din societate, imediat dupa ce voteaza, fiind inlocuit de «reprezentanti» aserviti grupurilor de interese. II. PROPUNERI FACUTE PENTRU A FI DEZBATUTE PUBLIC 2.2.1 Modificarea Constitutiei, pana la sfarsitul anului 2009 * Parlamentul sa poata fi dizolvat in anumite conditii de Presedinte, cu referendum. * Primul ministru sa poata fi schimbat in conditiile in care incalca grav Constitutia si drepturile omului * Regandirea Camerelor Parlamentului: Camera Politica, decizionala, formata din politicieni, care sa reprezinte populatia care a votat, si care in cazul in care nu s-a intrunit peste 50% prezenta la urne sa ii treaca puterea de decizie, unei Camere Tehnice, reprezentanta cetatenilor care nu s-au prezentat la votare. Camera Tehnica sa fie formata din tehnocrati independenti sau reprezentanti ai societatii civile apolitice. Tehnocratii stiu, de ex., ca marirea PIB-ului national si implicit a PIB-ului pe cap de locuitor o sa-i fericeasca pe toti romanii si fiind apolitici, nu se pot lega de alt interes decat al natiunii pe care-o reprezinta. Iar ca sa fie continuitate, Camera Politica sa aiba mandat pe 4 ani, iar cea Tehnica pe 5 ani, ca sa nu mai bajbaie vreo 2 ani la preluarea mandatului, fiindca timpul cost? bani. In caz de dizolvare a Parlamentului, sa fie dizolvata doar camera care decide, tot ca sa fie continuitate. In acest mod, ar fi reprezentati si cei care nu voteaza. * Modificarea prevederii din Constitutie, care stabileste o majoritate de 2/3 in parlament pentru orice schimbare, ceea ce a facut imposibila orice reforma. * Deputatii si senatorii sa aiba mandat imperativ. * Introducerea referendumului de demitere a parlamenatrilor (recall elections) care exista si functioneaza cu succes in 18 state americane. * Obligatia, ca fiecare ales sa posteze pe pagina de internet a parlamentului un plan pe 6 luni si unul pe 4 ani astfel incat alegatorii sa poata urmari ce si-a propus alesul pe perioada pe termen scurt si pe termen lung si in caz de nerespectarea promisiunilor sa intre in vigoare posibilitatea revocarii acestuia. * Micsorarea pragului pentru Referendum care trebuie sa devina o metoda accesibila de participare a cetatenilor la luarea deciziilor. Referendumul pe internet sa devina practica uzuala. * Votul dat unui candidat uninominal nu trebuie presupus ca fiind dat automat, in alb, si partidului respectiv, deci nu poate fi transferat automat in contul altui candidat, pentru ca principiul e clar: am votat omul. Art. 62 din actuala Constitutie se refera nu la alegerea partidelor, ci la alegerea indivizilor ("Deputatii si senatorii"). Ei trebuie sa fie votati "direct si egal". * Orice politician s? aib? dreptul, pe durata a patru ani, s? reprezinte un singur partid in functiile politice retribuite din bugetul de stat. Are voie sa migreze, are libertate de exprimare, asociere, alegere, dar sa nu poata fi platit. Deci, migreaz? pe propria raspundere. Daca un ales se razgandeste in privinta partidului pe care-l reprezinta, cei care l-au votat, sa aiba dreptul sa se razgandeasca, in sensul ca respectivul ales sa trebuiasca sa fie reconfirmat in circumscriptia lui, prin anticipate. * Initiative legislative, cu prag de 10.000 cetateni, ce urmeaza a fi analizate de grupuri de juristi independenti, iar discutarea legii in parlament sa se faca in maxim 30 zile de la data trimiterii propunerii: a. Introducerea pe pagina oficiala de internet a parlamentului a unei sectiuni intitulata “Propuneri legislative promovate de societatea civila”, unde grupuri organizate de cetateni, agentii si organizatii neguvernamentale sa aiba dreptul sa depuna proiecte de legi si/sau amendamente la legile si/sau ordonantele de guvern existente, avand posibilitatea de a atrage atentia in legatura cu anumite aspecte de neconstitutionalitate ale acestor "acte normative". b. discutarea, modificarea propunerilor legislative facute acolo, in maxim 20 zile. c. In momentul strangerii celor 10.000 de semnaturi, propunerile votate sa urmeze procedura din parlament, adica sa se treaca la examinarea si avizarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative de catre comisiile de specilitate permanente, care sa fie alcatuite din specialisti independenti (nu membrii de partid) numiti pe baza de concurs. d. daca, dupa examinare se primeste aviz favorabil, legea sa fie discutata in camerele reunite ale Parlamentului pentru dezbatere. Pentru a nu mai fi la cheremul camerelor sa o jongleze, dezbaterea sa fie integral televizata. Daca legea nu este avizata sa se arate punctual, motivele aduse de fiecare parlamentar pentru respingerea ei. Acelasi procedeu sa fie valabil si pentru modificari de legi, ceatatenii sa aiba posibilitatea sa schimbe o lege, propunerile de modificare urmand acelasi procedeu transparent. 2.2.2. Petitionarea * Birourile teritoriale locale, sa fie inlocuite de birouri cu functionari publici, care sa preia petitiile cetatenilor din circumscriptia electorala respectiva si sa fie dotate cu calculatoare pentru referendumuri locale si centrale. (costa mai putin decat masinile fantoma pentru politie sau limuzinele pentru parlamentari) * Organizarea unui sistem national (functional) de petitionare prin care fiecare institutie publica sa fie obligata sa primeasca si sa solutioneze petitiile primite de la cetateni ca un feedback necesar pentru functionarea institutiilor publice in interes general. III. ACTIUNI ORGANIZATORICE: 3.1. Internautii care vor sa adere la PROCLAMATIE o pot posta pe blogul sau pe forumul lor eventual pe pozitie Sticky. 3.2. Prezenta PROCLAMATIE va fi trimisa pe internet, catre Presedintie, institutiile centrale ale statului, candidatilor in prezentele alegeri, partidelor politice,etc. cu speranta sa o imbunatatim tinad cont de punctul lor de vedere. 3.3. Prezenta PROCLAMATIE este o actiune de democratie participativa, care nu va avea rezultate, decat prin efort voluntar colectiv, la care invitam sa participe ziaristi, politicieni, specialistii de orice fel, care vor sa actioneze in sensul PROCLAMATIEI. 3.4. Scopul Proclamatiei este implicarea unui numar cat mai mare de cetateni pentru construirea unei Romanii prospere in care romanii sa fie implicati in hotararea viitorului tarii si sa traiasca cu adevarat bine. Daca sunteti de accord cu aceasta petitie trimiteti-o prin email la cat mai multi romani pe principiul citeste si da mai departe. NOTA: Prezenta PROCLAMATIE este un rezultat al dezbaterilor pe forumuri, cauzate de alegerile parlamentare 2008 si se face in paralel cu invitatia tuturor romanilor de a merge la vot, fiind o alta cale pentru obtinerea de drepturi, care incep cu acela de A VOTA! Succes si participare masiva la vot! IV. PROPUNERI DIN BLOGGOSFERA Capitol in care fiecare poate veni cu sugestii si propuneri, pentru imbunatatirea Proclamatiei.
17.11.2008
DECLARATIE DE RAZBOI PE INTERNET Blogosfera, 17.11.2008 I. MOTIVELE CARE AU STAT LA BAZA FORMULARII DECLARATIEI DE RAZBOI PE INTERNET AVAND IN VEDERE CA: 1.1 Grupuri de interese din Romania au tradat Revolutia si apoi Democratia. Ele au creat o ordine sociala care nu este straina de gloantele «teroristilor» din decembrie 1989 si de ciomagele minerilor. Indivizi corupti, aparati de lege explicit sau prin omisiune, au ajuns stapani peste averea romanilor actionand grosolan dar eficient pentru EI. Favorizand grupurile de interese care i-au sprijinit sa ajunga “conducatori” multi dintre beizadelele devenite prin alegeri organizate de EI (CAND,CUM si CU CINE le-a convenit) «reprezentantii poporului» au fost nu numai tradatori de popor (punand interesul personal si de grup inaintea interesului general) dar si prosti administratori: a. Sanatate: bolnavi spitalizati cate doi in pat, lipsa de aparatura si medicamente, mizerie, insecuritatea muncii b. Invatamant: nivel din ce in ce mai scazut de pregatire, insecuritate in scoli, coruptie c. Ordine publica: insecuritate in casa, pe strazi, ca sofer. Organizatiile de tip mafiot si-au marit periculos de mult sferele de influienta si tupeul de a actiona d. Mediu: s-au defrisat ilegal suprafete imense de padure, apa de la robinet este nesanatoasa, aerul pe care il respiram este toxic etc. 1.2 Constitutia si legile acutuale din Romania permit «alesilor» sa transforme mandatul de reprezentare in mandat de stapani aroganti care nu sunt obligati sa dea socoteala poporului care i-a ales prin vot si in numar din ce in ce mai mare prin absenta de la vot. Romanii nu pot sa aleaga. A alege inseamna a hotara in cunostinta de cauza: CINE dintr-un grup de indivizi nominalizat de partide este cel mai potrivit sa decida in interes general (si nu al grupului care l-a propus) • CE se face cu banii colectati prin taxe si impozite intr-o gramada mare (numita bugetul de stat - alegeri parlamentare si indirect numirea guvernului) si in gramezi mai mici (numite bugete locale - alegeri locale). • CAND: Mandatul de reprezentare este fixat de Constitutia 2003 la 4 ani netulburati (nu se prevad responsabilitati si sanctiuni pe durata mandatului pentru cei care nu isi respecta promisiunile electorale sau favorizeaza interese de grup). Curtea de conturi nu isi face treaba favorizand interese de partid. CINE sunt candidatii cu sanse reale sa faca legile pentru romani hotarandu-le soarta,este stabilit de conducerile partidelor politice impreuna cu finantatorii campaniilor electorale care sunt in general membrii ai unor grupuri de interese. Asa cum este conceputa actuala lege electorala , independentii reali - persoane care nu sunt propuse de partide si nici nu au partide in spate - au sanse practic nule. Votantul afla in general numele candidatilor si progranul de guvernare al partidului cam cu 30 zile inainte de data la care trebuie sa voteze. Informatiile despre candidati sunt oferite de posturi de televiziune si radio, ziare, firme de publicitate etc. ai caror patroni sunt implicati in politica. Imaginea celor ce candideaza ajunge la votant contrafacuta conform intereselor patronilor din mass media si a celor ce ii platesc pe acestia pentru a-l face pe votant sa nu stie in momentul votului CINE sunt in realitate cei pe care ii voteaza. Cateva partide politice speculeaza situatia de pe campul luptei politice si incearca sa pacaleasca votantul propunundu-i sa aleaga persoane publice: actori, sportivi, cantareti etc., persoane care in marea majoritate a cazurilor nu au pregatirea necesara realizari scopului pentru care cetateanul voteaza. Ordinea sociala existenta in Romania il impiedica pe votant sa aleaga CINE va stabili pentru el politicile economice si sociale. CINE face parte din guvern nu se hotaraste prin vot ci este hotarat de partidele politice dupa ce se numara cati actori, cantareti, sportivi,au fiecare in parlament. Grupurile de interese vor sa-si rotunjeasca total puterea si sa hotarasca ele CINE va fi primul ministru ignorand ca acesta trebuie numit de Presedinte conform Constitutiei VOTUL este singurul moment in care Constitutia da cetateanului dreptul sa hotarasca ceva. Acest drept este incalcat de guvernantii organizatori de alegeri care blocheaza prin masuri organizatorice partinice participarea la vot a: - romanilor aflati la munca in strainatate si care nu au rezidenta - studentilor din camine - bolnavilor din spitale - turistilor, etc 1.3 Ordinea sociala din Romania este astfel stabilita ca cetateanul sa nu hotarasca pe fond nimic. El este pacalit, inselat, fortat sa isi cedeze puterea. In Romania nu exista democratie ci numai institutii specifice democratiei care nu servesc cu prioritate interesele generale. Cetateanului ii este interzis de Constitutia 2003 sa hotarasca pe CE sa fie cheltuiti banii stransi din impozite si taxe si cu ce rezultate. Articolul 69 din Constitutie enunta : «(1) In exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului si (2) Orice mandat imperativ este nul» . Votantul este pacalit de partide si candidati cu promisiuni pe care nu au nici o obligatie sa le duca la indeplinire. Guvernantii nu raspund si nu dau anual si la sfarsitul mandatului un decont al guvernarii. Promisiunile electorale devin din ce in ce mai nerusinate si inlocuiesc programe fundamentate facute de specialisti. 1.4 Separatia puterilor in stat nu este dublata de RASPUNDERE prevazuta clar in Constitutie si legi. Sistemul legislativ romanesc creaza, din cei ajunsi prin vot la putere, niste imuni iresponsabili care pot abuza societatea, fara sa suporte consecinte legale. Guvernul nu este obligat sa faca anual decont al guvernarii: cati bani a avut, cati a cheltuit, pe ce i-a cheltuit si cu ce rezultate. Curtea de conturi nu este in slujba romanilor ci a grupurilor de interese care ii numesc conducerea. Parlamentarii nu raspund daca dau legi care sa favorizeze grupuri de cetateni (oligarhi) in defavoarea masei de votanti (vezi scutirea de datorii si privatizarile care au imbogatit pe unii peste noapte in defavoarea stapanilor de drept ai bunurilor privatizate). Judecatorii nu raspund daca refuza sa ii pedepseasca pe cei vinovati de furt in dauna avutului alegatorilor. 1.5. Nu exista egalitate de sanse si romanii nu sunt egali in fata legii In Romania LEGEA, pornind de la Constitutie pana la Ordonante de Guvern, este astfel facuta incat ROMANII nu sunt egali prin lege in fata legii. Daca cetateanii obisnuiti nu isi platesc taxele si impozitele legea prevede pedepse clare si severe. Daca reprezentantii cetatenilor isi inseala alegatoriii favorizand interese de grup in dauna interesului general legea nu prevede nici o pedeapsa. Un cetatean care nu isi plateste intretinerea la bloc, pentru ca nu are suficienti bani cu care sa acopere si salariile imense de la regiile si agentiile de stat este obligat de sistemul juridic, prin proceduri clare, sa raspunda pentru neputinta sa (executori judecatoresti, politisti gardieni publici, politia comunitara, firme private de recuperare). Pentru el nu exista nici un fel de prevedere legala care sa-l ajute sa-si plateasca datoria. In schimb pentru grupuri de interese cu datorii de milioane sau sute de milioane de euro fata de statul roman LEGEA (facuta si votata de oamenii “sponsorizati”) a hotarat scutire de datorie urmand ca implicit ea sa fie platita tot de cetateanii care nu au suficienti bani sa isi plateasca datoria la intretinere. Tot legea stabileste ca cetateanul nu trebuie sa fie consultat daca este de acord sa plateasca datoria LOR. Cetateanul isi pierde orice drept de a interveni in sistemul decizional din societate imediat dupa ce voteaza, el dispare din sistemul decizional fiind inlocuit de «reprezentanti» aserviti grupurilor de interese. LUAND ACT DE REALITATEA CELOR DE MAI SUS SI INCAPACITATEA CLASEI POLITICE ROMANESTI SA SE REFORMEZE PENTRU INLATURAREA DICTATURII GRUPURILOR DE INTERESE SI CONSTATAND INLATURAREA PROGRAMATA A CETATENILOR DE LA LUAREA DECIZIILOR, NOI CETATENI ROMANI AI BLOGOSFEREI DECLARAM RAZBOI TOTAL PE INTERNETNET CLASEI POLITICE ACTUALE DIN ROMANIA! II. SCOPUL RAZBOIULUI PE INTERNET Prezenta declaratie de razboi pe net se face in paralel cu invitatia tuturor romanilor de a merge la vot si este o cale paralela pentru obtinerea de drepturi care nu se va opri oadata cu terminarea votarii. 2.1 SCOPUL IMEDIAT ESTE ATENTIONAREA PARTIDELOR CA NU ACCEPTAM SA FIM TRATATI CA O MASA IMBECILA SI CA DORIM SA PARTICIPAM CAT MAI DIRECT LA ELABORAREA LEGILOR INTR-UN SISTEM SOCIAL DIN CE IN CE MAI DESCENTRALIZAT Apreciem ca participarea la vot ar creste semnificativ daca candidatii care si-ar pune la dispozitia mass-media acordul cu demisia de onoare daca: - vor exista cetateni care sa dovedeasca acte de favoritism (tradarea interesului general in favoarea interesului de grup) - nu isi vor indeplini promisiunile importante facute in campania electorala 2.2. SCOPUL PE TERMEN DE UN AN 2.2.1 Modificarea Constitutiei pana la sfarsitul anului 2009 in sensul - stabilirii de responsabilitati concrete si sanctiuni pentru toti functionarii publici si “alesi” mergand pana la demiteri sau dizolvari. - Infiintarea pe pagina oficiala a parlamentului a unei sectiuni intitulata Propuneri legislative ale cetatenilor,unde fiecare cetatean al ROMANIEI cu drept de vot sa aibe dreptul legiferat prin constitutie sa poata depune un proiect legislativ pe aceasta pagina ,urmatorul pas ar fi votarea acestui proiect tot pe internet de catre cetatenii tarii cu drept de vot ,si in momentul cind s-a indeplinit un barem propus de NOI de 10.000 de semnaturi,odata votata aceasta sa urmeze procedura din parlament adica sa treca la examinarea si avizarea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative de catre comisiile de specilitate permanete-care sa fie alcatuite din specilalisti numiti pe baza de concurs ,fara sa fie membri ai unui partid. Dupa examinare ,daca va primi aviz favorabil legea sa urmeze cursul adica includerea ei pe ordinea de zi a Camerei competente sa o dezbata,daca nu este avizata sa o puna din nou pe sectiunea intitlata Propuneri legislative ale cetatenilor cu motivele care stau la baza respingerii legi.Acelasi procedeu sa fie valabil si pentru modificari de legi ,deoarece sunt multe legi care din anumite formulari creeaza probleme atit cetatenilor si functionarilor acestea sa poata fii schimbate prin acelasi procedeu , adica prezentarea propunerilor de modificare pe o alta sectiune sa-i zicem Propuneri legislative ale cetatenilor privind modificarea legilor,cu menire sa imbunatateasca inclusiv activitatea functionarilor . Astfel cetateni vor venii cu proiecte de legi si modificari foarte bune si ROMANIA ar devenii unul din cele mai democratice tarii din lume iar politicienii ar trebui sa inteleaga ca numai asa putem rezolva problemele cu care se confrunta cetatenii acestei tari. Daca cei care vor cistiga alegerile vor modifica procedura legislativa in acest sens vor avea numai de cistigat atit EI cit si NOI. - Referendum pe net pentru articolele din Constitutie. - Alesii sa devina functionari publici cu salariu stabilit in campania electorala - Comisiile de specialitate ale Parlamentului sa fie alcatuite din specialisti numiti pe baza de concurs - Birourile teritoriale locale acum formale sa fie inlocuite de birouri cu functionari publici care sa preia petitiile cetatenilor din circumscriptia electorala respectiva si calculatoare pentru referendumuri locale si centrale. - Infiintarea prin Constitutie a unei Institutii publice a petitiilor care dupa analiza vor duce la sanctionarea celor vinovati si remedierea situatiei. Petiitiile on line vor fi luate in consideratie. 2.3. SCOPUL PE TERMEN PANA LA 4 ANI - Modificarea Constitutiei cu prevederi privind descentralizarea administrativa si impingerea luarii deciziei cat mai aproape de cetatean - Modificarea de catre institutii specializate a tuturor legilor existente cu ajutorul programelor de specialitate in vederea inlaturarii legilor suprapunerilor, neclaritatilor, neconstitutionalitatii, normelor de aplicare mai voluminoase decat legile si a eliminarilor legilor care aduc favoritisme intereselor de grup - Modificarea legilor ce privesc informarea si participarea la luarea deciziilor a cetatenilor. Ministerele si primariile sa fie obligate sa tina cont de dezbaterile publice de pe internet. ACTIUNI ORGANIZATORICE: 1. Grupurile de forumisti care vor sa adere la actiune vor posta prezenta Declaratie de razboi pe FORUMUL lor si vor face modificarile pe care le cred de cuviinta. 2. Prezenta declaratie de razboi cu modificarile fiecarui grup va fi trimisa pe internet de forumisti catre Presedintie, institutiile centrale ale statului, tuturor candidatilor in prezentele alegeri, partidelor politice,etc. 3. Forumistii vor face propuneri pentru actiunile ce vor fi intreprinse in cadrul acestui razboi pe internet si vor actiona independent pentru atingerea scopurilor. Actiunea nu poate avea rezultate decat prin effort voluntar colectiv. romaniaalege.blogspot.com
19.10.2008
ROMANII SUNT UN POPOR TRADAT DE ROMANI
· ROMANII NU ALEG. EI NU AU POSIBILITATEA SA DECIDA
· IN ROMANIA NU EXISTA DEMOCRATIE CI NUMAI INSTITUTII SPECIFICE DEMOCRATIEI CARE NU ISI FAC TREABA. FARA UN FEEDBACK REAL DE LA POPULATIE «DEMOCRATIA» (SOCIALISTA SAU CAPITALISTA) ESTE IN FAPT O TIRANIE A GRUPURILOR DE INTERESE. POSIBILE SOLUTII: VOT OBLIGATORIU, REFERENDUM MAI USOR DE FACUT, INSTITUTIA PLANGERII, INLOCUIREA BIROURILOR TERITORIALE ALE PARLAMENTARILOR (SCUMPE, FORMALE, INEFICIENTE)
· CONSTITUTIA 2003 INTERZICE ROMANILOR SA TRAGA LA RASPUNDERE PE CEI AJUNSI SA-I REPREZINTE. CEI CE VOR SA FIE ALESI TREBUIE SA PROMITA ACUM CAND SI CUM VA FI MODIFICATA
· ROMANII NU SUNT EGALI IN FATA LEGII
Grupuri de interese din Romania au tradat Revolutia si apoi Democratia. Ele au creat o ordine sociala care nu este straina de gloantele «teroristilor» din decembrie 1989 si de ciomagele minerilor. Indivizi corupti, aparati de lege explicit sau prin omisiune, au ajuns stapani peste averea romanilor actionand grosolan dar eficient:
· Au furat banii numiti «fondurile lui Ceausescu», banii sindicatelor, etc.
· Au devalizat Banca Romana de Comert Exterior si falimentat alte numeroase banci
· Au luat banii de la multi pentru putini prin jocuri piramidale
· Au defrisat padurile
· Au inventat cuponiada pentru ca apoi sa vanda pagubos fabricile, avutia solulului si a subsolului pentru avantaje personale si de grup
· Au facut cumparaturi pentru folosinta generala la preturi cu mult mai mari decat preturile pietei incasand comisioane
· Au risipit si furat banii adunati la buget din taxe si impozite pentru diguri facute numai pe hartie, asfaltari stricate a doua zi, studii si proiecte comandate pentru a nu fi folosite de nimeni etc.
· I-au adus pe mineri sa ii ciomageasca pe intelectuali in care vedeau un fel de concurent la reprezentarea maselor
· Au promis case sociale dar in locul acestora au facut cartiere rezidentiale destinate lor si neamurilor lor
· Au promis ca fac economate pentru cei saraci (vezi pietele din sectorul 5) si au devenit proprietarii pietelor si asupritorii taranilor
Favorizand grupurile de interese care i-au sprijinit sa ajunga la putere multi dintre beizadelele devenite «reprezentantii poporului» au fost nu numai tradatori de popor (punand interesul personal si de grup inaintea interesului general) dar si prosti administratori. Exemple:
a. Sanatate: bolnavi spitalizati cate doi in pat, lipsa de aparatura si medicamente, mizerie, insecuritate
b. Invatamant: nivel din ce in ce mai scazut de pregatire, insecuritate in scoli, coruptie
c. Ordine publica: insecuritate in casa, pe strazi, ca sofer. Organizatiile de tip mafiot si-au marit periculos de mult sferele de influienta si tupeul de a actiona
d. Mediu: s-au defrisat ilegal suprafete imense de padure, apa de la robinet este nesanatoasa, aerul pe care il respiram este toxic etc.
Constituia si legile romanesti permit «alesilor» sa transforme mandatul de reprezentare in mandat de stapani aroganti care nu sunt obligati sa dea socoteala. ROMANII NU ALEG. EI NU AU POSIBILITATEA SA DECIDA CE SE INTAMPLA IN ROMANIA Romanii nu pot sa aleaga, ei pot numai sa voteze sau sa se abtina de la vot. Articolul 56 din Constitutie enunta dreptul la vot pentru toti cetatenii iar articolul 57 dreptul de a fi alesi. Constitutia 2003 nu da romanilor dreptul sa aleaga legiferand prin omisiune o nedreptate fundamentala. Romanii au dreptul sa participe la voturi:
· Locale (primari si consilieri): «administratorii» bugetelor locale. Datorita faptului ca banii din taxe si impozite sunt colectati intr-o foarte mare proportie intr-o gramada aflata la dispozitia guvernului puterea administratorilor locali nu este suficient de mare. Descentralizareacolectarii si folosirii banilor pentru bugetele locale este solutia ca primarul ales in urma votului sa aiba resuse pentru a repecta promsiunile electorale si in consecinta sa raspunda pentru nerespectarea unui necesar contract facut cu votantii. Orice «administrator» trebuie sa dea deconturi anuale si sa raspunda de modul cum a cheltuit banii
· Parlamentare (senatori si deputati si indirect guvernul). Parlamentul este ineficient datorita unei proaste organizari impuse de Constitutie. Posibile solutii pentru a efientiza activitatea parlamentului ar fi o singura camera legislativa, comisii de specialiate formate din specialisti nu din «reprezentanti», feed back real de la popor si nu birouri teritoriale formale.
· Prezidentiale (presedintele): daca Constitutia il impiedica sa ia decizii in numele poporului trebuie sa-i permita presedintelui sa-si faca treaba de reprezentant si sa ii sanctioneze pe cei care iau aceste decizii impotriva intereselor generale fara sa raspunda pentru asta. Acum presedintele nu poate decat sa baltacaie mereu apele (stricand linistea ilesciana) si sa demaste prin cuvant tradari de popor. Referitor la presedinte romanii nu pot sa-si sustina reprezentantul dupa ce l-a ales pentru ca nu s-a dorit ca poporul sa poata decide ceva.
Romanii nu pot sa aleaga. A alege inseamna a hotara in cunostinta de cauza:
· CINE dintr-un grup de indivizi nominalizat de partide este cel mai potrivit sa decida in interes general (si nu al grupului care l-a propus)
· CE se face cu banii colectati prin taxe si impozite intr-o gramada mare (numita bugetul de stat - alegeri parlamentare si indirect numirea guvernului) si in gramezi mai mici (numite bugete locale - alegeri locale).
· CAND: Mandatul de reprezentare este fixat de Constitutia 2003 la 4 ani netulburati (nu se prevad responsabilitati si sanctiuni pe durata mandatului pentru cei care nu isi respecta promisiunile electorale sau favorizeaza interese de grup). Curtea de conturi nu isi face treaba favorizand interese de partid.
CINE participa la alegeri este hotarat de conducerile partidelor politice impreuna cu finantatorii campaniilor electorale care sunt in general membrii ai unor grupuri de interese. Asa cum este conceputa actuala lege electorala , independentii reali - persoane care nu sunt propuse de partide si nici nu au partide in spate - au sanse practic nule. Votantul afla in general numele candidatilor si progranul de guvernare al partidului cam cu 30 zile inainte de data la care trebuie sa voteze. Informatiile despre candidati sunt oferite de posturi de televiziune si radio, ziare, firme de publicitate etc. ai caror patroni sunt implicati in politica. Imaginea celor ce candideaza ajunge la votant contrafacuta conform intereselor patronilor din mass media si a celor ce ii platesc pe acestia pentru a-l face pe votant sa nu stie in momentul votului CINE sunt in realitate cei pe care ii voteaza. Cateva partide politice speculeaza situatia de pe campul luptei politice si incearca sa pacaleasca votantul propunundu-i sa aleaga persoane publice: actori, sportivi, cantareti etc., persoane care in marea majoritate a cazurilor nu au pregatirea necesara realizari scopului pentru care cetateanul voteaza. Ordinea sociala existenta in Romania il impiedica pe votant sa aleaga CINE va stabili pentru el politicile economice si sociale. CINE face parte din guvern nu se hotaraste prin vot ci este hotarat de partidele politice dupa ce se numara cati actori, cantareti, sportivi, etc au fiecare in parlament. VOTUL este singurul moment in care Constitutia da cetateanului dreptul sa hotarasca ceva. Ordinea sociala din Romania este astfel stabilita ca cetateanul sa nu hotarasca pe fond nimic. El este pacalit, inselat, fortat sa isi cedeze puterea. In Romania nu exista democratie ci numai institutii specifice democratiei care nu isi fac treaba. Cetateanului ii este interzis de Constitutia 2003 sa hotarasca pe CE sa fie cheltuiti banii stransi din impozite si taxe si cu ce rezultate. Articolul 69 din Constitutie enunta : «(1) In exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului si (2) Orice mandat imperativ este nul» . Votantul este pacalit de partide si candidati cu promisiuni pe care nu au nici o obligatie sa le duca la indeplinire. Guvernantii nu raspund si nu dau anual si la sfarsitul mandatului un decont al guvernarii. Promisiunile electorale devin din ce in ce mai nerusinate si inlocuiesc programe fundamentate facute de specialisti. Promisiunile electorale pot fi :
a. «la vedere» facute in fata electoratului, pe care alesii nu sunt obligati sa le respecte. Nu exista nici un fel de contract preelectoral intre ales si alegator care sa prevada responsabilitati si sanctiuni pe perioada mandatului. Constitutia 2003 obliga ca mandatul alesului sa fie reprezentativ si nu imperativ legiferand diferentierea romanilor in pacaliti (alegatorii) si pacalici (alesii). Promisiunile electorale «la vedere» pot fi:
o promisiuni generale: atatia kilometrii de autostrada, atata crestere economica, etc
o promisiuni facute pe categorii de cetateni : pensionari, oameni bolnavi, muncitori in strainatate, tineri care au nevoie de locuinte ieftine, parinti care isi doresc o buna scolarizare pentru copii lor, salariati saraci care isi doresc un salariu minim cat mai mare
b. «secrete» facute in culisele scenei politice reprezentantilor unor grupuri de interese pentru a fi sprijiniti sa fie propusi si apoi alesi. Aceste promisiuni sunt obligatorii, alesii fiind in general persoane santajabile, colaboratori ai serviciilor secrete, sau vedete nepotrivite pentru rolul pe care l-au capatat fiind usor de manipulat. Intelegerile «secrete» se fac cu:
o grupuri economice romanesti si straine (te ajut sa cumperi ieftin fabrica asta, fac supermarketuri in mijlocul oraselor, promovez legile astea ca sa favorizez importurile de produse agricole in dauna agriculturii romanesti, dau legile astea ca sa poti vinde in Romania produse atat de daunatoare incat ce nu se mai vind nicaieri in lume, te las sa vinzi energia mai scump decat oriunde in Europa, fac imprumuturi de atatea miliarde de euro etc)
o servicii secrete care promoveaza interesele tarilor pentru care lucreaza in dauna intereselor romanesti (in special in domeniu energetic,resurse naturale,resurse umane)
o servicii secrete romanesti care isi promoveaza oamenii in functii de decizie
o grupari mafiote, organizatii secrete neoficiale
CONSTITUTIA 2003 INTERZICE ROMANILOR (MANDAT IMPERATIV) SA TRAGA LA RASPUNDERE PE CEI AJUNSI SA-I REPREZINTE Romanul nu voteaza in cunostinta de cauza cine sa il reprezinte si nici ce sa faca cei ajunsi sa il reprezinte. Constitutia 2003 ii interzice romanului sa traga la raspundere pe cei care:
· il inseala cu promisiuni electorale nerespectate
· il fura facand acte de comert in numele lui dar nu pentru el
· il tradeaza favorizand interese de grup in dauna intereselor generale.
Cei ajunsi sa fie reprezentanti ai cetatenilor nu pot fi reclamati si nu pot fi trasi la raspundere de cei pe care au ajuns sa ii reprezinte. IN ROMANIA NU EXISTA DEMOCRATIE CI NUMAI INSTITUTII SPECIFICE DEMOCRATIEI Romania este condusa de grupuri de interese. Intr-o societate exista urmatoarele tipuri de interese:
a. Interesele proprii societatii respective
o interese generale
o interese de grup
o interese individuale (cetatean, familie)
Tendinta membrilor unei societati umane este de a da prioritate maxima intereselor individuale. Pentru a fi capabili sa realizeze aceasta indivizii se ataseaza la grupuri de interese promovand interesele grupului pentru a-si putea promova interesele individuale. Problema apare atunci cand interesele de grup sunt promovate defavorizand interesele generale. Constitutia nu interzice favorizarea intereselor de grup in dauna intereselor generale si nimeni nu raspunde daca o face. Nu exista notiunea de tradare de popor. SRI se ocupa numai de tradatorii de tara.
b. Interesele altor societati (interese generale,de grup sau individuale) fata de societatea respectiva. Promovarea intereselor din alte sociatati in defavoarea intereselor societatii respective reprezinta tradare de tara si trebuiesc prevazute raspunderi in cazul in care aceasta promovare are loc.
c. Interesele celor care militeaza pentru o societate globala fata de societatea respectiva.
Separatia puterilor in stat nu este dublata de RASPUNDERE prevazuta clar in ConstitutieSistemul legislativ romanesc creaza, din cei ajunsi prin vot la putere, niste imuni iresponsabili care pot abuza societatea, fara sa suporte consecinte legale. Guvernul nu este obligat sa faca anual decont al guvernarii: cati bani a avut, cati a cheltuit, pe ce i-a cheltuit si cu ce rezultate. Curtea de conturi nu este in slujba romanilor ci a grupurilor de interese care ii numesc conducerea. Parlamentarii nu raspund daca dau legi care sa favorizeze grupuri de cetateni (oligarhi) in defavoarea masei de votanti (vezi scutirea de datorii si privatizarile care au imbogatit pe unii peste noapte in defavoarea stapanilor de drept ai bunurilor privatizate). Judecatorii nu raspund daca refuza sa ii pedepseasca pe cei vinovati de furt in dauna avutului alegatorilor. ROMANII NU SUNT EGALI IN FATA LEGII In Romania LEGEA, pornind de la Constitutie pana la Ordonante de Guvern, este astfel facuta incat ROMANII nu sunt egali prin lege in fata legii. Daca cetateanii obisnuiti nu isi platesc taxele si impozitele legea prevede pedepse clare si severe. Daca reprezentantii cetatenilor isi inseala alegatoriii favorizand interese de grup in dauna interesului general legea nu prevede nici o pedeapsa. Un cetatean care nu isi plateste intretinerea la bloc, pentru ca nu are suficienti bani cu care sa acopere si salariile imense de la regiile si agentiile de stat este obligat de sistemul juridic, prin proceduri clare, sa raspunda pentru neputinta sa (executori judecatoresti, politisti gardieni publici, politia comunitara, firme private de recuperare). Pentru el nu exista nici un fel de prevedere legala care sa-l ajute sa-si plateasca datoria. In schimb pentru grupul de interese Patriciu si altele ca el cu datorii de milioane sau sute de milioane de euro fata de statul roman LEGEA (facuta si votata de oamenii sponsorizati de acestia) a hotarat scutire de datorie urmand ca implicit ea sa fie platita tot de cetateanii care nu au suficienti bani sa isi plateasca datoria la intretinere. Tot legea stabileste ca cetateanul nu trebuie sa fie consultat daca este de acord sa ii plateasca datoria lui Patriciu si a celor ca el ci obligat sa o faca .Cetateanul isi pierde orice drept de a interveni in sistemul decizional din societate imediat dupa ce voteaza, el dispare din sistemul decizional fiind inlocuit de «reprezentant» CE SE POATE FACE ?
· Solidarizarea cetatenilor si PARTICIPAREA IN NUMAR MARE LA VOT.
· Sa se aleaga numai dintre candidatii care isi dau acordul cu demisia de onoare daca:
a. va exista un cetatean care sa dovedeasca acte de favoritism (tradarea interesului general in favoarea interesului de grup)
b. nu isi vor indeplini promisiunile importante facute in campania electorala
Sa se aleaga dintre cei care se angajeaza sa actioneze pentru:
. modificarea Constitutiei in 2009
a. descentralizarea si impingerea nivelului decizional cat mai aproape de cetatean.
Alesii sa devina functionari publici cu salariu stabilit in campanie
Romanii trebuie sa constientizeze ca sunt agresati grosolan de grupuri de interese nelegitime si sa iasa din starea de lehamite ce le-a fost indusa. Posibile solutii:
1. Romanii sa-si aleaga numai conducatori pe care sa-i poata controla pe durata mandatului si la limita sa-i poata schimba
2. Sa se modifice constitutia in 2009. Sa fie accepate numai legi si reguli clare si sa se continue reforma justitiei inceputa de Monica Macovei
3. Sa existe o presa independenta de influente politice sau economice
4. Sa fie impus un sistem administrativ descentralizat
5. Partidele sa fie obligate sa actioneze in interes general
6. Sa existe o societate civila puternica
1. Un popor are nevoie de conducatori. Conducatorii de popor pot fi smecheri, baieti destepti, bogati sau saraci, marinari sau manechini dar trebuie sa aiba calitati de lideri peste o tara si un popor, un trecut care sa probeze capacitatea de a fi si a ramane fideli poporului. Ei trebuie sa se angajeze de la inceput ca vor renunta la functie in momentul in care orice cetatean va face proba ca au tradat interesele poporului favorizand grupuri de interese sau gresind grav. Cantaretii, artistii, sportivii manipulati in prezent de sforarii politici pot fi lideri dar nu sunt credibili daca nu candideaza ca independenti. Independentii de forma, inventiile unui PSD in dizgratie, au speculat in interes propriu lehamitea romanilor fata de clasa politica (Vanghelie, Oprescu) si trebuie priviti ca atare. Viitorii conducatori vor fi alesi si de :
· oameni inregimentati in grupuri de interese si familiile lor (voteaza sigur)
· conationali care vor vota contra pret (voteaza sigur)
· oameni foarte saraci amagiti de promisiuni electorale (voteaza sigur)
Insumati cei de mai sus reprezinta cam 20% din populatia cu drept de vot, adica foarte mult. Ei nu au fost infranti pana acum decat de votarile emotionale cum au fost cele pentru Conventia democratica si pentru Traian Basescu. Exista sanse reale de a fi alesi conducatori fideli POPORULUI dar pentru asta romanii ar trebui sa mearga sa voteze in proportie de minim 70% (10-15% din voturi pot vi anulate sau falsificate).Daca nu renunta la demnitatea de a apartine unui popor, la mandria de a fi castigatori, daca nu suporta sa mai fie furati, pacaliti si batjocoriti daca le pasa de soarta copiilor si a parintii lor romanii trebuie sa mearga la vot unde in numar sta puterea. 2. O tara are nevoie de o Constitutie, legi, reguli, toate clare si in interesul poporului (nu ca acum). Deciziile pot fi luate cat mai aproape de popor si in folosul poporului prin urmatoarele modificari ale Constitutiei:
· Organizare: parlament unicameral pentru a creste viteza de luare a deciziilor (a doua camera este o frana inutila), comisiile de specialitate ale parlamentului sa aiba un rol informativ si consultativ fiind formate din specialisti (nu din «reprezentanti»)
· Responsabilitate : fiecare putere in stat trebuie sa fie respunsabila si sa raspunda fata de cineva
· Mandat concret
· Claritate: Constitutie, legi si reguli clare si neinterpretabile. O analiza competenta de sistem privind fluxul de informatii si de documente urmata de stabilirea de reguli care sa faca viata cetateanului mai usoara nu sa o complice
· Feedback popular: crearea unui sistem institutional pentru primirea si rezolvarea pe fond a plangerilor facute de cetateni. Fiecare functionar public trebuie sa aiba o descriere a atributiilor de serviciu foarte clara. Orice abuz trebuie sa poata fi reclamat iar daca cetateanul nu este multumit cu decizia de solutionare a plangerii sa poata depuna o noua plangere la nivelul ierarhic superior ajungandu-se pana la primul ministru si presedinte. La fiecare ghiseu ar tebui sa fie un anunt care sa informeze unde se poate depune o plangere fata de decizia functionarului in caz ca cetateanul se simte nedreptatit. Plangerile ii fac pe functionarii publici sa fie mai responsabili si mai respectuosi cu cetatenii pentru ca nimeni nu vrea sa fie reclamat.
· Locul in societate al alesilor: functionarii publici care primesc salariu sunt in slujba interesului general si raspund pentru ce fac. Salariul pentru toti functionarii publici (inclusiv parlamentari si ministrii) ar trebui decis in timpul campaniei electorale fara posibilitatea de a fi modificat (cu exceptia unor indexari datorite inflatiei) pana la urmatoarea campanie electorala.
· Control: Curtea de conturi sa aiba atributii clare privind controlul anual al activitatii guvernului
· Tradare: pe langa tradarea de tara ar trebui pedepsita si tradarea de popor adica favorizarea intereselor de grup in dauna intereselor generale.
· Creare unui mecanism care sa permita demiterea parlamentarilor pe durata mandatului. Parlamentarii ar trebui sa fie reprezentantii poporului vocea oamenilor obisnuiti in forul legislativ (angajatii poporului pentru a-i reprezenta). La fel cum orice angajator poate demite un angajat care nu-si face treaba la fel si poporul ar trebui sa poata demite un parlamentar care nu-l mai reprezinta. Pentru a evita eventuale abuzuri posibilitatea demiterii parlamentarilor ar trebui sa fie limitata la o data pe an (de 4 ori pe durata mandatului). Un referendum local pentru demiterea parlamentarului ar trebui demarat daca se strange un numar de semnaturi mai mare de 25% din numarul de voturi valabil exprimate atunci cand parlamentarul a fost ales.
3. Presa independenta finantata de stat ca instrument de aparare a democratiei. Statul ar trebui sa creeze un fond consistent pe care sa-l puna la dispozitia ziaristilor (fara posibilitatea de a decide cine primeste banii). Ziaristii trebuie sa se organizeze si sa decida cum sunt acesti bani distribuiti folosind niste criterii clare si obiective. Spre exemplu banii sunt impartiti in functie de ponderea pe piata a ziarului respectiv, sau in cazul ziaristilor independenti in functie de audienta ziaristului respectiv. 4. Descentralizare: coborarea nivelului de decizie cat mai aprope de popor duce la cresterea puterii reale a cetatenilor. Fiecare candidat sa prezinte concret cum intentioneza sa creasca puterea poporului in acest sens. 5. Partidele politice sunt o necesitate pentru un sistem democratic In Romania exista PSD si alte partide: PSD – partidul care il are ca mascota pe Iliescu este un partid care a semnalizat intotdeauna la stanga si a virat la dreapta, un partid care a tradat poporul enuntand interese generale si promovand in realitate interese de grup, a corupt miscarea sindicala corupandu-i lideri si folosind-o in scop politic propriu. Un partid care a simulat reforma interna dar a schimbat numai aparentele. PSD este partidul care sub diverse forme a condus practic fara intrerupere Romania in ultimii 18 ani. Ordinea sociala din Romania de azi a fost in mare parte stabilita de Iliescu si echipele lui folosindu-se gloante,ciomege mineresti,devalizare de banci, defrisare de paduri,privatizere clientelara, legi date pentru hoti,tradare de tara si de popor.Hrebenciucii ne-au tratat ca un popor vinovat ca am trait in comunism, incapabil sa decida pentru el insusi, un fel de handicapat care are nevoie de insotitorul din oficiu PSD. Sub pavaza lui Iliescu romanii au fost fortati de gloantele teroristilor si batele minerilor sa lase ciocul mic si sa-si cedeze puterea. Presa si sindicatele a fost corupte si vocea poporului astupata. Averea populara a fost impartita clientelei politice. Poporul a fost dezbinat, umilit, batjocorit, saracit. S-a format o oranduire sociala bazata pe o Constitutie, legi si reguli date pentru bunastarea conducatorilor PSD. In prezent este o mobilizare generala a profitorilor tranzitiei pentru a impune din nou PSD-ul la conducere. Se pun in joc sume mari de bani iar hrebenciucii sunt foarte ocupati. Pericolul major pentru acestia este instaurarea unei democratii reale. Mai este inca de furat din averea poporului, mai sunt bani de luat de la comunitatea europeana etc. PSD este un partid care nu creaza ci distruge ce face altii incercand sa franeze evolutia generala pentru a nu se vedea cat de mult a ramas in urma. PSD este partidul cel mai vinovat de actuala lehamite a electoratului. CUVANT CATRE UN ROMAN Ca nu vrei sa fii cel care conduce e dreptul tau dar nu e drept sa nu fii interesat cine si cum te conduce. Pentru doi mici, un carnat si o strachina de fasole oferite de diversi Vanghelii sau pentru linistea din fata televizorului intr-o zi de votare sau poate pentru ca ti-a fost lehamite:
a. M-ai facut dator cu 3600 EUR (65 miliarde datorie externa : 18 milioane alegatori) fara sa ma intrebi daca sunt de acord
b. Ai taiat si vandut padurile prin care ma plimbam
c. Ai vandut petrolul, gazele distributia de energie electrica si m-ai lasat dator la intretinere la bloc
d. M-ai obligat sa ma inghesui cu inca cineva in pat de spital si sa nu am bani de medicamente
e. I-ai chemat pe mineri sa-i bata pe intelectuali
f. Ma stresezi luna de luna cu sute de taxe si impozite etc.
TU ai facut toate astea : mi le-ai facut mie si ti le-ai facut tie, parintilor tai, sotiei tale, copiilor tai. Am fost intotdeauna mandru ca sunt roman dar nu ma asteptam la tine sa-mi faci toate astea romane! Prin lipsa ta la vot ai dat mandat altora sa te reprezinte fara limite si sa faca cele de mai sus. Daca ii intrebi pe cei care au luat deciziile iti vor spune ca ei nu au nici o responsabilitate si ca singurul resposabil esti TU. Fii barbat romane si vino sa votam fara sa ne cedam puterea. Numai daca mergem toti sa votam vom impune sa fim respectati. SE POATE.
20.11.2008
A doua republica, mai multe Romanii Romania nu este o multime omogena de imbecili asa cum sustin unii. Exista mai multe Romanii: 1. Este Romania imbecila - o multime “clasica” formata din oameni usor de manipulat.Este multimea la care face referire Gustave le Bon in celebra sa carte “Psihologia multimilor” ( o lectura obligatorie ). Este multimea de “linistiti” pe care si-a dorit-o Iliescu, pe care a guvernat-o PSD-ul si careia i se adreseaza acum Geoana. Este o multime la care nevoia de lider autoritar este vitala si care acum este dezorientata si se agata de promisiunile nerusinate a celor de la PSD. Este in general multimea de batrani de la tara (care a fost batjocorta revoltator de reaua voinata a comunistilor si de incompetenta si nepasarea postdecembristilor). Ea reprezinta cam 35% din populatia tarii dar trebuie avut in vedere ca in acest procent intra si parte din somerii de la oras deveniti tarani de ocazie. Aceasta multime voteaza dupa ce iese de la biserica duminica dimineata pe 30 noiembrie si foarte probabil va vota subventiile in agricultura, pensiile, eternele case promise pentru copii si nepotii lor de catre PSD. Este si multimea celor care au ratat sansa tranzitiei si care se descurca mai nesigur de cat o faceau inainte de 1989. Pentru ei PSD-ul lui Iliescu este un partid „carja“. Multimea imbecila este o multime careia ii place sa se lase pacalita asa cum observa Psihoclinica sau vrea sa fie „respectata“ si mintita frumos asa cum observa altcineva. Cu parintii si bunicii de la tara trebuie discutat. Merita esta ei dar si noi. Cu nostalgicii se pierde timpul. 2. Este multimea elitelor – o multime atipica constienta. In general este ostila minciunilor, revoltata de obraznicia si parsivenia PSD. Este o multime de oameni ocupati care se indeparteaza scarbita din ce in ce mai mult de viata politica. Este multimea pe care PSD-ul constient ca nu si-o poate apropia a reusit sa o tina la distanta de Iliescu si de cetateni desfiintand practic prin manevre mass media societatea civila din Romania. In general acesta multime redusa ca numar nu merge la vot iar cei care merg voteaza PNL sau PDL. 3. Este multimea de romani obisnuiti, care au refuzat sa ia drumul codrilor straini si au ramas sa indure in Romania. Lor PSD-ul le-a insuflat sentimentul periculos de LEHAMITE si in mare parte sunt ezitanti daca sa mearga sau nu la vot. Ei vor decide soarta votului din 30 noiembrie! In mare majoritate sunt votanti PDL si nu pot sa intelega prestatia destul de stearsa fara forta, de pana acum a PDL-ului. Nu pot sa inteleg atitudinea PNL care s-a dat total pe mana PSD-ului si ca organizator al alegerilor s-a adresat atat de putin acestei multimi pentru a o convige sa o voteze. 4. Este masa de romani aflati in strainatate. Nu are caracteristicile unei multimi datorita dispersiei si relationarii cu multimile locale. Sunt peste 4 milioane si distanta i-a ajutat sa observe detasat situatia din Romania, sa fie greu de controlat si manipulat, sa se revolte impotriva PSD-ului si sa nu-l voteze. Aparatul propagandistic al PSD, unul dintre cele mai bune din Europa a reusit sa creeze imaginea unui flux de romani care asteapta la granite sa se intoarca in tara ca sa reduca sprijinul pentru dreptul la vot al acestor cetateni romani incalcat cu ajutorul de neiertat al PNL. Vor putea teoretic vota numai 15% din cetatenii romani aflati peste granite, iar practic 5-10% datorita distantelor mari pana la ambasadele din tarile de resedinta. CARE DEMOCRATIE?! Cat de uniti suntem ca natie? NU ESTE DEMOCRATIE SI NU SUNTEM UNITI. SUNTEM NISTE NIMENI USOR DE CONDUS DE SMECHERI CARE NU NE REPREZINTA. EI IN SCHIMB SUNT „CINEVA“, SUNT CETATENI INOBILATI DE VOT DATORITA UNEI CONSTITUTII CONCEPUTA PENTRU UN POPOR DE IMBECILI DE OAMENII LUI ILIESCU. NOTA: S-ar putea ca dupa alegeri nenumaratii nostrii analisti politici sa constate cu superioritate invartind statisticile printre dinti ca alegerea celor care vor conduce alti 4 ani Romania a fost facuta de Multimea imbecila si de numai 40 % dintre cetateni si atunci va trebui sa recunosc ca EI au avut dreptate. Dar VOI?!....
16.11.2008
Va multumesc din suflet stimati politicieni dumneavoastra si familiilor dumneavoastra ca ne-ati permis timp de o luna sa visam ca suntem importanti pentru deciziile din Romania. Ne-ati acordat privilegiul sa visam la salarii decente, pensii de supravietuire, spitale cu mai multe paturi si fara liste de asteptare la reanimare unde ajungem din ce in ce mai multi, case pentru tineri chiar daca sunt ei copii de bani gata dar macar sunt romani. Va multumesc din suflet stimate domnule Vacaroiu ca va mai sacrificati 9 ani din viata dumneavaostra pretioasa pentru ca din inaltimea fotoliului de curtist contist sa aveti grija de linistea mult iubitilor parlamentari PSD. Si dumneavoatra domnilor Nastase si Mitrea va multumesc cu tot respectul cuvenit ca ati fost puternic sustinuti si nu ati cedat incercarilor marinaresti din ultimii ani. Mult iubite si stimate domnule Iliescu, Noi, cetatenii democratiti cu atata saracie sufleteasca de dumneavoastra, va transmitem cele mai fierbinti urari cu ocazia sarbatorilor de iarna care se apropie. Va dorim mult stimate domnule Iliescu sa ramaneti vesnic la conducerea PSD si sa nu permiteti reformarea prostesca a mult iubitului dumneavoastra partid. Dumneavoastra ma Vanghelie iti multumim ca ai fost cinstit si ai dat cei 300 Euro de vot de care nu te-ai dezis niciodata. Iti multumim Vanghelica si pentru ca te-ai sacrificat si ai garantat sa platesti voturi si pentru alti colegi din PSD. Sa iti traiasca familia si sa fii iubit de gagici ca tare iti mai pasa de noi barosane! Si nu in ultimul rand va multumim 322 ca v-ati dat mereu la noi. Ne-ati trezit din amorteala si din gand de huzureala. Voi sunteti mai tari ca marul si mai inteligenti ca parul. Cinstea noastra si mandria, ne-ati inobilat furia. Te iubim nea Hrebenciuc c-ai stricat cuibul de cuc si din PSD hulit l-ai facut din nou iubit, nu ca asta ne-ar fi vrerea ci ca asta ti-e puterea
A. Daca inghitim cu hopuri „democratia hotilor” ca fiind „cel mai mic rau” fiind preferabila foamei indurate in timpul tiraniei comuniste de ce nu am continua cu rationamentul si sa voatam cel mai mic rau dintre PSD-PC,PNL si PDL ca sa scapam de cel mai mare rau? Oricum, in conditiile de azi, a-l vota pe cel mai putin rau ar scoate din casa mult mai multi votanti decat a-l vota pe cel mai bun! B. Este adevarat ca: 1. Intr-o tara in care smecherii sunt la putere a fi cinstit este o prostie? 2. Romanii au trait asa de mult in mediul asta de furaciune incat o schimbare hotarata spre ordine ii sperie? 3. Smecherul este noul Superman al tinerilor care vad in el invincibilul in fata justitiei? 4. Hraniti cu vise comuniste 45 ani romanii care aveau cel putin 30 ani la revolutie tanjesc dupa drogul minciunilor frumoase care sa le flateze mandria de alegator? C. Este Basescu chiar atat de periculos pentru hotii tranzitiei incat asta sa fie singurul motiv care a coalizat aceasta cruciada impotriva sa inceputa de cand a calcat prima data pe culoarele Primariei capitalei si care continua din ce in ce mai violent? D. Care sunt caile de combatere a strategiei PSD schitata mai jos? 1. Promisiunile electorale facute de 2 ani de PSD (care a mobilizat coalitia PSD,PC,PNL imediat dupa ratarea loviturii de stat pentru a reusi prin vot ce nu au putut prin fortarea Constitutiei) s-au adresat unor segmente tinta de electorat stabilite in functie de numarul de votanti.: pensionari, profesori, tarani, tineri fara case. 2. PSD s-a aliat cu PC pentru a putea repeta pe toate ecranele refrenul NOI AM IMPUS LEGEA ASTA PENTRU TINE fara sa precizeze ca motivul principal este inlaturarea lui Basescu pentru a sacapa de bratul justitiei (oricum bagat in gips) 3. A umplut strazile cu „din dragoste pentru tine”, „tu in primul rand” incat iti dau lacrimile de atata „bunatate” si grija smechereasca fata de „fraieri” 4. Au impins dezbaterile din campanie pe terenul luptei sindicale pe care o controleaza 5. Striga mai tare decat toti „hotilor”
Clar:Constitutia si legile ii protejeaza pe hotii care conduc Romania din decembrie 1989 incoace: Constiutia: - prevede clar ca nimeni nu trebuie sa raspunda pentru promisiunile electorale ba chiar interzice ca aceste promisiuni sa devina angajamente (votul imperativ este interzis) - parlamentarii nu dau socoteala nimanui. Nici in fata Presedintelui, nici in fata judecatorilor nici in fata poporului. Se termina un mandat, incepe altul. Se schimba 322 + cu atii 322 + si nici o linie trasa. Nici in cele mai tampite jocuri pentru prescolari nu gasesti atata monotonie in prostie. De fapt gresesc si beizadea Voicu PSD se va supara ca judec global, ma refer la toti parlamentarii PSD si nu la fiecare in parte cum vrea el. Apropo “maestre” dumneavoastra ce ati facut in utimii 4 ani? Pentru lovitura de stat ati votat singur sau alaturi de PSD? Legile: Sunt date de ingineri, veterinari, ginecologi, geologi, contabili si putini juristi “Laboratorul” unde sunt elaborate legile nu este prea populat cu nespecialisti in drept si rezultatul este jalnic: - Legi noi care se suprapun cu altele vechi - Propuneri de legi tinute in sertar ani intregi - Legi care incalca independenta puterii prezidentiale si a celei executive fara ca prevederi constitutionale sa prevada pedepse pentru asta si moduri de a reveni la normal - Legi date special ca sa-I scuteasca de datorii pe “smecheri” si sa-I inrobeasca pe “ fraieri” - Legi cu atatea instructiuni de aplicare incat isi modifica sensul - Legi neconstitutionale sau in contradictie cu drepturile universale ale omului Clar: Statul roman a incaput pe mana cui nu trebuie. EI cu EI. In Romania hotii au pus mana pe putere si au organizat statul dupa chipul si asemanarea lor.I-au impartit pe romani in “smecheri” – EI si “fraieri” – NOI. Nu cred ca jignesc pe cineva In afara beizadelelor de la PSD, daca afirm ca Romania este “TARA HOTILOR” sau a “smecherilor” ca sa folosesc limbajul LOR. Un film “Hotii din Romania” in genul “Piratilor din Caraibe” ar trebui sa contina multe imagini documentar pentru ca la NOI viata bate filmul. Nimeni din clasa “smecherilor” nu raspunde pentru ca statul este la dispozitia LOR. Nu tu Patriciu pentru ca “fondul” nu corespunde, nu tu “Copos-LOTO” sau Voiculescu-Cipru pentru ca “fondul” nu corespunde, nu tu Mischie nu tu Mitrea nu tu Miki Spaga si nu tu Nastase. Sa nu-l uitam si pe Vacaroiu cu banca lui. Astia sunt “smecheri de centru” pentru ca “smecherii de periferie” sunt baroni cu imunitate locala. Hotia este la putere in Romania protejata de lege iar oamenii stiu asta si nu se duc sa voteze pentru ca nu vreau sa legifereze hotia. Oamenii vad in politicieni unelte docile ale “smecherilor” iar separarea PDL si presedintelui de “smecheri” bruiata grosolan de ziarele lui “Patriciu” si televiziunile lui “Voiculescu” este delimitata prea “civilizat”. Cineva zicea ca merge la vot numai daca 1. Va fi publicat un decont al guvernarilor anterioare 2. Daca candidatii se angajeaza sa schimbe Constitutia nu la modul general cum minte de mai multi ani PSD ci in sensul transformarii tuturor cetatenilor in cetateni responsabili cu obligatii. Parlamentarii sa raspunda si fata de altcineva nu numai fata de Parlament, judecatorii si fata de altcineva decat CSM. Altcineva votat direct. Sa se elimine din Constitutie interzicerea votului imperativ. 3. Daca PDL ia atitudine imediata pentru respectarea dreptului la vot al tuturor romanilor( impiedicati sa voteze de masinatiunile PSD) : - cetateni romani care nu au rezidenta in tarile unde se afla - studenti aflati la studii in alte orase decat cele de resedinta - bolnavi - militari - turisti Nu sunt suficiente rugi la un guvern agatat de putere ci dati-I in judecata, protestati pe plan european tipati nu vorbiti in soapta si poate asa PDL va obtine 51%. Romanii sunt un popor ingaduitor, tolerant, dar s-au saturat sa mai fie furati si inselati. Ca reprezentanti ai lor in devenire candidatii sa ia atitudine pe bloguri, in piete, unde ii duce pe ei mintea, dar s-o faca ACUM. Nu numai alegatorii sunt “vinovati” ca nu merg sa voteze ci in special candidatii care nu stiu sa convinga si sa combata parsivenia adversarilor. Mai sunt 2 saptamini, 2 zile si 20 ore.
12.11.2008
PSD a fost principalul actor negativ de pe scena politica romaneasca din ultimii 2 ani : 1.PSD a continuat sabotarea lui Basescu inceputa pe cand acesta era primar general al Bucurestiului. La PSD si Iliescu atingerea scopului politic se face indiferent de mijloace, pentru ei puterea partidului si nu prosperitatea poporului conteaza : -au apelat la minieri aducand tara in pragul unui razboi civil, -au blocat dezvoltarea Bucurestiului pentru ca sa aiba rezultate adversarul politic -au incercat destabilizarea ordinii sociale printr-o incercare de lovitura de stat. -Sunt pe cale sa destabilizeze economia tarii prin angajarea in folos propriu a unei competii de legi si promisiuni electorale nerusinate stiind ca in 2009 devin scadente la plata 25 miliarde EUR din datoria externa si ca simtim destul de puternic efectul crizei economice mondiale. 2.PSD are oameni la conducerea societatii peste tot : -presedentia Senatului, -SRI, -Curtea de Conturi, -Consiliul Superior al Magistraturii, -Curtea Constitutionala -Primaria Bucurestiului si a Constantei -conducerea principalelor firme private pe care le-a « finantat » din averea colectiva -Institute de sondare a opiniei publice -Biroul electoral central inclusiv responsabilii su softul de la calculatorul electoral central Romanii nu vor scapa usor de povara PSD care nu schimba nimic decat imaginea transmisa catre populatie. Oameni noi sunt bagati mereu in fata. La inceput au bagat in fata sportivi actori, cantareti , neveste, nepoti acum continua cu oameni de valoare ca Dragnea, Grappini, Andronescu si chiar Diaconescu. Ei sunt masca sub care ni se prezinta acum acest partid care a facut atat de mult rau romanilor. 3.PSD a inceput campania electorala de doi ani imediat dupa ce a ratat lovitura de stat santajand guvernul intreprinda actiuni populiste cu care PSD se lauda acum in campania oficiala daunatoare binelui general 4.PSD a facut cele mai demagogice promisiuni electorale de dupa revolutie : - salariul minim 1000 RON; - 1000 km de autostrada - 1.000 de noi creşe - 1000 de grădiniţe -1000 km cale ferata modernizate -1000 de baze sportive -8 stadioane UEFA -Trimiterea celui de al doilea cosmonaut in spatiu - a 13-a pensie - tarife speciale de energie pentru sarmani - impozite pe venit 0 - pentru salariul minim, 10% - pentru pina la 1500 RON, 16% - restul -200.000 apartamente in ani adica 136 apartamente /zi(50.000/365 de zile) sau 17 apartamente pe ora -înfiinţarea unei societati comerciale într-o oră -o nouă Constituţie fara sa detalieze schimbarile pe care le are in vedere. -20.000 de euro celor care revin in tara si scutiri fiscale daca isi deschid o afacere in Romania. -două poduri peste Dunăre -dublarea pensiilor pentru agricultori, -tarif social la consumul de energie electrică, -TVA redus la alimente, -medicamente compensate şi gratuite pentru toate persoanele cu venituri reduse, -apă şi canalizare în toate localităţile, NOTA: Nu au fost enumerate mai sus cele 1000 de prezervative si containerul de peruci din China oferite personal de Nastase daca este ales. 5. PSD reuseste sa mentina atentia electoratului in sfera sindicala pe care o manipuleaza prin lideri fideli viitori sau actuali membrii PSD. Sunt probleme si noi am facut asta si asta (prin Tariceanu). Noi suntem cei care fac, "din dragoste fata de tine", "alaturi de tine" este un mesaj menit sa dea credibilitate promisiunilor electorale nerusinate. Daca esti izolat de lume, traiesti de pe azi pe maine, copii ti-au plecat la munca in alte tari si nu te pot sfatui, luminita la capatul tunelului s-a stins iar televiziunile lui Voiculescu si ziarele lui Patriciu te dezinformeaza cum poti sa nu te agati de minciunile nerusinate ale PSD-ului ? Daca da, ce pui in schimb ? Teoria spune ca PDL ar trebui sa promita de 10 ori mai mult si mai argumentat, dar PDL este un partid caruia chiar ii pasa de soarta romanilor si a Romaniei si atunci ? Cum contraataca PDL pentru a obtine cele 51% din voturi pe care si le doreste si le doresc peste 51% din romani nauciti de nevoi.
12.11.2008
1. Despre mase in general Conducerea societatilor umane de pana acum s-a bazat pe imbecilitatea maselor care datorita incapacitatii de a rationa si fortate de contactul cu alte multimi de oameni au avut o nevoie imperioasa de lideri. Evolutia societatilor umane a fost determinata de conducatorii pe care aceste societati le-au avut. Dezvoltarea spectaculoasa a internetului schimba radical starea multimilor de oameni care din « multimi imbecile » se transforma rapid in « multimi cibernetice » capabile sa formuleze idei si sa sa aiba o memorie proprie. Aceasta evolutie nu se mai datoreaza liderilor ci masei planetare de oameni si a scapat de sub controlul piramidei clasei de conducatori. La nivel mondial exista de ceva timp o agitatie a conducatorilor care forteaza o organizare sociala globala in incercarea de a pastra multimile in actuala stare si a mentine sistemul social actual in care forta banilor este cea care decide. Intre conducatori si mase se adanceste insa o prapastie de cu totul alt tip decat cea intre bogati si saraci. De data asta masele nu sunt nemultumite de bogatia conducatorilor ci de incapacitatea lor de a conduce eficient si conform intereselor « masei cibernetice » intr-o lume confruntata cu pericole externe din ce in ce mai puternice si mai apropiate. Incercarile conducatorilor stiuti si nestiuti ai societatii umane de a stopa formarea « masei cibernetice » prin controlul extrem asupra indivizilor si a internetului pot duce la un succes de moment dar « masa cibernetica » devenita organism viu va gasi intotdeauna anticorpi si va deveni tot mai puternica. In acelasi timp datorita accesului la tehnologie, pe care sistemul bazat pe bani nu il opreste ci il favorizeaza, indivizii vor fi tot mai bine informati si mai greu de pacalit de conducatori. Este foarte clar ca actualul sistem social bazat pe vot universal este o pacaleala pe care « masele imbecile » o suporta ca pe raul cel mai mic dar transformate in « masa cibernetica » ele vor impune altceva. Asta nu inseamna ca lumea nu va avea nevoie de lideri ci inseamna ca liderii vor fi alesi dupa alte criterii si prin alte metode, ca probabil va dispare actualul tip de partide politice si actualul sistem jalnic de elaborare a legilor, ca societatea va gasi mijloacele sa controleze si sa tina mai mult sub papuc raul si sa ajute mai mult binele. Viteza cu care se succed evenimentele in societatea umana ma face sa simt suflul unor schimbari majore care vor schimba modul de stabilire a conducatorilor si responsabilitatile acestora. 2. Despre masa de romani in particular Nivelul de imbecilitate difera de la o masa de oameni la alta si depinde in mare masura de caracteristici ereditare incat ne putem pune intrebari de genul : - Este masa de romani mai imbecila decat masa de unguri,polonezi sau cehi de exemplu? - Suntem un popor de mamaligari a carui caracteristici ereditare au fost asa de bine ghicite de specialistii cu propaganda ai lui Ceausescu incat seful lor Iliescu a pus seaua pe noi de 18 ani? - Au reusit teroristii si minierii sa ne sperie elitele asa de tare incat se ascund psihopate in cotloanele cetatii ? - Am fost atat de socati de revolutia transmisa in direct la televizor incat privim si acum stirile cu speranta ca ni se va anunta in direct o schimbare majora in bine ? - Nu putem fi capabili sa intelegem ca odata si odata ca televiziunile lui Voiculescu si ziarele lui Patriciu ne sugestioneaza ca suntem prosti, hoti, betivi, puturosi si ca tot ce au furat ai lor de au ajuns miliardari peste noapte erau nimicuri comuniste nu pentru ca asta e realitatea ci pentru a ne determina sa ne fie lehamite si sa le cedam lor si partidului lui Iliescu din nou puterea ? - Nu ne este suficient de clar ca Geoana prim ministru, Nastase presedinte si Miky Spaga ministru de finante este ce ne asteapta daca mai stam acasa si ii lasam numai pe taranii si pensionarii nostri (adusi la limita subzistentei de hotii « linistiti » ai lui Iliescu) sa-i voteze pe cei de la PSD care i-au mai pacalit odata cu promisiuni parsive sau pe tiganii lui Vanghelie si a celor din Ilfov sa voteaze la comanda contra cost ? Personal nu cred ca suntem noi atat de imbecili pe cat de buni manipulatori sunt Hrebenciuc, Patriciu si prietenii lor KGB-isti. Daca avem ghinionul sa fim contemporani cu Iliescu si PSD nu inseamna ca e un ghinion sa fim romani cu conditia sa fim mai putin imbecili. Dupa a treia descalecare a lui Iliescu,Nastase si PSD numarul celor care au parasit tara a crescut exponential, crestere intalnita numai dupa intrarea in UE. Multi pastreaza un contact de tranzitie cu Romania dar daca aici revin la putere hotii de la PSD majoritatea nu vor mai veni in tara decat ca turisti. Si este vorba de 4 milioane de romani in putere pe care hotii PSD-ului ii vor inlocui cu indieni,pachistanezi,chinezi si alte natii. Mare parte din acesti 4 milioane de romani nu sunt lasati acum sa voteze si protestul lor este zadarnic. Oare chiar au reusit astia sa ne imbecilizeze atat incat sa ne resemnam si sa nu ne mai pese ?
In lumea de azi exista mai multe dogme unanim acceptate si faci un sacrilegiu daca pui in discutie valabilitatea lor. Voi enumera cateva : 1. Sufragiul universal. Este investit cu puteri miraculoase cand in fond este numai un mijloc de a legaliza puterea unei clase de conducatori. Masa de oameni dispersati reprezinta cantitatea si nu calitatea unei societati si este folosita de clasa conducatoare din sistemele autointitulate democratice ca masa de manevra pentru subordonarea elitelor sociale si ca o stampila pusa pe actiunile de jefuire a avutiilor nationale si distrugerea mediului inconjurator.Pe de alta parte un electorat format numai din elite nu ar putea lua decizii mai bune decat un electorat eterogen pentru simplul motiv ca nu electoratul decide soarta cetatii. Electoratul este fortat sa voteze in graba niste masti puse de experti pe fata unor candidati si este indepartat de la orice alta decizie sociala ulterioara. Votul universal imparte populatia unei tari in grupe de suporteri politici ai candidatilor la rangul de conducator. In campaniile electorale de aici si de pretutindeni (poate mai putin SUA unde votul este imperativ) se poate promite orice pentru a flata orgoliul alegatorilor pentru ca nimeni nu este obligat sa indeplineasca ce a promis. Masele sunt o masa de manevra pentru echipele de campanie ale partidelor si candidatilor iar castigatorii raman dupa alegeri reprezentanti ai celor care le controleaza votul si numai declarativ raprezentanti ai cetatenilor. 2. Regimul parlamentar. S-a acceptat unanim ideea ca un grup de cateva sute de oameni poate lua decizii mai corecte decat cativa oameni.La americani logica s-a extins si asupra deciziilor judecatoresti. In fond Constitutiile si legile atunci cand sunt bine facute sunt creatia unor indivizi valorosi si nu a grupurilor de parlamentari zgomotoase, divergente si de multe ori incompetente. Intotdeauna creatia specialistilor corectata de analiza de grup a fost mai valoroasa decat creatia colectiva. De aceea grupurile de lucru parlamentare formate in mare parte din ingineri, dentisti, veterinari, economisti, poeti au dat legi neclare, interpretabile contradictorii fiind necesare nenumarate revizuiri si instructiuni de aplicare. Incompetentii se complica si complica si pe altii pe cand juristii competenti pot elabora legi clare, simple si datorita eficientei putine ca numar. Japonezii si nemtii au depasit dificultatile cauzate de cel de-al doilea razboi mondial organizandu-se in asa fel incat vocea specialistilor sa fie ascultata de politicieni. La noi e multa vorbaraie, invarteli,corutie si proasta organizare iar sfaturile specialistilor nu au prioritate. La noi suficienta,aroganta si lacomia parlamentarilor care uzurpa si functii adiacente de « functionari parlamentari » inlatura adevaratii specialisti din procesul elaborarii legilor tarii. 3. Separatia puterilor in stat. Este dogma de care se foloseste clasa conducatorilor pentru a scapa de raspundere. Cele patru puteri independente din stat ar trebui sa aiba si responsabilitati clare pentru ca unde nu exista responsabilitate exista dezordine si dezinteres iar cine nu raspunde poate dicta. Dezordinea si dezinteresul sunt prezente in Camera Deputatilor si Senat unde parlamentarii pot sa absenteze la vot, pot sa isi cheme nepoatele sa voteze in locul lor,pot vota cu doua maini,pot vota de doua ori cand este vorba de votul cu bile, pot dormi in timpul dezbaterilor, pot sa nu realizeze nici una din legile necesare pentru indeplinirea promisiunilor din campania electorala,pot sa-si dea legi in folos propriu, pot sa dea legi intentionat neconstitutionale sau interpretabile pentru a fi aplicate discretionar. La randul lor judecatorii au format advarate SRL-uri cu politistii si procurorii stabilind impreuna cu avocatii cai de respingere a actiunilor judiciare datorita unor vicii de forma sau prelungirea unei judecati pe parcursul a peste 15 ani (cea mai mare durata din Europa). Asta pentru bani sau la comanda politica astfel incat a devenit regula nepedepsirea hotiei la nivelele superioare ale piramidei sociale. Justibiabilii dau certificate de buna purtare contra cost sau la comanda oligarhilor instaurati la putere dupa decembrie 1989.
01.11.2008
1. Politica este a doua meserie, ca vechime, din societatea romaneasca (dupa prostitutie) iar noi convietuim cu politicienii, avem nevoie unii de altii si ne-am influientat reciproc. Ce dorim (si cred ca nu gresesc vorbind la plural) este sa inlaturam cu ajutorul politicienilor actualul sistem social oligarhic (in care cativa oligarhi dispun discretionar de cheltuirea banului public) si sa instauram un sistem democratic (in care banul public este cheltuit in special pentru binele general). Pare un obiectiv usor de realizat dar lucrurile sunt pe fond mult mai complicate. Sistemul oligarhic de la Bucuresti seamana izbitor de mult cu cel de la Moscova unde solutia lui Gorbaciov de «despot luminat» a fost inlocuita imediat de societatea oligarhica care nu va ceda de bunavoie puterea.
2. Societatea romaneasca este foarte dezbinata si e usor de mentinut asa. Au existat si vor exista tradatori de popor printe romani. Pentru ca a-ti turna prietenul la unul care il ia pe urma «la omor» nu a insemnat numai o tradare a acestuia ci o tradare a intregului popor din care faci parte, iar comportamentul tradatorului este unul duplicitar fiind oricand un potential tradator usor de activat de specialistii in manipulari sociale.
3. La noi politica se face pasional si de multe ori interesat iar PSD-ul care a condus practic fara intrerupere Romania postdecembrista este un partid foarte bogat si isi permite sa infiltreze oameni proprii peste tot in societate unde are interese avand convingerea ca orice roman poate fi corupt. A facut-o cu revolutionarii, a facut-o cu societatea civila, a facut-o cu Patriciu de la PNL si altii ca el, a facut-o cu blogurile in care a identificat unul din adversarii care a impiedicat PSD-ul sa-l inlature prin lovitura de stat pe Basescu.
4. Iliescu a fost si este un pericol real pentru prosperitatea Romaniei fiind cel care a favorizat instaurarea si mentinerea prin forta la putere a unui regim social oligarhic. Iliescu este un politician abil care si-a tradat in mod repetat poporul. Aceasta tradare ramasa nepedepsita a umplut Romania de tradatori de popor. Atata timp cat este dirijat de Iliescu si condus de unii ca Geoana, destul de «prostanaci» pentru abilitatea politica a «presedintelui de onoare» PSD ramane un pericol major pentru stanga romaneasca pe care a confiscat-o si pentru democratie.
5. PSD este un partid distructiv care nu a construit nimic pentru Romania tragand-o in urma cu multe zeci de ani. Singurul din echipa lui Iliescu care a facut cu adevarat ceva pentru romani, cu toate lipsurile lui, a fost Petre Roman care i-a transformat pe romani intr-un popor de proprietari dandu-le voie sa-si cumpere «la pret redus» apartamentele de la bloc. Primii capsunari de la care a plecat prosperitatea (atat cat este) romanilor de azi au fost rezultatul relatiilor speciale avute de Roman cu spaniolii. Roman este o figura de aventurier politic interesanta care nu a ascultat de comenzile celor ce l-au adus la putere in «perioada beizadelelor». Si apoi Roman a insemnat inceputul PD si nu PSD.
6. Atentie la PSD care a inceput campania elecorala acum doi ani odata cu iesire PDL de la guvernare! PSD-ul are antrenori abili si capacitatea de a corupe arbitrii, el joaca un meci decisiv si nu isi permite sa piarda. Spre deosebire de partidele care au format Alianta DA partidul lui Iliescu si-a atins obiectivele majore pe care le-a avut in ultimii doi ani fiind invins numai de Basescu si popor:
· A distrus credibilitatea unui PNL pe care l-a mentinut la putere pentru a-l distruge in final
· A revenit in topul preferintelor electoratului pe care l-a mintit cu nerusinare din umbra tot mai slaba a PNL. PSD a profitat la maximum de orgoliile lui Tariceanu si intransigenta lui Basescu.
· A pus mana pe ziare si televiziuni ultima manevra fiind asocierea facuta numai pentru acest scop cu PC-ul lui Voiculescu.
· Si-a consolidat prin Mitrea controlul miscarii sindicale pe care o foloseste ca masa de manevra in lupta politica profitand de experienta acumulta in timpul mineriadelor.
Asistam la o lupta inegala pentru putere in care:
· intr-o parte se afla puterea financiara imensa a PSD sporita cu banii primiti in teritoriu pe ultima suta de la un PNL sinucigas care a vrut sa moara cu PDL de gat, abilitatea politica periculoasa a lui Iliescu, o miscare sindicala aservita PSD, “cartite” PSD infiltrate in PDL si PNL, campania electorala inceputa de PSD inca de acum doi ani, Hrebenciuc si armata de combinatori, o echipa de campanie formata din oameni valorosi atrasi sa marcheze om la om valorile din PDL, aproape toata presa si televiziunile din Romania, inclusiv cea de stat, codoslacul actualei conduceri PNL, si nu in ultimul rand lehamitea pe care manevrele PSD au insuflat-o alegatorului roman, sondaje de opinie care sa adoarma spiritul razboinic al adversarului, slogan politic mai bun decat al adversarului.
· in cealalta parte se afla abilitatea politica si puterea cuvantului lui Basescu, un program politic mult mai bun decat al PSD, coloana vertebrala neinconvoiata a conducerii acestui partid, eleganta lui Boc, Negoita, Blaga. PSD s-a pregatit pentru o lupta oganizata pe toate fronturile. Una din strategiile centrale va fi marcarea om la om a specialistilor PDL: Negoita de Grappini, Blaga de Dragnea. Vanghelie si Mazare sunt pregatiti sa faulteze cat pot de mult fara discernamant. PDL va putea forma o majoritate post electorala numai daca va ii va destepta pe romani la lupta pentru drepturile lor.
Internetul, singura modalitate reala de exprimare a romanilor, a fost parazitat masiv de PSD in ultima perioada prin prezenta pe blog a lui Nastase, Iliescu si altii ca ei si absenta nepermisa a candidatilor la alegeri pentru a se face cunoscuti. PSD a investit sume mari de bani pentru a crea «moriste» pe internet care sa concentreze energiile blogerilor pe subiecte aruncate drept momeala si atacuri la persoane care sa oblige la raspuns impiedicand o atitudine solidara. Lehamitea este accentuata voit iar subiectele majore estompate de multimea de subiecte aruncate intentionat.
Peste 50% nu poate castiga decat partidul care are puterea ca in ceasul al 12-lea sa tina cont in primul rand de interesele generale si care va avea un mesaj clar pentru :
· Favorizarea participarii masive la vot prin garantii ferme de a-si tine cuvantul din partea candidatilor si partidelor,
· publicarea de liste de specialisti atrasi de partide pentru indeplinirea programului de guvernare (din BNR si pricipalele banci, academicieni si profesori universitari etc.),
· atitudine fara echivoc si precisa fata de modificarea Constitutiei in 2009,
· angajamente concrete pentru descentralizare, reducerea masiva a apratului de stat si introducerea informatizarii bine facuta la toate nivelele,
· responsabilitati si sanctiuni la toate nivelele sociale dar si premierea rezultatelor din invatamant, sanatate, cultura, siguranta cetateanului,
· Acces real garantat de stat la fondurile europene.
SLOGANUL este strigatul razboinic (sluagh “army” si gairm “cry”) cu care partidele se arunca in lupta electorala. “Campania” se defineste a fi un “joc democratic” dar este in realitate o lupta in toata regula. Adversarii politici sunt organizati in tabere, au strategii, dispun de mercenari (consultanti politici, specialisti in marketing politic, media management, specialisti in tehnologii moderne si internet, televiziune, radio si direct mail) si de voluntari. Imi permit sa constat ca PDL are sloganuri rationale dar neemotionale care nu sunt adevarate strigate de lupta. Sunt de acord ca ratiunea trebuie sa predomine dar remarc importanta laturii emotionale cand mesajul se adreseaza unui popor pe care il dorim un organism social.
Precizez cateva din trasaturile sloganului pentru a intarii cele mentionate mai sus:
1. are un caracter explicit polemic si este folosit pe toata perioada bataliei electorale
2. exprima un tel si trebuie sa fie o esenta a doctrinei politice a unui partidului raportata la interesele din acea campanie si are scopul sa sugestioneze alegatorii. Esentele sunt mai usor de retinut de alegatori si fac mai credibile continutul discursului politic pe care il preced.
3. este «o gandire ce gandeste in locul alegatorului oprindu-i gandirea proprie».
4. trebuie sa fie scurt si «memorabil» si apeleaza adesea la jocuri de cuvinte si subintelesuri
Fac mai jos o paralela intre sloganuri politice folosite de americani si de romani cu intentia de a sublinia ca mai este mult de lucru la noi : Country First - McCain Building a strong America! It’s Time to Change America - Bill Clinton There are two Americas Own people first Moving our country forward! Ask not what your country can do for you... -John F. Kennedy Let’s bring people together! Prosperity for America’s families! Peace and Prosperity - Dwight D. Eisenhower Putting people first - Clinton Don’t stop thinking about tomorrow Read my lips: no new taxes - George H.W. Bush’s It’s the economy, stupid, - Bill Clinton’s Real progress Yes We Can , Change We Can Believe In. , Change We Need - Barack Obama Nothing to fear but fear itself... - Franklin D. Roosevelt Speak softly and carry a big stick. - Teddy Roosevelt Are you better off than you were four years ago? - Ronald Reagan Leadership for the future! Liberty and justice, Liberty and justice for all The stakes are too high to stay home Contract cu Romania – imi place O Romanie pentru romani – e OK dar nu e original Votati schimbarea! Aproape de oameni, împreuna cu ei!- PSD Sibiul voteaza PSD – ha,ha,ha ! Continuam impreuna! Mie Imi pasa - el fiind Vanghelie care a blocat Rahova cu piata lui Castigam cu PSD - Cine castiga si ce anume ? Jos mafia, sus patria! Altii promit,Eu fac ! - « Eu va fac! » TE DOARE CEVA? , Te lovesc unde te toare - PNL RAMÂN ROMÂN ÎN EUROPA,- PNTCD VOTEAZA PIN, VOTEAZA URSUL CARPATIN, - PIN EU PROMOVEZ ROMÂNIA - PNL ÎN SLUJBA CRUCII EUROPENE - PNG ÎMPREUNA PENTRU EUROPA, iar în maghiara NOUA DESCALECARE - UDMR AFIRMA-TE ROMÂNE! – PC PLD. Te reprezinta! “Promovam Romania” , „Promovam oamenii, produsele si valorile României”, PNL
IN CELE CE URMEAZA NU MA REFER LA PDL. MA REFER LA IMPRESIA GENERALA PE CARE O LASA VIATA POLITICA DIN ROMANIA. O FAC CONSTIENT CA ACEST PARTID ARE NEVOIE DE SOLIDARITATEA ROMANILOR CARE VOR "O ROMANIE PENTRU ROMANI!" Am impresia ca asistam la o lupta „pe teritoriu“ intre cateva haite de caini care se sfasie nemilos sa stabilesca o «haita sef» peste teritoriul nostru numit ROMANIA. Uneori nu castiga nimeni si se imparte sefia intre doua trei haite. Este o lupta in care castigatorul se stabileste «la puncte» prin numararea numarului de muscaturi facut de fiecare haita. Stapanii cainilor din arena privesc lupta de la televizor impreuna cu «familia» dar au platit o armata de oameni care i-au antrenat pe caini, i-au dus la «hair stilisti», a stabilit strategi, a platit suporteri si a dat «mita electorala» celor ce numara muscaturile. Si totusi teritoriul pentru care se da lupta este inca al nostru si noi suntem cei care decid haita conducatoare. Noi, adica eu, tu, el, ea, voi. Nu pot sa inteleg, cu toate ca am asistat pana acum la mai multe lupte pentru teritoriu, CUM DE SE BAT CAINII SA CONDUCA OAMENII?! Mi s-a explicat ca s-au incercat si alte metode de conducere dar ca «specialistii» au stabilit ca asta este cea mai putin proasta. Poate ca nu m-ar deranja sa fiu condus de caini si m-as lasa asimilat de lehamitea generala dar nu-mi pot stapani revolta cand ma gandesc ca iar imi va fi foame patru ani. Oricat am strange noi in camara comuna cainii consuma mai intai ei si apoi ne dau si noua cate ceva de frica ca orbiti de foame sa nu punem mana pe ciomege si sa-i alungam din ograda. Dar noi nu vom pune pentru ca s-a stabilit prin «legi cainesti» impuse de stapanii cainilor, semeni de ai nostrii, ca asta este decizia nostra comuna sa acceptam vointa haitei de caini. Numai ca in grupul de oameni cu numele de «ziaristi», platiti de sefii cainilor sa descrie «realitatea» asa cum vor ei, exista unii mai rebeli care surprind si imagini in care sefii de haita primesc de la caini majoritatea bucatelor nostre. Mai mananca si cainii ce ramane din ospatul stapanilor si noua ni se da restul din camara. Pentru ca noi nu avem acces la camara. In lumea noastra intoarsa cu fundul in sus cainii stabilesc portiile si ne dau de mancare. Este o ciudatenie de viata sociala pe care nici un prieten de-al meu nu o intelege dar toti rabdam si ne resemnam pentru ca am fost de acord cu asta cand am votat. Un presedinte american a avut ca slogan in campanie: «Acum patru ani v-a fost mai bine?» si daca stau sa ma gandesc mi-a fost mult mai rau! Cu toate asta cand ma uit cat de prosperi sunt sefii de caini si cat de flamanzi ramanem noi ma cuprinde o revolta greu de descris in cateva cuvinte. Multi dintre prietenii mei, revoltati si flamanzi au plecat in alte teritorii in care portiile de mancare sunt mai mari. Si acolo conduc tot cainii dar conduc mai de demult si nu sunt asa de flamanzi. Eu insa voi ramane aici si nu am de gand sa imi cumpar caini sa-i arunc in arena. In primul rand pentru ca nu am bani de caini si in al doile rand pentru ca nu as face asa ceva prietenilor mei. Dar prietenii mi-ar face asa ceva mie ?
01.11.2008
Romanii se feresc sa rosteasca cuvantul popor nu din cauza unei frici de genul celei care ii facea sa se fereasca sa faca semnul crucii in dreptul bisericilor inainte de 1989 ci datorita unei prudente fata de «bascalia» la care s-ar expune. «Bascalia» ne-a ajutat sa depasim momente grele din trecut, ne este si ne va fi de trebuinta si in viitor dar are si efecte negative. Sunt anumite subiecte tabu pentru bascalie insa romanii s-au obisnuit atat de mult cu ea incat fac bascalie de orice. Sunt invidios pe nordici care la fiecare petrecere aseaza un stegulet al tarii undeva langa ei la loc de cinste si ma intreb cand va simti si romanul nevoia sa faca asta fara sa se teama de ridicol. Exista din nefericire destul de numeroase actiuni individuale care pun o eticheta nedreapta langa cuvantul ROMAN (si asta nu numai datorita literei R adaugata de unii conationali pentru a se furisa in multime). Romanul sadea este agresat si tavalit prin noroaie de proprii «conducatori» care se tem de un popor puternic pentru ca le este frica sa nu fie obligati candva sa dea socoteala pentru ce au facut. Degeaba se prafuieste in vitrine «Mandra si frumoasa Romanie» din mintea de activist a lui Iliescu sau sunt cheltuiti milioane de euro pentru a se juca caluselul in piata de langa tribunalul unde este judecat Mailat. Cum pot fi romanii mandrii ca sunt romani cand se afla sub ocupatie romana? Este cea mai dureroasa ocupatie. Dupa 1945 averile bunicilor si strabunicilor nostrii au fost confiscate cu forta de niste rusi adusi la putere cu tancurile. Dupa 1989 averea realizata cu truda de parintii si bunicii nostrii in 45 de ani de comunism a fost confiscata cu forta de un stat oligarhic impins la putere de nevoia de democratie. Ne aflam in plina ocupatie in care un grup de romani a confiscat puterea in tara. Acesta ocupatie produce o imensa durere in SUFLETUL ROMANESC care supravietuieste tratandu-se cu bascalie si lehamite. «Romanul nici in clor nu piere» dar ramane totusi «decolorat», as spune eu, pentru ca si in conditiile in care a fost cumparat «legal» prin licitatie clorul nu a fost original ci contrafacut. La «Realitatea» s-au dat azi dimineata o stire pe care le reproduc din memorie: «Intre Campulung Muscel si Rucar un autoturism in care se afla tatal, mama si copilul lor a intrat intr-o movila de nisip aflata nesemnalizata pe sosea si a fost aruncat intr-un camion care venea din sens opus. Tatal aflat la volan a murit pe loc iar copilul in drum spre spital. Mama de 23 de ani se afla in coma la spital si are sanse mici sa supravietuiasca. Daca se va constata ca antreprenorul care efectuiaza lucrarea nu a semnalizat-o va fi amendat». Cat de putin conteaza romanul in fata guvernantilor si oligarhilor care au cheltuit miliarde de dolari pentru cativa kilometrii de autostrada! «De rupi din codru o ramurea, ce-i pasa codrului de ea, ce-i pasa unei lumi intregi de viata ta?!». Viata omului este o minune unica si irepetabila iar rapacitatea, proasta organizare, hotia din banul public, tradarea de popor pot fi criminale. In fata unor stiri ca cele de sus extrase din viata noastra de zi cu zi nu avem voie sa ne fie lehamite. Eu voi ramane cu revolta in suflet azi, maine pana cand alta revolta ii va lua locul. Nu este suficient ca eu sa ma revolt, ca tu sa te revolti, ca el sa se revolte. Lucrurile se vor schimba in Romania numai cand NOI ne vom revolta si vom instaura DEMOCRATIA (cheltuirea banului public in interes general, respectul fata de fiecare individ si responsabilitati pentru toti) pentru el, pentru tine si pentru mine. Suntem un organism social viu sedat si este momentul istoric sa ne DESTEPTAM. Arma romanului este votul responsabil.
01.11.2008
Multi patroni de firme mici si mijlocii din Romania nu-si platesc impozitele pentru ca ei stiu ca patronii firmelor mari nu si le achita (cu posibilitatea unei scutiri ulterioare din partea guvernului pe care il manipuleaza) iar daca ei le-ar achita ar fi niste «fraieri» intr-o lume de «baieti destepti». Foarte multi fura pentru ca vad ca cei care fura in Romania sunt persoane prospere la care legea nu ajunge si nu vor sa ramana «fraieri». S-a furat fara rusine la privatizarea celor cca 10.000 de fabrici de pe vremea comunismului facute prin truda colectiva si hotii n-au patit nimic si probabil nici nu vor pati ceva vreodata. De fapt cuvintele «fraier» si «baieti destepti» fac parte din limbajul uzual al multor romani care si-au adaptat viata la jaful «tranzitiei». Un numar mare de romani dau «spaga» si foarte multi lucratori publici iau, pentru ca ei stiu ca in Romania coruptia la nivel inalt i-a facut pe multi bogati si nu vor sa ramana niste fraieri. De multa vreme circula zicala «cine-i harnic si munceste ori e prost ori nu gandeste», romanii ajungand la concluzia ca se pacalesc spetindu-se sa munceasca in speranta de a o duce mai bine. Este asa numitul «efect al fraierului» sau «sucker effect» foarte intalnit in societatea postdecembrista. Banii din care este format bugetul se aduna prin efort colectiv iar cand in societate sunt atatea nereguli nepedepsite plata de taxe si impozite se transforma in plata de biruri iar cei care le strang sunt priviti ca niste satrapi. Analizati individual romanii sunt oameni harnici, dimanici. In colectivitati mari insa, datorita guvernarilor incompetente de pana acum care au favorizat pe scara larga «efectul de fraier» romanii sunt nepermis de lenesi. «Sucker effect» ne cauzeaza un mare rau favorizand lipsa de respect fata de munca cinstita, hotia, coruptia. Medicamentatia prescrisa de psihologii sociali pentru inlaturarea acestei tulburari a organismului social este: organizare facuta inteligent, responsabilitati la toate nivelele piramidei sociale, legi simple si aplicate. Tratamentul trebuie mentinut o perioada mare de timp. Trebuie remarcat ca «efectul de fraier» se refera numai la indivizi. In momentul in care grupul mare de indivizi care este un popor este inflacarat de un tel, de o ideie mareata sau trebuie sa depaseasca o calamnitate poporul devine un organism social avand caracteristici proprii iar efectul de fraier si altele ca el dispar. Cine sau ce ii poate inflacara pe romani si sa-i vindece de psihoze de grup ?
01.11.2008
Perioada premergatoare campaniei electorale este aproape de final si putem constata:
1. Candidatii au fost comunicati, ca nume si partid, cu 40 zile inainte de vot. Nu s-a comunicat traseul politic, legaturi de rudenie cu oameni bogati sau oameni politici influienti, linkuri unde se pot gasi CV-urile. Acestea nu sunt informatii de campanie electorala... Mai raman numai 30 de zile de campanie electorala. Sansele ca romanii sa voteze in necunostinta de cauza sunt mari deoarece campania electorala va fi bruiata de televiziunile private iar timpul va fi insuficient pentru a-i face cunoscuti pe candidati.
2. PSD a minimalizat la maxim dezbaterile pe programe electorale inlocuindu-le cu promisiuni nerusinate si da impresia ca va continua pe acesta pista si in campanie.
3. Partidele nu au pe langa slogan si o «esenta» a programului de guvernare. Dau in continuare o astfel de «esenta» pe care as vota-o: Egalitate de sanse, solidaritate cetateneasca, descentralizare, justitie accesibila, reorganizarea apratului de stat prin reducerea numarului de functionari publici si informatizare, responsabilitate explicita la fiecare nivel al puterilor statului, finantarea unei prese independente, demisia de onoare din parlament a membrilor de partid alesi care nu isi respecta promisiunile electorale.
4. Nu s-a discutat in termeni clari modificarea Constitutiei in 2009
5. Nu s-a pus problema unui angajament luat de candidati de a respecta principalele promisiuni electorale in caz contrar urmand sa isi dea demisia de onoare
6. S-a legiferat impiedicarea de a vota a celor declarati ca fiind ostili PSD: studentii (2,5% din votanti) si romanii care lucreaza in strainatate (10–15% din votanti)
7. Partidele nu au negociat masuri care sa impiedice furtul de voturi care este condamnat de lege dar nu e aproape niciodata pedepsit. Se stie ca numarul de voturi furate s-a stabilizat la ultimile alegeri in marja 3-5%
8. Partidele nu au negociat masuri pentru a se micsora numarul de voturi anulate (hartie de proasta calitate care suge, dubla stampilare a voturilor adversarilor, etc.)
9. Nu s-au prezentat pe langa listele de candidati si LISTE DE SPECIALISTI care se angajeaza sa sprijine respectivul partid daca acesta ajunge la guvernare avand in vedere ca in urma alegerilor parlamentare se alege implicit si cine se va ocupa de guvernare.
10. FACEM CE TREBUIE nu scoate in relief grija fata de cetateanul care spera ca in urma acestor alegeri sa mai castige ceva respect si grija din partea guvernantilor care se obliga sa FACA CE TREBUIE pentru el si nu pentru grupurile de interese.